1 Decembrie: semnificaţia istorică a Zilei Naţionale a României. Cronologia evenimentelor

Pe 1 decembrie 1918, Adunarea Naţională a Românilor din Transilvania şi Ungaria (alcătuită din 1228 de reprezentanţi aleşi din Maramureş, Crişana, Banat şi Transilvania) a proclamat la Alba Iulia unirea cu Regatul României printr-un vot unanim şi într-o atmosferă de sărbătoare.

Rezoluţia votată de Adunarea Naţională stipula principiile fundamentale pentru fondarea noului stat român.

Principiile specificau libertatea naţională, drepturi egale, libertate religioasă, vot universal, secret şi egal, libertatea presei, libertatea întrunirilor şi asociaţiilor, reforme agrare şi drepturi şi privilegii pentru muncitori.

200 de membri ai Adunării au creat Consiliul Naţional Român al Transilvaniei, noul parlament permanent.

Toate astea se realizau după 2 ani de război sângeros.

Pe 17 august 1916, după 2 ani de neutralitate, România a semnat un tratat secret cu Antanta (Franţa, Regatul Unit, Italia, Rusia).

România cerea să fie tratată ca o ţară egală la conferinţa de pace postbelică şi să aibă dreptul de a-şi anexa teritoriile locuite de români, în special Transilvania.

Trupele române au atacat Austro-Ungaria printr-o campanie ofensivă după planul Ipoteza Z, dar au fost respinse de contraofensiva austro-ungară.

România e atacată de la sud de forţele germano-bulgaro-otomane comandate de generalul german August von Mackensen care ocupă 2/3 din teritoriul României, inclusiv Bucureştiul în decembrie 1916.  Regele Ferdinand, guvernul condus de premierul liberal Ion I.C. Brătianu şi administraţia se mută la Iaşi.

În vara anului 1917, cu sprijinul Imperiului Rus, armata română obţine victorii tactice la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz împotriva armatelor Puterilor Centrale care încercau să invadeze Moldova. Franţa a ajutat la refacerea armatei române cu echipamente, muniţie, arme, artilerie şi instruire.

Dar după ieşirea Rusiei din război datorită revoluţiei bolşevice, România a semnat la 9 decembrie 1917 un armistiţiu cu Puterile Centrale, urmând ca la 7 mai 1918 să semneze Pacea de la Buftea-Bucureşti pentru ieşirea din război.

România a pierdut războiul din punct de vedere militar, dar a continuat să lupte pentru cauza sa pe cale politică şi diplomatică. 

Salvarea a venit de la intrarea Statelor Unite ale Americii în război, conduse atunci de preşedintele Woodrow Wilson, care prin cele 14 puncte ale sale, susţinea dreptul la autodeterminare al tuturor grupurilor etnice  din cadrul marilor imperii.

La 26-28 martie 1918, la Roma, se desfăşoară Congresul Naţionalităţilor Austro-Ungariei, unde se adopta o moţiune care cere recunoaşterea dreptului fiecărui grup etnic să-şi constituie un stat naţional independent sau să se unească cu statul său naţional deja existent. 

La 9 aprilie 1918, în Basarabia, Sfatul Ţării a votat independenţa faţă de Rusia şi unirea cu Regatul României.    

La Paris, la 24 august, este înfiinţat Consiliul Naţional al Unităţîi Române de către Take Ionescu, Vasile Lucaciu, Octavian Goga, Constantin Angelescu şi Ioan Theodor Florescu, consiliu ce susţinea  interesele  naţiunii române din Austro-Ungaria, iniţiativă susţinută şi de puterile Antantei.

La 2 septembrie, la New York, se desfăşoară Congresul cehilor, slovacilor, polonezilor, românilor, sârbilor, croaţilor şi rutenilor din Austro-Ungaria, fiind adoptată o rezoluţie care cere împărţirea Austro-Ungariei şi eliberarea popoarelor etnice care doresc autonomie.  

În Oradea, Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român  adoptă declaraţia care cere crearea unui Consiliu Naţional Central Român ca şi organ provizoriu de conducere a Transilvaniei.  

Politicianul român preeminent în Austro-Ungaria, Alexandru Vaida-Voevod a citit Declaraţia de autodeterminare a românilor din Transilvania, chiar în parlamentul ungar de la Budapesta.

Împăratul austro-ungar, Carol I  încearcă să reorganizeze Austro-Ungaria într-o federaţie alcătuită din şase state independente- austriac, maghiar, ceh, iugoslav, polonez şi ucrainean, dar fără succes.  Consiliile naţionale din Austro-Ungaria au preferat să negocieze direct cu puterile Antantei decât cu guvernul central care era eşuat.

La Viena, Iuliu Maniu, un om politic transilvănean, adună 70.000 de soldaţi români din Ardeal pe care îi duce în Transilvania.

În timp ce uniunea dintre Austria şi Ungaria încetează, generalul austro-ungar Weber semnează tratatul de armistiţiu şi ieşirea din război cu Antanta. Acest fapt îi determina pe reprezentanţîi Partidului Naţional Român şi Partidului Social-Democrat din Transilvania să creeze Consiliul Naţional Român şi să preia controlul asupra autorităţilor locale din Transilvania.  Între timp, aparatul administrativ maghiar se dezintegrează.

La 9 noiembrie 1918, Consiliul Naţional Român a trimis un memoriu la Budapesta, cerând predarea Ungariei de Est şi cedarea următoarelor teritorii – Transilvania, inclusiv judeţele Arad, Bihar, Maramureş,  Torontál, Temes, Caraş-Severin,  Sălaj, Satu Mare. 

La 10 noiembrie, chiar cu o zi înainte de război, România reintră în război împotriva Puterilor Centrale care erau deja nimicite, epuizate şi învinse de Puterile Antantei. Trupele române pătrund în Ungaria şi ocupă pasul montan Tulghes, atingând regiunea Ţinutului Secuiesc.

După ce Serbia semenază armistiţiul pe frontul balcanic la 13 noiembrie, este implementat un acord care stabileşte linii de demarcaţie între Ungaria, Serbia şi România. Serbia dorea Banatul, iar Ungaria dorea Crişana, Maramureş, Satu Mare, Oradea, Beiuş, Arad şi Transilvania interioară până la râul Mureş, fără înştiinţarea guvernului României. Dar Puterile Antantei îi cer Ungariei să permită trupelor române să pătrundă în teritoriile transilvănene .

La Arad au loc negocieri fără vreun acord între guvernul maghiar al lui Károlyi Mihály şi Consiliul Naţional Român Central al Transilvaniei, care decide să organizeze alegeri şi la 1 decembrie să organizeze Adunarea Naţională a Românilor din Transilvania şi Ungaria. Trupele române ocupă trecători muntoase de la graniţa de nord-est a Ungariei până la 20 noiembrie.

În urma alegerilor pentru Adunarea Naţională a Românilor din Transilvania şi Ungaria,  sunt aleşi 1288 de membri, iar entuziasmul  local pentru unire, reforma funciară şi votul universal ia amploare.

Pe 25 noiembrie, armata română ocupă Târgu-Mureş, cel mai important oraş din Ţinutul Secuiesc, iar Consiliul General al Saşilor din Sibiu au decis să aleagă neutralitatea privind chestiunea Transilvaniei, fără a adera la tabăra maghiară sau cea română.

Pe 28 noiembrie, în Bucovina (ieşita de sub ocupaţia austro-ungară), Congresul General adopta o rezoluţie pentru unirea necondiţionată cu Regatul României. Totodată, Comitetul Naţional Ucrainean s-a retras din Cernăuţi.

După Adunarea de la Albă-Iulia din 1 decembrie,  trupele române au ocupat Braşovul la 7 decembrie, Sibiu la 12 decembrie şi Cluj la 24 decembrie.  

La 11 decembrie 1918, regele Ferdinand a promulgat legea privind Unirea Regatului României cu Transilvania, Banat, Crişana, Satu Mare şi Maramureş.