"4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", notat cu "patru stele" de presa franceză

"Un asemenea film nu te poate lăsa indiferent. De altfel, ar fi îngrozitor ca el să te lase indiferent. Deoarece el spune o poveste singulară, despre viaţă şi moarte, în contextul special al unei Românii încătuşate de o putere totalitară, care împinge un popor întreg spre înşelăciune, fraudă, minciună, spre ocolirea legilor şi a regulilor, atât a celor mai simple, cât şi a celor mai grave", sunt frazele cu care debutează materialul "Viaţă şi moarte", publicat de cotidianul catolic La Croix în ajunul lansării filmului în cinematografele din Franţa.

Cotidianul subliniază faptul că unii i-ar putea da filmului o interpretare ideologică, aşa cum a făcut-o asociaţia anti-avort Choisir la vie, însă asta ar însemna, potrivit La Croix, "să nu i se facă dreptate filmului".

Deşi publicaţie catolică, La Croix încearcă să înţeleagă motivele pentru care Mungiu a ales să arate imagini puternice, uneori şocante. "4 luni… este un film dur, aspru, deranjant, care zdruncină inevitabil sensibilitatea spectatorului", mai notează cotidianul, adăugând că cineastul, născut în 1968, la doi ani după interzicerea avortului în România, îndeamnă la reflecţie prin mărturia pe care o depune "despre o realitate dezumanizantă, provocată de nebunia unei dictaturi care împingea fiecare individ să "abuzeze de puterea sa şi să se răzbune pe cel mai slab decât el".

La Croix publică şi un interviu cu Cristian Mungiu, lucru pe care îl fac, de altfel, şi alte publicaţii franceze, precum Le Figaro, Journal du Dimanche sau site-ul de cinema AlloCine.fr.

Journal du Dimanche îşi prefaţează interviul intitulat "S-a născut un mare cineast – Cristian Mungiu", cu fraza : "Fără ezitare: dacă există un film care merită văzut, este chiar acesta". JDD scrie că filmul lui Mungiu este o "operă strălucită şi puternică", care în ziua proiecţiei de la Cannes, încă era considerat un "filmuleţ românesc".

Le Monde, la fel ca şi celelalte ziare franceze, se opreşte la polemica declanşată în Franţa de scena cu fetusul din sala de baie, scriind : "Ne putem întreba de ce parte se situează Cristian Mungiu în controversa care înconjoară peste tot în lume subiectul său", secvenţa putând fi interpretată în mod diferit. "Acest plan se adresează înainte de toate spectatorului, care se vede somat să înfrunte realitatea în faţă, să revină la realitatea fiinţelor înainte de a fi de o parte sau de alta".

"Există durere în film şi ea e imediat percepută. Există mărire, discret tulburătoare. Această aventură punctată de un eveniment penibil şi ruşinos nu e făcută decât din clipe de viaţă smulse realităţii, care ne tulbură prin simplitatea şi brutalitatea lor. O viaţă pe care camera lui Mungiu ştie să o surprindă în realitatea şi sensibilitatea sa deplină, aşa cum rar putem vedea la cinema".