Juriul studenţilor a ales să premieze filmul românesc, motivând că producţia regretatului regizor Cristian Nemescu este "o descriere alegorică potrivită a situaţiei geopolitice, nu numai în Europa Centrală, dar şi în restul lumii".
Premiul pentru "California Dreamin’ (nesfârşit)" a fost primit, la ceremonia de vineri seară, de monteurul filmului, Cătălin Cristuţ.
Grand Prix pentru cel mai bun film al Festivalului de la Bratislava a fost acordat filmului "Blind Mountain / Mang shan", regizat de Li Yang (o coproducţie China, Hong Kong, Germania, 2007). De asemenea, cel mai bun regizor al festivalului a fost desemnat estonianul Veiko Ounpuu, pentru producţia "The Autumn Ball / Sügisball".
În total, la Festivalul Internaţional de Film de la Bratislava au fost proiectate 196 de filme, din 38 de ţări. Numărul vizitatorilor festivalului a fost, în perioada 30 noiembrie – 7 decembrie, de peste 21.000 de persoane.
Filmul lui Cristian Nemescu a participat în festival la secţiunea "International Competition of First and Second Feature Films", în timp ce alte două producţii româneşti, "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", de Cristian Mungiu, şi "Hârtia va fi albastră", de Radu Muntean, au fost proiectate în secţiunile "Made in Europe" şi, respectiv, "Off the Mainstream".
Filmul "California Dreamin’ (nesfârşit)" a fost produs de MediaProPictures şi, pe lângă premiul Un Certain Regard, obţinut la Festivalul de Film de la Cannes din 2007, mai are în palmares alte 13 premii, obţinute la diverse festivaluri de film româneşti şi străine.
Pelicula lui Nemescu prezintă povestea unui tren NATO cu echipament militar care traversează România fără acte de transport, în timpul războiului din Iugoslavia. Trenul este oprit de şeful gării Căpâlniţa, localitate din Oltenia pe care soldaţii americani o vor transforma în "satul tuturor posibilităţilor".