A murit academicianul Tudorel Dima. Cunoscutul filosof avea 79 de ani

Tudorel Dima, ctitor de şcoală şi imagine proeminentă a ştiinţei şi culturii româneşti, a murit pe 1 ianuarie.

"Academia Română aduce un respectuos omagiu personalităţii academicianului Tudorel Dima", potrivit aceluiaşi comunicat.

Născut la Brăila, pe 5 noiembrie 1939, a urmat cursurile liceului "Nicolae Bălcescu" din Brăila, unde a beneficiat de educaţia unor profesori valoroşi care îşi terminaseră studiile înainte de anul 1945. S-a înscris, în anul 1957, la Facultatea de filosofie şi istorie a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi şi a făcut parte din prima generaţie de studenţi de după reînfiinţarea în oraş a studiului filosofiei, având şansa de a întâlni profesori remarcabili precum Petre Botezatu, Vasile Pavelcu, Ernest Stere şi Ştefan Bârsănescu. În anul 1962 îşi finalizează studiile, specializarea filosofie, iar, în 1973, a obţinut titlul de doctor în filosofie, specialitatea logică, la Facultatea de filosofie a Universităţii din Bucureşti.

Viaţa academicianului Tudorel Dima este strâns legată de Iaşi, de Catedra de istoria filosofiei şi logică de la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi. A urcat toate treptele ierarhiei universitare, până la aceea de profesor (1990 - 2009), în cadrul Facultăţii de filosofie, al cărei decan a fost (1992 - 2000). A fost cancelar general al Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi (2000 - 2004), director al Institutului de Cercetări Economice şi Sociale "Gh. Zane" al Academiei Române, Filiala Iaşi (1995 - 2018). În cadrul institutului pe care l-a condus a coordonat, în calitate de cercetător ştiinţific, proiecte, precum "Paradox şi antinomie în logică şi filozofie", "Logic şi extralogic în cunoaştere", "Epistemologie cu subiect cunoscător".

A predat cursuri de logică generală, epistemologie, istoria logicii, inducţie şi probabilitate.

A fost specialist în logică deductivă şi inductivă, epistemologie, filosofia ştiinţei, filosofie românească, iar în aceste domenii a avut contribuţii originale, de exemplu, a iniţiat structurarea unei logici hermeneutice pe baza lucrărilor lui Constantin Noica şi a valorificat opera lui Petre Botezatu şi a lui Lucian Blaga.

A desfăşurat o bogată activitate publicistică, fiind autorul unor volume precum "Modele inductive" (1975); "Între prudenţă şi eroare. Eseu asupra naturii şi dinamicii ştiinţei" (1978); "Explicaţie şi înţelegere" (vol. I, 1980; vol. II, 1994); "Întemeieri raţionale în filosofia ştiinţei" (1983); "Privind înapoi cu deferenţă" (2006), şi a colaborat la mai multe volume colective, printre care "Teoria cunoaşterii ştiinţifice" (1982), lucrare distinsă cu premiul "Simion Bărnuţiu" al Academiei Române. A fost membru în colegiile de redacţie ale unor reviste precum Noesis, Revue Roumaine de Philosophie, Revista de filosofie, Proceedings of the Romanian Academy etc.

Academia Română l-a ales membru corespondent în anul 1996, iar, în anul 2011, a fost ales membru titular.