25 DE ANI DE LA REVOLUŢIE: Studioul 4 al TVR, redeschis pentru o întâlnire cu istoria - FOTO

Studioul 4 al TVR, din care s-a anunţat că regimul Ceauşescu a căzut, a fost redeschis luni dimineaţă, la 25 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, atrăgând revoluţionari, curioşi, dar şi numeroase alte persoane, care au venit la Televiziunea Română pentru a lua parte la "un moment istoric".

Urmărește
1092 afișări
Imaginea articolului 25 DE ANI DE LA REVOLUŢIE: Studioul 4 al TVR, redeschis pentru o întâlnire cu istoria - FOTO

25 DE ANI DE LA REVOLUŢIE: Studioul 4 al TVR, redeschis pentru o întâlnire cu istoria (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

Încă de la ora 10.00, un grup de aproximativ 15 persoane aştepta la intrarea Pangrati a Televiziunii Române pentru a vizita Studioul 4, cunoscut ca studioul Revoluţiei. De altfel, este pentru prima dată, după 25 de ani, când publicul poate intra în studioul unde poetul Mircea Dinescu a anunţat: "Dictatorul a fugit!", "Am învins!". Era 22 decembrie 1989, ora 12.55.

"Am venit din curiozitate. Vreau să văd Televiziunea Română. N-am fost niciodată şi mi se pare un moment istoric", a declarat pentru MEDIAFAX un student din Bucureşti, în vârstă de 22 de ani, care a precizat că a aflat despre evenimentele din decembrie 1989 de la părinţii săi şi din înregistrările difuzate la televizor.

La rândul său, Ioana Constantin Dan, în vârstă de 61 de ani, a spus că a trăit Revoluţia din decembrie 1989 pe stradă. "Sunt din Bucureşti şi mi-aduc aminte cum se trăgea. A fost un moment groaznic", a declarat pentru MEDIAFAX aceasta. Ea a precizat că din imaginile difuzate la momentul respectiv de TVR şi-i aminteşte "pe domnul Iliescu, dar şi pe Mircea Dinescu".

Studioul 4 a fost, până în 1990, timp de 38 de ani, studioul ştirilor TVR. În prezent, din acest studio sunt difuzate în special emisiuni dedicate minorităţilor, dar şi talk show-uri. Pentru a marca 25 de ani de la Revoluţie, Televiziunea Română a reamenajat Studioul 4, pentru a arăta ca atunci când din acesta s-a transmis în direct Revoluţia Română.

Astfel, în Studioul 4 al TVR sunt difuzate înregistrări cu poetul Mircea Dinescu, actorul Ion Caramitru şi regizorul Constantin Vaeni. De asemenea, sunt difuzate înregistrări în care au fost citite primele informări legate de Revoluţie, dar şi înregistrări cu persoanele adunate la momentul respectiv în curtea şi pe acoperişul televiziunii publice.

Majoritatea crainicilor TVR din acel moment sunt pensionari în prezent, a spus Dan Obada, reprezentant al Televiziunii Române, care îi ghida pe vizitatorii veniţi în Studioul 4. Petre Popescu, cel care a anunţat fuga, apoi capturarea, judecarea, condamnarea şi executarea soţilor Ceauşescu şi care a lansat celebra expresie "Odiosul dictator şi sinistra sa soţie", nu mai este în viaţă, a mai spus Dan Obada.

În timp ce o parte dintre vizitatori ascultau explicaţiile, altă parte se fotografia la masa de la care a fost făcut anunţul că "Dictatorul a fugit!".

"Mi-am dorit foarte mult să văd pe viu acest celebru Studio 4. Acum am profitat de această zi minunată. Vreau să arăt fotografia familiei mele", a declarat pentru MEDIAFAX Veronica Buică, în vârstă de 48 de ani, din Bucureşti. Ea a mai spus că era studentă în timpul Revoluţiei din 1989. "Eram studentă pe vremea aceea şi, într-adevăr, au fost nişte zile foarte zbuciumate. Şi eu şi viitorul meu soţ, atunci şi el student, am ieşit pe străzi şi am trăit pe viu acele momente şi chiar şi acum sunt impresionată de ce s-a întâmplat", a mai spus ea.

Evenimentul comemorativ organizat de Televiziunea Română la 25 de ani de la Revoluţie cuprinde şi o expoziţie tematică, concepută de TVR, cu fotografii din respectivele momente, dar şi o expoziţie cu elemente de tehnică militară, susţinută de Armata Română.

Astfel, cei care îşi doresc să viziteze Studioul 4 sunt întâmpinaţi în curtea televiziunii de un transportor destinat grupei de infanterie, o maşină operativă din dotarea Armatei Române.

Potrivit explicaţiilor reprezentanţilor Armatei Române, prezenţi în curtea TVR, această impresionantă maşină operativă transportă grupa de infanterie în luptă. "Acest transportor este destinat şi pentru nimicirea forţei vii a inamicului, inclusiv a mijloacelor blindate şi uşor blindate. Rezistă la glonţ de 7,62 mm, este antischije, protejează grupa de arme chimice, biologice", au explicat aceştia.

Un alt simbol al Revoluţiei din 1989 care îi întâmpină pe cei care vizitează luni Studioul 4 al TVR este tricolorul cu stema decupată.

