A murit scriitorul Gheorghe Iova, un scriitor care a marcat autorii români din trei generaţii

Familia va anunţa în zilele următoare detaliile privind depunerea scriitorului, cel mai probabil la capela cimitirului Străuleşti II, unde ar urma să aibă loc marţi şi înmormântarea. Decesul a survenit ”în urma unui stop cardiac, după şase săptămâni de când era internat în spital după un infarct masiv. În linişte, în pace, senin, a plecat. Joi mi-a spus aşa: Doina, mai stai cu mine trei zile, atât, trei zile. Într-un fel am fost toţi pregătiţi, a venit într-un moment tot pe spiritul lui”, a spus Doina Iova pentru MEDIAFAX.

În momentul în care se anunţa decesul scriitorului, un grup de scriitori şi artişti tocmai juca un meci de fotbal organizat cu scopul de a strânge bani în sprijinul autorului aflat în spital.

„«Efectul Iova» asupra literaturii române postbelice, în varianta sa radical-experimentală şi «neo-autenticistă», a fost mai important decît s-ar crede. Nu numai opzeciştii, ci şi unii poeţi anteriori (Angela Marinescu) sau ulteriori (Ioan S. Pop, douămiiştii) au intrat în raza de influenţă a acestui revoluţionar al limbajului. Iova era un om şi un scriitor liber, rebel, dificil, ciudat, cu un anumit demonism (foarte... uman), care scăpa mereu printre degete. Un Iov, în felul lui. În ultimii ani s-a luptat din greu cu o boală care, pînă la urmă, l-a învins”, scrie criticul Paul Cernat.

Gheorghe Iova s-a născut pe 8 ianuarie 1950 în Găgeni de Jos, comuna Vintileanca, azi Săhăteni, judeţul Buzău. Potrivit propriei afirmaţii, oficialităţile au stabilit ca dată de naştere pentru el 29 ianuarie. A murit la 29 iunie 2019. A fost cunoscut în calitate de poet, prozator şi eseist. A fost membru al cenaclului Junimea, condus de Ovid S. Crohmălniceanu. Alături de Gheorghe Ene şi Gheorghe Crăciun a constituit nucleul grupului literar Noii. Până la căderea comunismului textele sale nu au apărut decât în antologii şi în publicaţii realizate artizanal. În acelaşi timp, multe dintre scrierile sale au circulat în copii xerox. Până în 1989 a fost, pe rând, profesor de limba franceză (1972-1976), în comuna Breaza şi în oraşul Râmnicul Sărat, jud. Buzău, muncitor necalificat la Filatura şi finisajul Baloteşti (febuarie-august 1978) şi la Centrul de Cercetare şi Proiectare a Îmbrăcămintei din cadrul Centralei Industriei Confecţiilor din Bucureşti (1980-1989).

Din 1990, a fost redactor la revistele “Contrapunct” (1990-1992) şi “Contemporanul – ideea europeană” 1992-1994, profesor de filosofie la Academia de Arte din Bucureşti (1994-1996 şi 1997-1998) şi muzeograf la Muzeul Literaturii Române din Bucureşti. Se pensionase în ianuarie 2015.

Abia în 1992 a debutat cu volumul personal ”Texteiova”, la editura Cartea Românească. Pe rând, scrierile sale au fost solicitate pentru antologiile dedicate generaţiei 80 şi generaţiei 90 din literatura română, fiind citate ca modele de vitalitate şi de autori debutaţi după 2000.

A primit premiul Frontiera Poesis, pentru „Cartea de poezie a anului”, pentru volumul ”1973. Sintaxa libertăţii de a spune”, editura Axa, 1998. În 2000 a fost distins cu premiul Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România pentru roman, pentru ”De câţi oameni e nevoie pentru sfârşitul lumii”, publicat la editura Paralela 45, în 1999. Pentru anul 1999 a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România, pentru eseu, pentru volumul ”Acţiunea textuală. Bunul simţ vizionar”, lansat de Paralela 45.

Cele mai recente volume pe care le-a publicat sunt „Etalonul Mizil”, Casa de pariuri literare, 2016, la care a fost coautor împreună cu Cosmin Manolache, ”Ciungamaţii. Liber de faptul că mi se garantează litertatea. Dosar de «duşman al poporului» (2017) şi ”Citate/Cecitate”, la aceeaşi editură, în 2018.

”Tot timpul am pus o problemă, care nu ţine de originalitate sau de înnoire în primul rând, ci de faptul ca un fenomen viu îşi păstrează punctul de pornire, de originare tot timpul cu el şi-l poate reactiva oricând. Asta e o literatură care poate să pornească tot timpul pe loc virgin, cum scriam în «Acţiunea textuală». În cultul originalităţii, să zicem, toată lumea fuge de locurile în care se vorbeşte prea mult despre ele, şi atunci am găsit soluţia: locurile astea în care e prea multă vorbă, oricât de bine duse ierarhic cu autorităţi, cu celebrităţi ş.a.m.d., aceste locuri eu le consider ca fiind virgine”, spunea Gheorghe Iova în 1998, într-un interviu acordat lui Caius Dobrescu, pentru revista Interval.