- Home
- Coronavirus
- (06.12.2020, 15:05)
- Magda Gheorghiţă
Testarea vaccinurilor pentru COVID-19: Mărturiile voluntarilor
- Pentru a ajunge la imunizarea în masă, 70% din oameni trebuie să fie vaccinaţi
- Mulţi oameni se tem de eventualele efecte adverse ale vaccinului pentru COVID-19.
- Medicii vor putea trage o concluzie pentru efectele pe termen lung la doi ani de la vaccinare.
Urmărește
9441 afișări
Ca să ajungem la imunizarea în masă, 70 la sută din oameni trebuie să fie vaccinaţi. Miliarde de doze de vaccin vor fi disponibile anul viitor şi, pe lângă provocarea logistică a unor campanii mari de vaccinare, este şi cea de comunicare. Cum vor fi convinşi oamenii că vaccinuri concepute atât de repede nu au reacţii adverse grave? Am strâns câteva mărturii ale celor care au participat la campaniile de testare.
Andrew Rubin a participat la testarea vaccinului încă din luna iunie. Nu s-a speriat când a început să facă febră, din contră, a fost bucuros că nu a făcut un placebo. Uite cum s-a simţit când a făcut a doua doză, după trei săptămâni.
„Reacţiile au fost mai dure. Mi-a luat 48 de ore, în loc de 24 de ore, febra a fost mai mare, am fost mai obosit. Ce a fost mai ciudat la acest răspuns imun pe care l-am avut este că se termină brusc, te simţi rapid mai bine, ca şi cum ai apăsa pe un buton”, povesteşte Andrew, voluntar la testarea vaccinului Pfizer.
Susan Froelich a fost voluntar pentru testarea vaccinului produs de compania Moderna. A făcut prima doză de vaccin în august şi nu a simţit altceva decât durerea injecţiei. După a doua doză, şi în cazul ei, lucrurile au fost puţin mai complicate.
„Cam la 12 ore după ce am primit rapelul, era 2.30 dimineaţa şi m-am trezit cu o durere oribilă de stomac şi de cap. Am avut dureri cam patru ore, când s-a trezit soţul meu şi s-a dus să îmi ia Naproxen şi de îndată ce l-am luat, toate simptomele au trecut”, spunea ea.
Ştii că vaccinul nu a fost încă testat pe copii mai mici de 12 ani. Medicii spun că răspunsul lor imunitar este mai puternic şi de aceea nu i-au înrolat în studii. Melanie are 16 ani şi a făcut parte dintr-un grup de adolescenţi americani pe care a fost testat vaccinul Pfizer/BioNTech.
„Am făcut prima doză acum câteva săptămâni şi apoi a doua în decembrie, dar nu am simţit mai mult decât o durere a braţului, după un vaccin antigripal. Nu am fost obosită, nu m-a durut capul”, îşi aminteşte Melanie.
Toţi cei care au participat la testarea vaccinurilor sunt verificaţi periodic, pentru a le fi monitorizate posibilele efecte adverse. Abia la doi ani de la vaccinare medicii vor putea trage o concluzie pentru efectele pe termen lung.
Nici vaccinul Moderna, ca are cele mai mari şanse de aprobare după cel de la Pfizer, nu are reacţii adverse grave. Susan Froelich a fost primit a doua doză de vaccin în septembrie.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe