Actorul american de origine germană Christian Oliver, care a jucat în filme alături de Tom Cruise şi George Clooney de-a lungul unei cariere de 30 de ani, a murit alături de cele două fiice ale sale, joi, într-un accident de avion în largul unei insule din Caraibe, notează The Guardian.
Oliver, care s-a născut Christian Klepser, şi fiicele sale erau pasageri la bordul unui avion monomotor care a decolat de pe un aeroport din Bequia, o mică insulă aparţinând naţiunii Saint Vincent şi Grenadine, potrivit autorităţilor.
Avionul – care se îndrepta spre St Lucia, aflată în apropiere – a întâmpinat dificultăţi nespecificate la câteva momente după ce a început zborul şi apoi s-a prăbuşit în mare.
Militarii au reuşit să recupereze cele patru trupuri ale persoanelor aflate la bordul avionului.
Oliver, în vârstă de 51 de ani, fiicele sale Annik şi Madita Klepser, în vârstă de 10 şi, respectiv, 12 ani, şi pilotul şi proprietarul avionului, Robert Sachs, au fost declaraţi morţi la faţa locului de către personalul medical, a precizat poliţia.
Accidentul mortal de joi a atras o avalanşă de condoleanţe pentru familia şi prietenii regretatului actor, care terminase de filmat ultimele scene pe platoul de filmare al unui viitor film intitulat Forever Hold Your Peace cu doar cinci zile înainte de Crăciun, a relatat Deadline.
Christian Oliver a fost cunoscut mai ales pentru rolul său din serialul de televiziune Cobra 11.