22 martie 2019 - Ziua Mondială a Apei, sub sloganul "Nu lăsa pe nimeni în urmă"

Ziua Mondială a Apei, impusă de ONU în 1993, este o ocazie de a reflecta la importanţa consumului de apă curată, din surse sigure şi la modalităţile prin care cei mai puţin norocoşi pot obţine un acces mai uşor la o astfel de resursă.

O consecinţă a creşterii demografice, a dezvoltării economice şi a evoluţiei modurilor de consum, cererea de apă la nivel mondial va creşte cu 20-30% până în 2050 faţă de prezent, potrivit raportului anual privind apa realizat de ONU şi UNESCO. În acelaşi timp, schimbările climatice riscă să complice accesul la apă potabilă, prin secete şi inundaţii.

Accesul deficitar la apă potabilă de calitate şi lipsa serviciilor de reciclare a apei uzate menajere afectează grav populaţia, anual fiind înregistrate aproximativ 780.000 de decese din cauza dizenteriei şi a holerei, iar numărul victimelor este mai mare decât cel provocat de conflicte, seisme şi epidemii, potrivit aceluiaşi raport.

În 2015, aproximativ 844 de milioane de persoane nu aveau acces la servicii de apă potabilă sigure şi doar 39% din populaţia mondială dispunea de servicii de reciclare a apei uzate sigure.

Obiectivul definit de programul ONU pentru dezvoltare care prevede, până în 2030, acces universal şi echitabil la apă potabilă, cu costuri pe care şi le poate permite oricine, ar putea să nu fie atins.

Sursele de poluare sunt materiile fecale, pesticidele, nitraţii din agricultură şi substanţele poluante "emergente", precum reziduurile de medicamente.

Raportul face diferenţa între "situaţia săracilor din mediul urban, a celor din mediul rural şi a persoanelor strămutate cu forţa".

În ţările mai puţin avansate, 62% dintre cetăţeni trăiesc în cartiere foarte sărace, unde frecvent nu au acces la apă potabilă şi nici la servicii de reciclare. Aceste persoane se aprovizionează cu apă de la vânzători ambulanţi şi din camioane de tip cisterne şi plătesc preţuri şi de zece ori mai mari decât concetăţenii mai bogaţi, care au apă la robinet.

Majoritatea persoanelor care au acces la apă potabilă neîmbunătăţită şi nu beneficiază de servicii de reciclare trăiesc în zone rurale, unde infrastructura în domeniu este deficitară.

Femeile sunt adesea dezavantajate, în mediul rural ele fiind însărcinate să se ocupe de aprovizionarea cu apă, o muncă nerecunoscută şi neplătită.

O situaţie particulară este cea a refugiaţilor. La sfârşitul lui 2017, 68,5 milioane de persoane erau strămutate din cauza unor conflicte sau persecuţii, iar acestea nu au acces la resurse şi servicii de bază. Deplasarea în masă pune presiune asupra resurselor şi serviciilor, se mai arată în raport.

Statele şi companiile private ar trebui să investească masiv în infrastructură. Nevoile sunt estimate la 114 miliarde de dolari anual, de trei ori mai mult decât se cheltuie în prezent, fără a lua în considerare costurile de funcţionare şi întreţinere.