De asemenea, printre obiectele expuse se numără şi vestonul generalului colonel Vasile Milea, care s-a împuşcat pe 22 decembrie 1989, dar şi o uniformă de soldat paraşutist, mantaua colonelului de infanterie Costin Traian, rănit în luptele din decembrie 1989, şi pufoaica lui Mladinovici Dragoş, sublocotenent postmortem, mort în luptele din decembrie 1989. Acestora li se alătură o cască de paraşutist, o căciulă de ofiţer superior, o cască de tip şlemafon şi armament.

Totodată, ca în fiecare an, luni, la cele două troiţe din faţa, respectiv din curtea Televiziunii Române s-au desfăşurat ceremonii militaro-religioase în memoria celor decedaţi în Revoluţia din decembrie 1989.

Ceremonia de la troiţa de la intrarea din Dorobanţi a TVR a început cu interpretarea Imnului Naţional al României şi cu o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoţi din partea Arhiepiscopiei Bucureştilor şi s-a încheiat cu un moment de depunere de coroane, din partea Televiziunii Române, a diferitelor asociaţii de revoluţionari, dar şi din partea unor instituţii ale statului român, precum Preşedinţia României, Guvernul României, Senatul şi Camera Deputaţilor. O ceremonie similară a avut loc şi la troiţa din curtea TVR.

Stelian Tănase, preşedintele-director general al TVR, s-a alăturat vizitatorilor încă de la ora 10.00, când a vorbit cu câteva persoane şi s-a fotografiat alături de acestea lângă transportorul destinat grupei de infanterie, amplasat în curtea televiziunii.

El a mai spus că i se pare normală organizarea unui astfel de eveniment. "Pentru că totuşi de Televiziunea Română, care este atât de mult hulită şi contestată, se leagă poate cel mai important eveniment din ultimele decenii, Revoluţia, care s-a petrecut la Bucureşti în două faze sau în două locuri. Primul, în clădirea CC-ului, a Comitetului Central, de unde Ceauşescu a fugit cu elicopterul pe acoperiş, şi al doilea s-a întâmplat aici, în Studioul 4, unde să zicem capii Revoluţiei au venit, chiar după prânz puţin şi au anunţat României că regimul Ceauşescu a căzut. Asta a creat un efect de avalanşă, pentru că lumea aflând în toate localităţile din România că s-a întâmplat şi atunci a avut un efect extrem de benefic. Ne-am gândit ca, la 25 de ani, să amintim oamenilor că la Televiziunea Română s-au întâmplat toate lucrurile astea, aici s-a dat comunicatul către ţară, aici s-a constituit FSN-ul, aici Dinescu, Caramitru, ceilalţi au spus primii că regimul comunist nu mai există. E un lucru de foarte mare importanţă pe care noi îl ignorăm. Aş putea spune şi altceva cu amărăciune, că nici televiziunea n-a ştiut să păstreze această memorie vie", a spus Stelian Tănase.

El a precizat că nu crede "în scenariul loviturii de stat, a conspiraţiei, a agenţilor KGB", vehiculate în legătură cu Revoluţia din 1989. "Eu cred că a fost o Revoluţie. Eu am fost la Revoluţie, nu mi-a spus nimeni să mă duc. Am fost în stradă din 21 (decembrie 1989, n.r.) de la prânz, la Bucureşti, am fost aici în ziua de 23 (decembrie 1989, n.r.) în studioul 4, am fost în biroul lui Ceauşescu, în 22 (decembrie 1989, n.r.), de la 12.00 până seara la 18.00, când m-am dus la Uniunea Scriitorilor, unde scriitorii s-au adunat. Sigur, trebuie să spunem că în toate revoluţiile există grupuri care vor să pună mâna pe putere şi toate conspiră să pună mâna pe putere, dar a spune că o revoluţie care a scos în stradă, în diferite faze, sute de mii de oameni e cam mult.. Dacă era o lovitură de stat, nu ar fi fost vărsare de sânge. Dacă Ceauşescu ar fi fost arestat, să zicem, de câţiva complotişti din biroul politic, armata n-ar mai fi apucat să tragă. Dar a fost o revoluţie şi cred că trebuie să fim mândri cu asta şi nu să o ascundem sub preş", a mai spus Stelian Tănase.

Întrebat dacă el crede că populaţia a fost manipulată la momentul respectiv prin intermediul Televiziunii Române, Stelian Tănase a spus: "Fiecare a încercat să-şi spună propriul lui mesaj, să iasă în evidenţă, să se conecteze cu armata sau cu securitatea, cu politicienii care se ridicau atunci şi să câştige o poziţie proeminentă. Eu am fost în 23 (decembrie 1989, n.r.) aici, dimineaţa, de la 6.00, fără să apar la televizor, că mi s-a părut cam mult, eu sunt şi mai pudic. Dar am văzut cum încerca fiecare să iasă în evidenţă, să apară la televizor, să se cupleze fie cu generali, fie cu politicieni. Era un joc, dar e un joc normal, în toate revoluţiile se întâmplă aşa. N-aş da curs teoriei conspiraţiei. E cam mult".

Comemorarea Revoluţiei din 1989 la Televiziunea Română va continua şi anul viitor. Cel puţin aşa îşi doreşte Stelian Tănase, dacă va continua să deţină funcţia de preşedinte-director general al TVR. "Eu pot să spun că, dacă la anu' voi fi aici, se va face o zi a porţilor deschise şi de mai mare amploare. Şi eu sunt foarte mulţumit de asta. Ideea este că televiziunea publică trebuie să fie deschisă", a mai spus Tănase.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici