Actorul Nicu Constantin, la terapie intensivă de peste o lună

Actorul Nicu Constantin este tot în clinica de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Militar din Capitală, întrucât starea sănătăţii este stabilă doar intervale scurte de timp, după care are nevoie de aparate care să-l ajute să respire, a spus, pentru MEDIAFAX, comandantul unităţii, Ioan Sârbu.

Urmărește
35 afișări
Imaginea articolului Actorul Nicu Constantin, la terapie intensivă de peste o lună

Actorul Nicu Constantin (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"A fost o ameliorare a stării de sănătate a maestrului. Din păcate, a fost de scurtă durată. Este staţionar. Este când bine, când mai puţin bine. Ne pare rău, dar trebuie să îl ţinem încă la terapie intesivă. Nădăjduim să se facă bine. Suntem optimişti", a precizat comandantul unităţii sanitare, general doctor Ioan Sârbu.

Comandantul Spitalului Militar, generalul Ioan Sârbu, declara, la o săptămână după internare, că actorul Nicu Constantin a depăşit momentul medical critic, dar după aceea au fost multe episoade dificile. Pacientul respiră singur doar intervale scurte de timp, ceea ce impune menţinerea lui sub strictă supraveghere medicală.

Actorul va mai rămâne internat în clinica de ATI, unde primeşte medicaţia adecvată bolilor de care suferă.

Nicu Constantin a fost internat în stare critică la ATI, în 11 mai.

Familia actorului a cerut conducerii spitalului să furnizeze cu prudenţă date despre boala pacientului. Astfel, comandantul unităţii sanitare militare a spus că actorul are o suferinţă pulmonară severă şi alte boli asociate.

Nicu Constantin va împlini 70 de ani în 31 iulie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici