Designerul Andra Cliţan va participa la proiectul Drumul modei: dialog peste graniţe (Fashion Road: Dialogue across Borders), derulat de Institutul Cultural Român în perioada 2010 – 2012, în colaborare cu British Council, Centrul Ceh, Goethe-Institut, Institutul Cultural Danez (membri ai reţelei EUNIC) şi Consiliul Armean al Modei.
Andra Cliţan a fost selectată în urma unui concurs lansat de ICR în luna decembrie 2010. Concursul s-a adresat tinerilor designeri români preocupaţi de includerea elementelor tradiţionale în lucrările lor recente, cu studii în artă vestimentară şi cel puţin doi ani de experienţă în domeniu.
Câştigătorul a fost desemnat de un juriu format din Doina Levintza, creator de modă, Răzvan Vasilescu, asistent universitar la Universitatea de Arte Bucureşti, Facultatea de Arte Decorative şi Design – secţia Modă, Alexandru Bălăşescu, antropolog, şi Ioana Leca, expert din cadrul ICR. Competiţia a fost strânsă, atât datorită numărului mare de dosare primite – 23, cât şi prin valoarea portofoliilor şi a propunerilor prezentate. Principalele criterii de evaluare au fost respectarea temei, originalitatea conceptului, relaţia dintre schiţă şi produsul final, realizarea produsului (alegerea materialelor, armonia formelor şi a culorilor, calitatea fabricaţiei).
Programul „Drumul modei: dialog peste graniţe” va explora modul în care designerii din Armenia, Cehia, Danemarca, Germania, Marea Britanie şi România includ motive şi elemente specifice identităţii naţionale în lucrările lor recente.
Zece creatori de modă – cinci europeni şi cinci armeni – vor participa la seminarii internaţionale şi vor beneficia de rezidenţe în Armenia şi în Europa. Fiecare designer armean va face echipă cu un participant european şi, împreună, vor colabora la crearea şi producerea a patru ţinute complete (inclusiv accesorii) pentru colecţia generală a proiectului, incluzând în creaţiile lor elemente specifice patrimoniului cultural din Armenia şi din ţările europene. Colecţiile designerilor, reunind în total 20 de ţinute complete, vor fi prezentate într-o expoziţie itinerantă organizată în Armenia, Cehia, Danemarca, Germania, Marea Britanie şi România.
Astfel, Andra Cliţan va beneficia de o rezidenţă în Armenia, în mai 2011.
Andra Cliţan este licenţiată în design vestimentar a Universităţii de Arte şi Design din Cluj-Napoca şi deţine o diplomă de masterat în design vestimentar în urma studiilor efectuate în cadrul aceleiaşi universităţi. În prezent este doctorandă a Universităţii de Arte şi Design din Cluj-Napoca, având ca temă de cercetare costumul tradiţional de sărbătoare din Ţara Maramureşului. A beneficiat de burse de studiu în Franţa şi Marea Britanie.
Avându-şi rădăcinile în Maramureş, Andra Cliţan s-a familiarizat de la o vârstă fragedă cu arta şi costumul tradiţional, fapt care a influenţat decisiv conturarea identităţii sale de tânăr designer. A valorificat cu originalitate şi creativitate stilistică vestimentaţia tradiţională în colecţii reprezentative, cum ar fi: „Back to Roots”, „Mara Mi” sau „My Maramureş”. A participat la numeroase evenimente de profil din ţară şi străinătate (Italia, Franţa, Germania). Pe lângă design vestimentar, este pasionată şi de alte domenii artistice, precum sculptura, pictura, fotografia, confecţionarea bijuteriilor.
„Drumul modei: dialog peste graniţe” este un proiect organizat sub egida EUNIC (European Union National Institutes for Culture) de British Council, Centrul Ceh, Goethe-Institut, Institutul Cultural Danez şi Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Armenian Fashion Council. Proiectul este finanţat cu sprijinul Comisiei Europene, prin programul Cultura 2007 – 2013.