6 septembrie 1666: Londra este devastată de Marele Incendiu

Marele Incendiu al Londrei a fost un dezastru care a devastat oraşul în anul 1666, precedat de o epidemie de ciumă bubonică din anul 1665 care a omorât 80,000 de oameni.  

Incendiul a izbucnit la brutăria lui Thomas Farriner de pe Fish Yard, în noaptea de 2 septembrie, şi s-a extins rapid datorită vântului puternic şi a clădirilor din lemn.

Focul a distrus peste 13.000 de case, 87 de biserici, Catedrala Sf. Paul şi multe alte edificii importante. A afectat aproximativ 70.000 de locuitori din cei 80.000 ai oraşului. 

Eforturile de stingere a incendiului au fost îngreunate de lipsa de coordonare, de zvonurile despre sabotaj şi de violenţele împotriva străinilor. Abia în ziua de 5 septembrie, regele Charles al II-lea a ordonat folosirea prafului de puşcă pentru a crea breşe în calea focului.

Numărul victimelor nu este cunoscut cu exactitate, dar se crede că a fost mic, deoarece majoritatea oamenilor au reuşit să fugă din oraş. Totuşi, există şi ipoteza că mulţi săraci şi necunoscuţi au murit fără să fie înregistraţi sau identificaţi. 

După incendiu, Londra a fost reconstruită după un plan mai modern şi mai sigur, sub supravegherea arhitecţilor Christopher Wren şi Robert Hooke. Noile clădiri erau din piatră sau cărămidă, iar străzile erau mai largi şi mai drepte.

Cel puţin, ciuma bubonică a încetat să mai terorizeze oraşul pentru că mare parte din şobolanii care răspândeau bacteria au fost arşi cu tot cu clădirile insalubre în urma incendiului.