- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (06.01.2009, 17:17)
Actorii contestă noua ordonanţă privind pensiile
Victor Rebengiuc şi Mircea Albulescu se numără printre actorii care doresc să conteste, prin Uniunea Teatrală din România (UNITER), Ordonanţa de urgenţă nr. 230/2008, potrivit căreia pensionarii care lucrează în sistemul de stat trebuie să aleagă între pensie şi salariu.
Urmărește
177 afișări
Actorul Victor Rebengiuc (Imagine: Mediafax Foto)
"Pensia este rezultatul contractului meu cu statul (...) Dacă Dumnezeu mă ţine sănătos, trebuie să am dreptul să muncesc", a declarat Victor Rebengiuc pentru MEDIAFAX.
"Eu am contribuit la stat pentru pensia pe care o iau", a adăugat actorul, care a mărturisit că are o pensie de aproximativ 1.500 de lei. Victor Rebengiuc, care joacă pe scene ale unor teatre precum Naţionalul sau Bulandra, a declarat că, împreună cu actori aflaţi în aceeaşi situaţie, va face apel la un jurist al UNITER, pentru a contesta Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea unor acte normative în domeniul pensiilor de stat şi de serviciu. Deja actori precum soţia sa, Mariana Mihuţ, şi Matei Alexandru i s-au alăturat.
"Statul nu face economie în compartimentul nostru de activitate", a declarat Ileana Stana Ionescu pentru MEDIAFAX. "Sunt absolut revoltată. Teatrul are nevoie de actori de toate vârstele", a adăugat actriţa. Ileana Stana Ionescu a spus că artiştii vor avea, în curând, o întâlnire la UNITER pentru a evalua situaţia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
"Sunt absolut revoltată. Presupun că lucrurile nu pot rămâne aşa", a spus actriţa, care a apreciat că i-ar fi foarte greu să aleagă între scenă şi pensia sa. "Este o alegere absolut absurdă. Întotdeauna aş alege teatrul înaintea oricărui alt lucru, dar, în acelaşi timp, nici la pensie nu vreau să renunţ, pentru că nu ştim niciodată ce ne rezervă guvernul", a spus actriţa.
Actorul Mircea Albulescu, care a calificat ordonanţa guvernului drept "o prostie", a hotărât deja ce va face dacă respectiva contestaţie nu va avea rezultate: "O să mă odihnesc şi o să rămân cu pensia, căci se pare că asta se vrea", a declarat actorul. "Domeniul nostru de activitate este, de fapt, ultimul afectat. Cele mai lovite de această ordonanţă sunt Sănătatea şi Învăţământul", a apreciat acesta.
De aceeaşi părere a fost şi Alexandru Arşinel, apreciind că domeniile Sănătăţii şi Învăţământului sunt cele mai afectate de ordonanţa guvernamentală. "Mă alătur protestelor vizavi de luarea unei hotărâri pentru toată lumea, fără a discerne ce instituţii pot fi afectate de o asemenea decizie", a spus directorul Teatrului de Revistă "Constantin Tănase".
Pe de altă parte, UNITER a solicitat tuturor teatrelor să trimită, până la sfârşitul săptămânii, o evidenţă a actorilor pensionaţi care au fost reangajaţi de instituţiile de spectacole în baza unor contracte de colaborare sau pe drepturi de autor, a declarat pentru MEDIAFAX vicepreşedintele Uniunii Teatrale din România, Aura Corbeanu.
Aceasta a spus că situaţia actorilor angajaţi în baza unui contract individual de muncă este diferită de cea a actorilor angajaţi în baza unui contract de cesiune de drepturi de autor, aceştia din urmă putând să îşi păstreze pensia şi colaborarea cu teatrele.
Corbeanu a spus că, în urma unor evaluări bazate pe documentele puse la dispoziţie de teatre, UNITER va lua o hotărâre în ceea ce priveşte contestarea ordonanţei guvernamentale.
Citeşte şi:
Guvernul obligă pensionarii angajaţi în instituţii publice să opteze între pensie şi salariu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe