7 septembrie - Trei Bătălii, Trei Epoci, Trei Comandanţi: Arsuf (1191), Borodino (1812) şi Blitz (1940-1941)

Bătăliile de la Arsuf, Borodino şi Blitz-ul Londrei au fost trei evenimente istorice importante, care au avut loc în diferite perioade şi contexte, dar care au prezentat şi unele asemănări şi diferenţe interesante. În acest răspuns, voi încerca să compar liderii, tehnicile de luptă şi armele, contextul, facţiunile şi consecinţele acestor bătălii.

Bătălia de la Arsuf (1191) 

Bătălia de la Arsuf a fost o bătălie a cruciadei a treia, în care Richard I al Angliei l-a învins pe Saladin la Arsuf, în apropiere de Ierusalim, la 7 septembrie 1191.

Bătălia a fost o victorie cruciată, care le-a permis acestora să controleze coasta centrală a Palestinei, inclusiv portul Jaffa². Liderii celor două facţiuni erau doi dintre cei mai renumiţi comandanţi militari ai epocii medievale: Richard I al Angliei, supranumit „Inimă de Leu” pentru vitejia şi curajul său, şi Saladin, sultanul dinastiei Ayyubide, care a unit lumea musulmană sub autoritatea sa. Cei doi lideri se respectau reciproc şi au încercat să negocieze pacea înainte şi după bătălie, dar fără succes. 

Tehnicile de luptă şi armele folosite în bătălia de la Arsuf au reflectat diferenţele dintre stilurile europene şi orientale de război. Armata cruciată era formată din infanterie grea şi cavalerie grea, echipată cu armuri metalice, spade, lance, topoare şi arcuri. Armata lui Saladin era compusă în mare parte din cavalerie uşoară şi arcaşi călare, care foloseau arcuri compuse, săbii curbate, suliţe şi scuturi uşoare.

Saladin a încercat să slăbească formaţia cruciată prin atacuri repetate de hărţuire, sperând să-i provoace pe cavalerii creştini să se rupă de linia principală şi să-i urmărească pe fugarilor săi. Richard a păstrat însă disciplina şi ordinea în rândurile sale, aşteptând momentul potrivit pentru a lansa o contraofensivă decisivă. Când cavalerii ospitalieri au atacat flancul stâng al lui Saladin fără ordinul lui Richard, acesta a fost nevoit să-şi angajeze întreaga armată în sprijinul lor. În ciuda inferiorităţii numerice, cruciaţii au reuşit să spargă linia musulmanilor şi să-i pună pe fugă. 

Contextul bătăliei de la Arsuf era dat de cruciada a treia, declanşată după cucerirea Ierusalimului de către Saladin în 1187. Scopul principal al cruciaţilor era să recupereze oraşul sfânt pentru creştinism. După asediul şi capturarea Acrei în 1191, Richard s-a îndreptat spre sud, de-a lungul coastei Mediteranei, pentru a ajunge la Ierusalim. Saladin i-a urmărit şi i-a atacat pe parcurs, încercând să le blocheze drumul. Bătălia de la Arsuf a fost una dintre cele mai mari confruntări dintre cele două armate în timpul acestei campanii.

Armele folosite de ambele părţi au fost în principal săbii, suliţe, topoare, arcuri şi săgeţi. Cruciaţii aveau şi cavalerie grea, în timp ce ayyubizii aveau cavalerie uşoară şi arcaşi călare

Bătălia de la Borodino (1812)

Bătălia de la Borodino a fost o bătălie a războiului din 1812, în care Napoleon I al Franţei l-a înfruntat pe Mihail Kutuzov al Rusiei la Borodino, în apropiere de Moscova, la 7 septembrie 1812. Bătălia a fost una dintre cele mai sângeroase din istoria militară, cu peste 70.000 de morţi şi răniţi. Bătălia a fost o victorie tactică pentru francezi, care au reuşit să ocupe câmpul de luptă şi să continue marşul spre Moscova. Cu toate acestea, bătălia a fost o victorie strategică pentru ruşi, care au retras cea mai mare parte a armatei lor intacte şi au refuzat să se predea sau să negocieze cu Napoleon.

Liderii celor două facţiuni erau doi dintre cei mai celebri comandanţi militari ai epocii napoleoniene: Napoleon I al Franţei, considerat un geniu militar şi un lider carismatic, şi Mihail Kutuzov al Rusiei, un veteran al războaielor ruso-turce şi un maestru al strategiei defensive. Cei doi lideri au avut abordări diferite faţă de bătălie: Napoleon a căutat o bătălie decisivă, care să-i distrugă pe ruşi şi să-i forţeze să accepte pacea. Kutuzov a evitat o confruntare directă, preferând să se retragă şi să lase armata franceză să se slăbească din cauza distanţei, climei şi gherilelor.

Tehnicile de luptă şi armele folosite în bătălia de la Borodino au fost tipice pentru războaiele napoleoniene. Armata franceză era formată din infanterie, cavalerie şi artilerie, organizate în corpuri de armată şi divizii. Armata rusă era compusă din infanterie, cavalerie, artilerie şi cazaci, grupate în coloane şi linii. Armele principale erau muşchetele cu cremene, pistoalele, sabiile, baionetele şi tunurile. Bătălia s-a desfăşurat pe un teren deschis, cu câteva puncte fortificate pe ambele părţi. Bătălia a fost marcată de atacuri frontale şi contraatacuri succesive, fără o manevrare semnificativă sau o exploatare a flancurilor.

Contextul bătăliei de la Borodino era dat de războiul din 1812, declanşat după ce Napoleon a invadat Rusia cu Marea Armată, formată din peste 600.000 de soldaţi din diferite naţiuni europene. Scopul principal al lui Napoleon era să-l forţeze pe ţarul Alexandru I să se alăture Sistemului Continental, un blocus economic împotriva Marii Britanii. După ce a traversat râul Neman în iunie 1812, Napoleon s-a îndreptat spre Moscova, sperând să găsească o rezistenţă slabă şi o populaţie supusă. În schimb, el s-a confruntat cu o rezistenţă îndârjită şi o politică a pământului pârjolit, care i-a lipsit de resurse şi de sprijin local.

Armele folosite de ambele părţi au fost puşti, pistoale, baionete, spade, sabii şi artilerie. Ambele armate aveau şi cavalerie, formată din husari, cuirasieri, dragoni şi cazaci.

Blitz-ul Londrei (1940-1941)

Blitz-ul Londrei a fost o campanie de bombardamente aeriane efectuate de Luftwaffe împotriva Londrei şi altor oraşe britanice între septembrie 1940 şi mai 1941. Hitler era un dictator nemilos şi fanatic, care comanda o armată puternică şi bine echipată. Churchill era un prim-ministru energic şi inspirat, care comanda o armată rezistentă şi inventivă. Contextul Blitz-ului era dat de dorinţa lui Hitler de a distruge moralul britanicilor şi de a pregăti o invazie terestră. Facţiunile implicate erau cele ale Germaniei naziste şi cele ale Marii Britanii. Consecinţa Blitz-ului a fost că Londra şi alte oraşe au suferit distrugeri masive şi pierderi de vieţi omeneşti, dar nu s-au predat. Britanicii au reuşit să respingă atacurile germane cu ajutorul aviaţiei RAF şi al sistemului radar.

Armele folosite de germani au fost avioane de bombardament (cum ar fi Heinkel He 111, Junkers Ju 88 şi Dornier Do 17) şi avioane de vânătoare (cum ar fi Messerschmitt Bf 109 şi Bf 110). Armele folosite de britanici au fost avioane de vânătoare (cum ar fi Supermarine Spitfire şi Hawker Hurricane), tunuri antiaeriene, iar pentru apărare - baloane de baraj şi refugii antiaeriene.