- Home
- Cultură-Media
- CLUJ-NAPOCA, (16.07.2019, 15:24)
- Razvan Tupa
A şaptea ediţie a Electric Castle începe miercuri. Care sunt capetele de afiş ale ediţiei 2019
Miercuri începe Electric Castle 2019, festivalul care îi aduce la Bonţida, judeţul Cluj, pe Florence + The Machine, Limp Bizkit, Nils Frahm, Thirty Seconds To Mars, arată organizatorii.evenimentului.
Urmărește
1385 afișări
A şaptea ediţie a Electric Castle începe miercuri. Care sunt capetele de afiş ale ediţiei 2019
Castelul Banffy, un monument de patrimoniu din secolul XV, devine deopotrivă scenă pentru prestaţii muzicale dar şi un spaţiu de expunere pentru instalaţiile new media create special de către 8 artişti din Europa, Japonia şi Statele Unite pentru a da o nouă dimensiune acestui spaţiu.
Electric Castle Festival se laudă în 2019 cu nume importante din rock, house şi electro. Florence and The Machine este una dintre cele mai creative trupe indie ale ultimului deceniu, construită în jurul personalităţii fascinante a solistei, compozitoarei şi fondatoarei Florence Welch. Din 2009, când a lansat primul album, trupa a adunat prezenţe în fruntea topurilor muzicale, multiple nominalizări şi premii la BRIT Awards, Grammy, Mercury, BBC sau Billboard Awards. Concertul din cadrul Electric Castle vine odată cu lansarea noului album al trupei, ”High as Hope”.
Celălalt nume care ţine capul de afiş este cel al rockerilor de la Limp Bizkit. Trupa lui Fred Durst are în spate trei nominalizări la premiile Grammy şi albume vândute în peste 40 de milioane de exemplare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Papa Francisc îi avertizează pe liderii mondiali despre riscurile Inteligenței Artificiale și impactul asupra adevărului
-
Ponta, despre posibila sa candidatură: Nu candidez contra cuiva, o să iau decizia şi o să anunţ
-
Trump: Putin a vrut denuclearizarea
-
Trump la Davos: „Iubesc Europa”, dar „am nemulţumiri foarte mari” cu Uniunea Europeană
Câştigător de Oscar, rock star, fashion icon, tech investor, Jared Leto vine la Electric Castle împreună cu fratele său, Shannon Leto. Trupa lor 30 Seconds to Mars vine cu cel mai recent album al trupei, America.
Bring Me The Horizon, revelaţia ediţiei cu numărul 4 a Electric Castle, revin în 2019 pe scena festivalului. Descrişi de organizatori drept cea mai ambiţioasă trupă rock britanică a momentului, BMTH au pornit la drum ca o trupă deathcore, dar ulterior au experimentat foarte multe genuri în piesele de pe cele şase albume înregistrate.
Chvrches, trupa scoţiană de synth-pop a debutat în 2011 ca un proiect de studio. Cei 3 membri sunt cunoscuţi atât pentru muzică, dar şi pentru orientarea activistă prin care îşi propun promovarea talentelor feminine din industria muzicală.
Printre cele mai bine vândute proiecte israeliene, duo-ul Infected Mushroom sunt cunoscuţi pentru două decenii în care au dezvoltat stilul psytrance pentru noi generaţii.
În premieră între stilurile muzicale prezentate la Electric Castle, Giggs vine cu acordurile grime, stilul hip hop-ul născut în zona de sud a Londrei. ”Succesul lui a deschis calea pentru mulţi alţi artişti de rap, Giggs fiind însă unul dintre puţinii care nu a acceptat să adopte un stil mai comercial doar de dragul de a câştiga mai multă notorietate”, notează organizatorii.
Un amestec de influenţe din muzica franceză, mexicană, turcă aduc băieţii de la ”Polo & Pan”. Două artiste americane, The Black Madonna şi TOKiMONSTA, sunt printre protagonistele seria de prezenţe feminine pe scenele festivalului.
Printre protagoniştii noii ediţii Electric Castle se mai numără Metric, cu solista Emily Haines, The Vaccines, Boys Noize, Chinese Man şi Sofi Tukker.
Între rock şi electro, e întotdeauna loc de muzică clasică, cel puţin la fiecare ediţie Electric Castle.
Pianistul şi compozitorul german Nils Frahm urcă pe scena Electric Castle în acordurile inconfundabile ale muzicii sale care abordează sonorităţile clasice folosind elemente de muzică electronică. Efectul este de multe ori hipnotic. Din zona muzicii clasice sunt anunţaţi la Bonţida şi cei de la Kronos Quartet.
Alte nume aflate în program sunt Lemaitre, Mono, Tommy Cash, Handsome Furs şi Viagra Boys.
Proiectul Hospitality Night va continua şi în 2019, cu London Electricity, Dynamite MC, Spy şi Danny Byrd într-o seară de recitaluri dedicate.
Dintre artiştii români, pe scenă vor urca artişti cunoscuţi precum Loredana, CTC, Şuie Paparude, Grimus, Moonlight Breakfast, The Mono Jacks, Zmei3. Mai puţin celebre dar demne de descoperit sunt prestaţiile semnate de Valeria Stoica, Zimbru sau For The Wicked ca şi vedetele festivalurilor mici, Satellites, Karpov not Kasparov ori Maru.
O scenă este dedicată în curtea castelului trupelor invitate direct din alte festivaluri despre care organizatorii spun că vor fi cei despre care publicul va putea spune ”i-am ascultat înainte de a fi celebri”. Aici sunt protagonişti Delaporte, un duo electronic italiano-spaniol, Glass Museum, muzica electronică cu nuanţe de jazz şi britanicii de la The Slow Reader Club sau GatoPreto, cu acorduri sud-americane şi africane.
Cea de-a 7-a ediţie a Electric Castle are loc în perioada 17-21 iulie în spaţiile de pe domeniul castelului Banffy. Încă de la prima ediţie, din 2013, festivalul a fost nominalizat în fiecare an în finala European Festival Awards la categoria “Cel mai bun festival de mărime medie”, alături de nume cu tradiţie în Europa. În 2018, organizatorii au anunţat peste 200.000 de participanţi, anul acesta organizatorii fiind pregătiţi să primească acelaşi număr de spectatori.
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 22:54
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1065. Pentagonul confirmă că suspendarea ajutorului extern de către Trump nu afectează sprijinul militar pentru Ucraina / Şeful NATO cere SUA să continue înarmarea Ucrainei şi promite sprijin financiar european / Zelenski: „Trump trebuie să iasă victorios în încheierea războiului din Ucraina”
-
astăzi, 22:44
Imaginile din satelit arată construcţii militare israeliene în zona demilitarizată de lângă Siria