„Ajuns la a patra ediţie, Spotlight – Bucharest International Light Festival, organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB, transformă Capitala României într-un oraş al luminilor. Clădiri emblematice din Bucureşti sunt incluse în premieră pe harta Spotlight, harta instalaţiilor de lumină incluzand, pe lângă traseul deja consacrat – Calea Victoriei între Biblioteca Centrală Universitară şi Splaiul Independenţei si clădiri emblematice din Bucureşti precum Arcul de Triumf, Ateneul Român sau Palatul Ştirbei. Un alt element de noutate este concursul internaţional de videommapping pe faţada Palatului CEC”, se arată într-un comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti PMB), remis miercuri.
Potrivit PMB, la fel ca în anii anteriori, locaţia centrală a festivalului Spotlight este Calea Victoriei, care va găzdui cele mai multe evenimente ale ediţiei, precum Muzeul Naţional de Istorie, sesiuni de video mapping pe faţada Hotelului Novotel, a Palatului Loteriei sau pe faţada Clădirii Rosenthal. În toate zilele de festival, Calea Victoriei devine pietonală între Biblioteca Centrală Universitară şi Splaiul Independenţei, între orele 20:30 şi 23:00.
„Pentru deschiderea ediţiei Spotlight din acest an, una dintre cele mai căutate trupe high-tech de dans şi lumini ale momentului, Light Balance din Ucraina, aduce la Bucureşti un spectacol care a făcut senzaţie în Marea Britanie, Germania, Coreea de Sud, Arabia Saudită şi China. Spectacolul de deschidere a celei de-a patra ediţii a festivalului internaţional de lumină din Bucureşti are loc în Piaţa George Enescu, joi, 12 aprilie, începând cu ora 20.30. Show-ul Light Balance de dans şi lumini este precedat de reprezentaţia de muzică live, coregrafie şi light design dată de artiştii britanici de la Spark”, se mai arată în comunicatul PMB.
Municipalitatea mai precizează că în exclusivitate pentru ediţia cu numărul patru a Spotlight, şase artişti internaţionali transformă Palatul CEC prin proiecţii de video mapping selectate în urma open call-ului Spotlight. Cele şase lucrări finaliste vor fi proiectate pe toată durata festivalului pe faţada Palatului CEC, urmând ca marele câştigător Spotlight 2018 să fie ales de public, prin vot online, din proiectele finaliste.
Programul Spotlight începe, în fiecare zi de festival, de la ora 20.30 şi se încheie la ora 23.00. Detalii despre program şi instalaţiile participante la Spotlight 2018 sunt disponibile pe www.arcub.ro