Prima pagină » Cultură-Media » A murit scriitorul, poetul şi starul din Peaky Blinders Benjamin Zephaniah

A murit scriitorul, poetul şi starul din Peaky Blinders Benjamin Zephaniah

Benjamin Zephaniah, poetul şi scriitorul britanic, a murit, joi, la vârsta de 65 de ani, potrivit Sky News.
A murit scriitorul, poetul şi starul din Peaky Blinders Benjamin Zephaniah

Actorul, cunoscut pentru rolul în Peaky Blinders unde îl juca pe Jeremiah Jesus, a fost diagnosticat cu o tumoare pe creier în urmă cu opt săptămâni.

O postare pe pagina sa de Instagram îl descrie ca fiind un „adevărat pionier şi inovator” care „a oferit lumii atât de multe”.

În postare a fost precizat faptul că „soţia lui Benjamin a fost alături de el în tot acest timp şi a fost cu el când a murit”.

Au fost publicate 14 colecţii de poezii ale sale, precum şi cinci romane.

„Benjamin ne lasă o moştenire încântătoare şi fantastică”, a transmis familia sa.

Născut şi crescut în zona Handsworth din Birmingham, el a suferit de dislexie şi a părăsit şcoala la vârsta de 13 ani, neputând să citească sau să scrie.

Cu toate acestea, i s-a dat o maşină de scris manuală veche şi a început să interpreteze poezii pe „sistemele de sunet din Birmingham”.

Zephaniah a fost nominalizat pentru autobiografia anului la National Book Awards pentru The Life And Rhymes Of Benjamin Zephaniah.

De asemenea, a fost nominalizat pentru Costa Book Award în 2018.