Adevăruri incomode despre fondatorul Apple: Steve cel bun şi Steve cel rău, într-o nouă biografie

Steve Jobs, care este considerat un vizionar şi un geniu, a avut şi o latură întunecată, care a fost descrisă într-o biografie apărută după moartea cofondatorului Apple.

Urmărește
7470 afișări
Imaginea articolului Adevăruri incomode despre fondatorul Apple: Steve cel bun şi Steve cel rău, într-o nouă biografie

Steve Jobs (Imagine: Meidafax Foto/AFP)

Este bine ştiut faptul că Steve Jobs era un vizionar, un inovator genial cu o personalitate carismatică, care a reuşit să schimbe o întreagă industrie doar prin puterea voinţei, scrie theatlantic.com.

Jurnalistul Walter Issacson a început autobiografia lui Jobs, în strânsă colaborare cu acesta, scrierea cărţii continuând până în ultimele zile de viaţă ale acestuia.

Imaginea fondatorul Apple este construită pe baza unor antiteze, în carte fiind prezentate cele două "măşti" ale lui Steve Jobs. Succesul cărţii este pus pe seama picanteriilor din viaţa fondatorului Apple.

"Steve cel bun" era genial, carismatic, un alchimist care a transformat o companie de computere pe moarte în aur. "Steve cel rău" era irascibil, nepoliticos, ranchiunos, un om care îşi umilea angajaţii în public, îşi asuma meritele pentru lucruri pe care nu le făcuse sau îşi parca maşina pe locurile pentru persoanele cu handicap. Timp de câţiva ani, chiar a negat paternitatea fiicei sale.

Nu este singurul care a reuşit în viaţă "ajutat" de calităţile sale întunecate, ba chiar "apucăturile" sale comportamentale au ajuns să fie copiate de diverşi manageri. Lozinci de genul: "Dacă Jobs a fost un nemernic şi totuşi a fost cel mai puternic manager de pe planetă, atunci eu voi fi un nemernic şi mai mare, şi poate aşa voi avea şi mai mult succes decât el" fiind prezentate ca adevărate reţete ale succesului.

Autorul cărţii a declarat într-un interviu recent pentru "60 minutes" că Steve Jobs "nu a fost unul dintre cei mai buni manageri ai tuturor timpurilor", în schimb, este de părere că ar putea fi declarat unul dintre "cei mai groaznici manageri ai tuturor timpurilor ".

Unii autori au ajuns să fie un model pentru tinerii CEO care doresc să reuşească în afaceri. Un astfel de autor este şi Robert Sutton, care a publicat un articol în Harvard Business Review, în care este prezentat modul în care Steve Jobs a condus Apple pe culmile succesului. Bazat pe succesul articolului, Sutton a decis să extindă ideea şi să scrie o carte pe această temă.

Unul dintre capitolele introduse în carte este intitulat "The Virtues of Assholes" şi îl are ca personaj central pe Steve Jobs. Aici sunt prezentate mai multe dovezi în care felul de a fi al managerului a impulsionat angajaţii şi a ajutat în mod decisiv la succesul companiei. Jocurile psihologice la care recurgea Jobs cu angajaţii săi sunt considerate cheia succesului în afaceri.

"Chiar şi oamenii care au lucrat cu Steve Jobs mi-au spus că l-au văzut făcându-i pe oameni să plângă de multe ori, dar în 80% din situaţii, Steve avea dreptate. Este deranjantă ideea existentă în cultura noastră conform căreia dacă este un învingător este în regulă să fii un nesimţit", spune Sutton.

În acest moment, spaţiul virtual este plin de articole motivaţionale ce îl au ca model central pe răposatul manager Steve Jobs. În cele mai multe cazuri, articolele se concentrează pe modelul pozitiv al lui Steve, pe calităţile sale, însă nu va mai dura mult până când tirania sa va fi folosită ca o buna tactică de afaceri.

Biografia lui Steve Jobs a avut parte de un succes uriaş în Statele Unite, fiind una dintre cele mai citite cărţi ale momentului. În prima săptămână de la lansare au fost vândute 379.000 de exemplare. Cartea, apărută sub semnătura lui Walter Isaacson, a stârnit nenumărate controverse şi a reuşit să modifice percepţia masei despre carismaticul CEO Apple.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici