COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Muma Pădurii…

Azi, de Ziua Pădurii, m-am surprins cu gândurile mele din copilărie despre pădure.

Încă de-atunci, am avut o mare nelămurire, apropos de pădure.

Pe de-o parte, codrul e frate cu românul, ni se spunea.

„Bust de copil” sculptat de Constantin Brâncuși, adus în siguranță la Muzeul Național Brukenthal

Festivalul de la Avignon, 2025: „Împreună” pentru soluții noi unei lumi aflate în criză

Pe de alta, din poveştile şi basmele românilor, aflam despre Muma Pădurii, întruchiparea Răului şi Urâtului.

Cum adică, fratele românului, codrul, să aibă o mamă pe care chiar el, românul, o consideră Baba-Cloanţa ?!

Adică, mătuşa românului e o babă rea şi a dracu’ ?!

Norocul meu e că, după copilărie, a venit adolescenţa şi odată cu ea, ocazia de a-i fi ascultat pe „Phoenix” şi pe-a lor „Fată verde cu părul pădure”.

Între Muma Pădurii şi fata fermecată şi fermecătoare, am ales-o pe-a doua, dar n-am uitat niciodată de existenţa primei.

Fantasticul epos al românilor aduce împreună dar şi separat, frumuseţea, vitalitatea, farmecul misterios al pădurii, dar şi capcanele ei ascunse.

Slavă Domnului, ţara asta a noastră oferă tot ce poate fi mai spectaculos în sălbăticia pădurilor şi apelor care ne înconjoară.

Apele ne mai şi inundă câteodată.

Mai tăiem pădurea aiurea şi-atunci apa năvăleşte peste prostia noastră şi ne face să plătim scump.

Norocul nostru e Muma Pădurii.

Nu râdeţi !

Datorită ei, pădurea din România nu piere şi continuă să crească, în suprafaţă, dar şi în masă lemnoasă.

Nu zic eu, zice statistica.

Şi-uite aşa, mă-ntorc la Muma Pădurii.

Cu recunoştinţă…