Adomniţei, despre competiţia Iaşi Capitală Culturală Europeană: Primarul Nichita nu vrea să câştige

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei (PNL), susţine că Iaşiul nu va câştiga competiţia pentru a deveni Capitală Culturală Europeană în 2021, dacă nu se schimbă ceva, spunând că Primăria nu a invitat şi alte instituţii pentru a lucra la proiect, totul fiind "o afacere PSD-istă".

Urmărește
193 afișări
Imaginea articolului Adomniţei, despre competiţia Iaşi Capitală Culturală Europeană: Primarul Nichita nu vrea să câştige

Adomniţei, despre competiţia Iaşi Capitală Culturală Europeană: Primarul Nichita nu vrea să câştige (Imaigine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

Cristian Adomniţei, care este şi lider al PNL Iaşi, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că este greu ca Iaşiul să câştige competiţia pentru a fi desemnat în 2021 Capitală Culturală Europeană, întrucât Primăria nu invită şi alte instituţii din oraş pentru a se implica în proiect.

"Cum să câştigi competiţia dacă Primăria nu ne-a chemat? N-a chemat nici CJ-ul, nici Opera Română din Iaşi, care are rezultate foarte bune, nici universităţile din oraş. E o afacere PSD-istă. Suntem cu tot sufletul pentru acest proiect, dar dacă Primăria face un proiect prost, Iaşiul nu va câştiga. Totul ţine de managementul Primăriei", a afirmat Adomniţei.

Şeful CJ Iaşi a spus că este îngrijorat de modul cum merg lucrurile în privinţa acestui proiect şi că nu vede vreo strategie sau ca instituţiile să lucreze împreună.

"Dacă nu se întâmplă aceste lucruri, nu vom câştiga, este foarte simplu. Nu văd multă muncă, deşi încă mai e timp pentru a ajuta dosarul de candidatură al Iaşiului. Faptele de până acum arată că primarul Gheorghe Nichita nu vrea să câştige competiţia. Dacă nu se schimbă ceva, oraşul nu va câştiga. Iaşiul nu s-a inventat azi ca oraş cultural, dar trebuie să vii cu un dosar care să arate o continuitate culturală. Nu vii tu la prima gogoaşă pe care Uniunea Europeană o pune pe masă, că nu merge", a declarat Cristian Adomniţei.

Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, a decis, săptămâna trecută, demiterea directorului executiv al Fundaţiei Iaşi 2021 - Capitală Culturală Europeană, Daniela Cujbă, pentru "slabă performanţă managerială".

Nichita spunea că fundaţia nu a organizat evenimente culturale la Iaşi şi anunţa că se va face un audit, pentru a se vedea cum s-au cheltuit banii alocaţi fundaţiei în ultimii doi ani.

Reprezentanţi ai societăţii civile, dar şi consilieri locali ai PNL au cerut în repetate rânduri explicaţii Primăriei Iaşi pentru slaba activitatea a fundaţiei care se ocupă de proiectul Iaşi - Capitală Culturală Europeană în 2021.

Fundaţia Iaşi - Capitală Culturală Europeană a fost înfiinţată în septembrie 2013, de către Primăria municipiului Iaşi. Obiectivul fundaţiei este promovarea identităţii culturale a municipiului Iaşi în ţară şi în străinătate, având ca ţintă obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană.

Anul trecut, fundaţia a avut un buget de aproximativ două milioane de lei, bani alocaţi de la bugetul local.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici