9 septembrie, anul 9 d.Hr. – În Pădurea Teutoburgică, trei legiuni romane sunt anihilate într-o ambuscadă germanică

Facţiunile implicate în bătălia de la Teutoburg au fost următoarele:

– Armata romană, condusă de Publius Quinctilius Varus, un general şi guvernator al provinciei Germania. Varus avea sub comanda sa trei legiuni romane (Legio XVII, Legio XVIII şi Legio XIX), trei unităţi de cavalerie (alae) şi şase unităţi de infanterie uşoară (cohorte) auxiliare, formate din trupe recrutate din popoarele aliate sau supuse Romei. Efectivul total al armatei romane se estimează la aproximativ 20.000 – 25.000 de soldaţi.

– Coaliţia de triburi germanice, comandată de Arminius, un prinţ al tribului cherusc şi un ofiţer al trupelor auxiliare romane. Arminius fusese luat ostatic de romani în copilărie şi educat în spiritul roman, primind cetăţenia şi gradul de cavaler. El se folosise de poziţia sa pentru a câştiga încrederea lui Varus şi a-i induce în eroare cu privire la intenţiile triburilor germanice. Arminius reuşise să unească mai multe triburi germanice (cherusci, marsi, chatti, bructeri, chauci şi sicambri) într-o alianţă împotriva Romei. Efectivul total al coaliţiei germanice se estimează la aproximativ 25.000 de luptători.

Locul ambuscadei a fost ales cu grijă de Arminius, care cunoştea terenul şi mişcările armatei romane. El a profitat de faptul că Varus se îndrepta spre tabăra de iarnă din vestul Rinului, traversând o regiune împădurită şi muntoasă, cu drumuri înguste şi dificile. Arminius a părăsit armata romană cu pretextul că trebuie să strângă mai multe trupe pentru a sprijini campania lui Varus împotriva unei presupuse rebeliuni a unor triburi germanice. În realitate, el a organizat un atac surpriză asupra coloanei romane, care era întinsă pe o distanţă de aproximativ 15 km.

Bătălia de la Teutoburg s-a desfăşurat între 8 şi 11 septembrie 9 d.Hr., pe parcursul a patru zile. În prima zi, coaliţia germanică a atacat flancurile şi spatele coloanei romane, provocând pierderi grele şi dezorganizare. Varus a reuşit să-şi adune trupele şi să le formeze într-o formaţiune defensivă pe un platou deschis.

În a doua zi, romanii au încercat să-şi croiască drum spre un teren mai favorabil, dar au fost opriţi de un zid fortificat construit de germani în calea lor. Romanii au fost nevoiţi să-şi facă tabără pe un teren mlăştinos şi să reziste asalturilor germanilor.

În a treia zi, Varus a decis să încerce o ultimă evadare, dar a căzut într-o nouă ambuscadă într-o pădure îngustă. Aici, romanii au fost măcelăriţi fără milă de germani, care foloseau arme aruncate sau corp la corp. Varus s-a sinucis pentru a nu cădea prizonier, iar cei mai mulţi dintre ofiţerii săi au făcut la fel. Puţini dintre soldaţii romani au reuşit să scape şi să ajungă la Rin.

Pierderile romanilor au fost enorme: cele trei legiuni au fost nimicite, iar stindardele lor militare (aquila) au fost capturate de germani. Se estimează că peste 20.000 de soldaţi romani au murit în bătălie, iar alţi câţiva mii au fost luaţi prizonieri şi sacrificaţi sau luaţi în sclavie de germani. Pierderile germanilor sunt necunoscute, dar probabil mult mai mici.

Reacţia lui Augustus, împăratul roman, a fost una de şoc şi disperare. El a primit vestea înfrângerii cu cuvintele: ,,Quintilius Varus, dă-mi înapoi legiunile” / alternativ ar fi spus ,,Varus, dă-mi vulturii înapoi” (stindardele legiunilor nimicite, reprezentate sub forma unor vulturi). 

Împăratul a ordonat o perioadă de doliu public şi a purtat haine de jale timp de mai multe luni. El a trimis pe fiul său vitreg, Tiberius, să restabilească ordinea şi securitatea în Germania, iar mai târziu pe nepotul său, Germanicus, să răzbune umilinţa romană şi să recupereze stindardele pierdute.

Campaniile lui Tiberius şi Germanicus au avut succes parţial, dar nu au reuşit să supună definitiv triburile germanice. Rinul a rămas graniţa dintre Imperiul Roman şi Germania liberă.

Soarta lui Varus a fost una tragică: el a fost considerat un trădător şi un incapabil de către contemporanii săi, iar numele său a fost şters din registrele oficiale. El a fost acuzat că a pierdut o provincie întreagă şi că a compromis planurile lui Augustus de a civiliza şi romaniza Germania. El a fost blamat pentru că s-a lăsat păcălit de Arminius şi pentru că nu a ştiut să conducă armata în condiţii dificile.

Soarta lui Arminius a fost una eroică: el a fost considerat un eliberator şi un unificator de către triburile germanice, care i-au acordat titlul de „rex” (rege). Arminius a continuat să lupte împotriva romanilor şi împotriva rivalilor săi interni, dar nu a reuşit să creeze un stat germanic stabil şi durabil. A fost asasinat în anul 21 d.Hr. de socrul său, Segestus, care era gelos pe puterea şi popularitatea lui.