8 septembrie - Naşterea Maicii Domnului, prima sărbătoare din Anul Nou Bisericesc. Ce este bine să faci şi să nu faci de Sfânta Maria Mică

Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, sărbătorită în 8 septembrie, este prima mare sărbătoare din Anul Nou Bisericesc şi marchează hotarul dintre vară şi toamnă, în tradiţia populară fiind cunoscută ca o zi în care sunt ascultate rugăciunile femeilor ce vor să aibă copii.

Urmărește
11019 afișări
Imaginea articolului 8 septembrie - Naşterea Maicii Domnului, prima sărbătoare din Anul Nou Bisericesc. Ce este bine să faci şi să nu faci de Sfânta Maria Mică

Wikipedia Commons

Sfânta Scriptură nu relatează despre acest eveniment, însă scrierile apocrife oferă foarte multe amănunte despre originea şi copilăria Fecioarei Maria. Tatăl Fecioarei Maria, Ioachim, era un urmaş al regelui David, iar mama, Ana, era fiica preotului Matthan, descendentă din familia preoţească a lui Aaron, împlinindu-se prin aceasta proorocia că Mesia va avea o dublă descendenţă: împărătească şi preoţească.

Pentru că nu aveau copii, ceea ce era considerat un blestem din partea lui Dumnezeu, Ioachim şi Ana au început să fie ironizaţi şi batjocoriţi de oameni. Şi totuşi, Ioachim şi Ana nu s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, nici nu au renunţat la viaţa lor virtuoasă, rugându-se în continuare şi nădăjduind în bunătatea lui Dumnezeu.

Tradiţia spune că în al cincizecilea an al căsătoriei lor Marele Preot de la Templu a refuzat în public jertfa lor, numindu-i blestemaţi. Întristaţi, cei doi părinţi s-au îndreptat spre casa lor din Seforis şi au hotărât să se retragă fiecare pentru post şi rugăciune. Ioachim a zis către soţia sa Ana: "Pe mine nu mă îndeamnă inima să mai intru în casa mea, căci noi suntem urgisiţi de Dumnezeu. Iată, eu mă duc la munte şi acolo voi posti şi mă voi ruga lui Dumnezeu, doar se va milostivi şi ne va da nouă un copil". Ana a început să se roage lui Dumnezeu cu durere şi cu multe lacrimi, zicând: "Doamne, Atotţiitorule, Cela ce numai cu cuvântul ai făcut cerul şi pământul şi toate câte se văd; Cela ce ai zis făpturilor Tale să trăiască şi să se înmulţească; Cela ce ai binecuvântat pe Sara, femeia lui Avraam şi ai născut pe Isaac la bătrâneţe şi ai dăruit Anei fiu, de a născut pe Samuel Proorocul, dă-mi şi mie roada pântecelui meu şi nu lăsa să fiu de ocară între oameni, că de voi naşte fiu, sau fiică, îl voi închina Ţie cu toată inima şi-l voi da să slujească în biserica slavei Tale".

Îngerul Gavriil s-a arătat fiecăruia, spunându-le că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea şi că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea sa. Tot el le-a vestit că acest prunc se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale şi că va fi un vas ales lui Dumnezeu.

Tradiţii şi obiceiuri de Sfânta Maria Mică

Naşterea Maicii Domnului, cunoscută ca "Sfânta Maria Mică", marchează hotarul astronomic dintre vară şi toamnă. De asemenea, sărbatoarea anunţă începutul unor activităţi specifice, precum culegerea unor plante şi fructe tămăduitoare, bătutul nucilor, culesul viilor, semănatul grâului, orzului şi secarei de toamnă.

Potrivit tradiţiei populare, la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, ca de altfel la orice mare sărbătoare, nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe, nu se face curăţenie în casă, ca să nu se atragă răul.

În popor se spune că în această zi vor fi ascultate mai ales rugăciunile femeilor care vor să aibă copii, dar şi ale celor însărcinate, pe care Maica Domnului le va ajuta să aibă o naştere uşoară. Şi cei care vor să se căsătorească se pot ruga în această zi Maicii Domnului, ca să-şi găsească perechea potrivită.

În această zi, credincioşii ţin candelele aprinse în dreptul icoanei Fecioarei Maria şi împart din fructele toamnei pentru morţi.

Biserici şi mănăstiri cu hramul Naşterii Maicii Domnului

Multe biserici şi mănăstiri din ţară îşi sărbătoresc hramul de Sfânta Marie Mică, printre care Mănăstirea Sămurcăşeşti, din comuna ilfoveană Ciorogârla, Mănăstirea Pissiota, din comuna Poenarii Burchii, judeţul Prahova, şi Mănăstirea Christiana din Capitală, care păstrează ca al treilea hram acest praznic. Una dintre cele mai vechi biserici din Bucureşti, care se află pe strada Trei Scaune, are şi ea ca hram Naşterea Maicii Domnului, alături de alte locaşuri de cult din Capitală.

În Arhiepiscopia Iaşilor, mâine îşi sărbătoresc hramul 82 de parohii şi cinci mănăstiri - Hadâmbu, Sihăstria, Vorona, Tazlău şi Dumbrăvele. În Iaşi, cel mai cunoscut locaş de cult închinat Naşterii Maicii Domnului este Biserica Tălpari.

În sudul Moldovei, în Episcopia Dunării de Jos, luni va fi hramul Mănăstirii Cudalbi (Gologanu), din judeţul Galaţi.

De ziua Naşterii Maicii Domnului, preoţii şi credincioşii din toate bisericile din Patriarhia Română se vor ruga pentru pace în lume, întrucât tot mai multe sunt zonele de conflict, a spus patriarhul Daniel într-un mesaj adresat tinerilor ortodocşi.

Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici