Abdellatif Kechiche, regizorul care a câştigat Palme d'Or la Cannes: Când ajung pe platou îi rog pe actori să uite ce au învăţat până atunci

Regizorul tunisian Abdellatif Kechiche, unul dintre invitaţii speciali ai Les Films de Cannes a Bucarest (25 - 31 octombrie), a susţinut, marţi, la Cinema Studio, o conferinţă de presă după proiecţia filmului său "La Vie d'Adèle: Chapitres 1 & 2", care spune povestea de dragoste a unei adolescente de 15 ani, aflată la vârsta întrebărilor, a căutărilor şi a descoperirilor.

Întrebat dacă va exista şi o continuare a lungmetrajului, un posibil "La Vie d'Adèle: Chapitres 3 et 4", acesta a subliniat că există această posibilitate, filmul prezentând un personaj pe care ar vrea să îl vadă evoluând.

"(...) M-ar interesa să văd cum ar fi această femeie la 30 - 40 de ani. Poate o dată la 5 - 10 ani să urmăresc evoluţia acestui personaj", a declarat Abdellatif Kechiche. Acesta a completat că pelicula tratează un subiect imaginar şi intră puţin şi în partea inconştientă a personajelor. "Filmul urmăreşte puţin cum devine această tânără femeie, urmărim parcursul, evoluţia acestui personaj", a spus acesta.

Pe de altă parte, referitor la faptul că filmul său nu va rula în anumite state, regizorul tunisian a afirmat că "este o chestiune a cenzurii şi a unui grup mic de oameni care decid pentru întreaga populaţie". "În Franţa este interzis sub 12 (ani, n.r.), în Italia, sub 14 ani, în Statele Unite, sub 17, aici sub 18, sunt şi ţări în care nu va rula deloc filmul, sunt anumite state din SUA în care este complet interzis, la urma urmei este o chestiune a cenzurii şi a unui grup mic de oameni care decide pentru popolaţia generală. Este şi o chestiune aleatorie legată de anumite epoci, apropo de asta, este scena în care cele două mănâncă spaghete şi se vede pe un ecran o scenă dintr-un film, istoria unor lesbiene - care a fost interzis la vremea lui şi este ridicol pentru zilele noastre să ne gândim că de cele mai multe ori cenzura este în contra timp cu epoca în care acţionează. Trebuie să ne gândim că este ceva destul de aleatoriu şi este ceva foarte relativ", a mai spus acesta, în conferinţa de presă.

Referitor la cele două actriţe principale, regizorul Abdellatif Kechiche a spus că prima oară a întâlnit-o pe Léa Seydoux, care provine dintr-un mediu intelectual, elitist, iar apoi pe Adèle Exarchopoulos, care provine dintr-un mediu proletar.

"A fost o idee, bineînţeles nu este o lege, nu este obligatoriu să iei un personaj din propriul său mediu, din viaţa reală, bineînţeles că nu trebuie să iei un călugăr ca să joace rolul unui călugăr. A fost o idee de lucru. M-am gândit că ar ajuta pentru a se integra în pielea personajului, pentru a înţelege mai uşor mediile sociale din care provin fiecare dintre ele. De asemenea, am căutat această posibilitate - a unei empatii în timpul filmărilor dintre cele două actriţe", a declarat acesta.

El a adăugat că în selecţia actorilor intervine şi dorinţa regizorului de a lucra cu o anumită persoană. "Este o muncă pe care o face cineastul, petrece foarte multe ore cu persoana respectivă şi trebuie să îi placă să lucreze cu ea, să fie atras, să fie motivat să filmeze cu ea. Şi înainte să începi lucrul trebuie să îţi petreci ceva timp ca să ajungi să îl cunoşti şi să probezi acest lucru, să vezi dacă îţi va face plăcere să filmezi atâtea ore în şir persoana respectivă, care stă în spatele persoanjului", a explicat regizorul tunisian.

Întrebat cum a ajuns la această intimitate cu actriţele având în vedere scenele explozive şi explicite de sex, Abdellatif Kechiche consideră că în toate lungmetrajele se ajunge la "un grad de intimitate" cu actorii. "Apoi, eu le las foarte multă libertate actorilor în spaţiu şi sunt înconjurat de aceeaşi echipă tehnică de la primul meu film şi până în prezent, astfel încât pe platoul de filmare există deja un raport familiar, de prietenie, de intimitate şi nici actorii nu se simt priviţi cu un ochi care îi judecă sau îi critică în vreun fel", a spus regizorul recompensat cu Palme d'Or, anul acesta, la Festivalul de la Cannes.

Regizorul a explicat şi tehnica prin care a realizat cadrele prim-plan, subliniind că scenele au fost realizate de la o distanţă destul de mare de actriţe, pentru a crea intimitate şi pentru a le oferi acestora libertate de exprimare. "Actriţele nu ştiau niciodată care este raportul focal între cameră şi ele şi, dată fiind îndepărtarea camerelor, ele au avut libertatea aceasta. Am făcut prim planurile prin focalizare asupra lor", a spus acesta.

Kechiche a afirmat că "nu ştie ce înseamnă exact experienţă în această meserie". "Nici eu, când ajung pe platou, nu am un plan prestabilit şi încerc să regândesc totul în mod proaspăt, este ca pentru prima oară. Când ajung pe platou, îi rog pe actori să uite ce au învăţat până atunci, iar dificultatea la actori nu este lipsa de experienţă, ci de a şterge cu guma tot ceea ce a devenit tehnică, rutină, tot ce au învăţat înainte", a explicat acesta. El a afirmat că cele două actriţe au avut la dispoziţie timpul necesar pentru a se cunoaşte, apreciind că între cele două a existat "şi un soi de intuiţie".

Chiar dacă lungmetrajul nu abundă prin muzică, regizorul a povestit că şi-a dorit ca aceasta să fie în armonie cu încărcătura emoţională a anumitor scene din film. "M-am gândit foarte mult ce muzică s-ar potrivi în momentul în care cele două se întâlnesc la semafor şi am tot revenit asupra diverselor idei care mi-au trecut prin cap, m-am gîndit că foarte bine ar fi să fie o muzică cântată pe stradă (...) Muzica din film este formată din melodii pe care le-am ascultat de-a lungul anilor sau în timpul pregătirii filmului sau le-am auzit într-un magazin şi am notat în carneţel", a mai spus acesta.

El a explicat că filmările pentru acest lungmetraj au durat peste patru luni, afirmând că se aştepta ca totul să decurgă mai repede, având în vedere că alte filme au fost realizate mai rapid, fiind incluse şi repetiţiile. "Chiar mi-a părut rău că nu am repetat înainte, tocmai de aceea a şi durat atât de mult filmarea, însă a fost şi un avantaj, pentru că mai ales una dintre actriţe a avut sentimentul că repetând şi-ar pierde din spontaneitate şi nu am vrut să forţez şi să fac ce fac de fiecare dată, adică repetiţii. După terminarea filmărilor, am avut convingerea că această spontaneitate este ceva bun şi chiar cred îmi convine să filmez spontan", a spus acesta.

Pe de altă parte, regizorul tunisian consideră că succesul filmului şi faptul că a petrecut foarte mult în lumina reflectoarelor a creat o tensiune artificială. În contextul criticilor aduse de cele două actriţe, acesta a declarat: "Am oferit multe explicaţii legate de acea tensiune, am şi scris un text explicativ. Mi se pare că este păcat că s-a creat această discuţie, pentru că, în mod normal, spectatorul trebuie să vină fără niciun fel de prejudecată şi să nu aibă nimic în minte în momentul în care vede filmul şi să nu-l influenţeze asemenea discuţii, să fie ca o foaie nescrisă", a mai spus acesta. Referitor la acest subiect, Kechiche a declarat că este regretabil ceea ce s-a întâmplat, dar probabil este "preţul pe care trebuie să-l plătească pentru că filmul a stat atât de mult în lumina reflectoarelor". De asemenea, acesta a afirmat că se aştepta ca după prezentarea filmului să existe mai multe controverse, adăugând că îşi pregătise o serie de argumente pentru a-şi apăra lungmetrajul.

"Iubesc să filmez. Este o chestiune vitală pentru mine să fac filme şi să fiu pe platoul de filmare. Mă grăbesc acum să ajung la următoarea clachetă", a concluzionat acesta.

Abdellatif Kechiche s-a născut în Tunis şi s-a mutat în Franţa, cu familia sa, la vârsta de 6 ani. A fost actor, înainte de a deveni regizor şi scenarist. A avut succes încă de la primul său lungmetraj, "La Faute à Voltaire" (2000) - drama unui tunisian care porneşte clandestin spre Franţa -, premiat cu trofeul Opera Prima la Festivalul de la Veneţia. Al doilea lungmetraj, "L'esquive" (2003), povestea unui adolescent din periferia pariziană care se îndrăgosteşte de o colegă, şi-a adjudecat cele mai importante patru premii César, pentru cel mai bun film, regie, scenariu şi cea mai promiţătoare actriţă (Sara Forestier). A urmat "La graine et le mulet" (2007), distins cu premiul juriului la Festivalul de la Veneţia, cu patru premii César (cel mai bun film, regie, scenariu şi cea mai promiţătoare actriţă - Hafsia Herzi), şi declarat de prestigioasa publicaţie Cahiers du cinéma, în 2010, cel mai bun film francez al deceniului. Drama unui bărbat de 60 de ani care îşi antrenează noua şi vechea familie în visul lui de a deschide un restaurant a fost filmată aproape integral cu actori non-profesionişti, descoperiţi de Kechiche.

Tulburător este şi "Venus Noire" (2010), prezentat în competiţia Festivalului de la Veneţia. Filmul este inspirat de povestea reală a lui Saartjie Baartman, celebra Venus hotentotă, o femeia adusă din Africa şi vândută unui circ care a expus-o ani de zile ca pe o curiozitate a naturii.

"Adèle: Capitolele 1 şi 2" va fi distribuit în cinematografele româneşti de Independenţa Film, de vineri.

Evenimentul Les Films de Cannes à Bucarest a fost iniţiat în 2010, de Cristian Mungiu, cu sprijinul delegatului general al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux. Ediţia a patra este organizată de Asociaţia Cinemascop şi Voodoo Films, în parteneriat cu Institutului Francez din Bucureşti şi cu sprijinul financiar al Centrului Naţional al Cinematografiei.