Adrian Mihai, Fan Courier, la Interviurile lui Cristoiu: Digitalizarea ne-ar ajuta să scăpăm de corupţie, de un aparat bugetar foarte mare

Adrian  Mihai, managing partner la Fan Courier, a povestit la Interviurile lui Cristoiu cum a pornit business-ul în curierat, când a avut primul client şi cum a ajuns la succes, cum a reuşit să evite falimentul şi să se menţină în top în timpul pandemiei pe care o defineşte ca pe o criză frumoasă.

Adrian Mihai arată şi în ce constau diferenţele de productivitate între România şi ţările din Vest, cum ne putem vindeca de neîncredere şi la ce se aşteaptă de la actualul regim de dreapta. În opinia sa, digitalizarea ne-ar ajuta să scăpăm de multe lucruri, inclusiv corupţie şi birocraţie.

Prezentăm principalele declaraţii ale lui Adrian Mihai, duminică seara, la Interviurile lui Cristoiu de la Aleph News:

Despre cum a intrat în business

Adrian Mihai: Am început business-ul. Nu ne pricepeam la marketing, la reclamă. Mi-aduc aminte că am început să trimitem şi noi oferte pe fax la nişte  firme, ce facem noi, suntem o nouă firmă pe piaţă. Prima comandă am avut-o pe 16 ianuarie 1999. Înainte de asta erau zile când luam telefonul, îl scoteam din priză, bă da nu sună chiar nimeni? Aveam doi curieri pregătiţi şi pe cineva care răspundea la telefon. Atunci curieratul însemna business to business. O companie avea de trimis un contract, o înştiinţare. Eram la plicuri, la corespondenţă. Prima comandă a venit de la o firmă ELTEXIM. Am căutat în arhiva noastră şi am găsit firma. Am căutat-o pe doamna respectivă şi ea, când i-am spus că a fost prima comandă la noi, a căutat şi ea în arhivă şi ne-a adus, avem la noi în birou, prima chitanţă şi prima factură. Erau 119.000 lei, un plic, pentru că aşa erau banii atunci, înainte de denominare. Era o firmă cred că livra materiale dentare. Aia a fost prima noastră comandă.

Adrian Mihai: Am început de foarte jos, cu foarte puţine expediţii, într-un apartament confort II, undeva pe lângă Gara de Nord, ăla a fost primul nostru sediu. Prima noastră realizare, când am început să creştem, a fost, dacă ştiţi, spaţiul de sub scară, 2-3 metri. Când l-am obţinut, a fost... avem depozit! Prima comandă mare a fost de 800 de plicuri, venite de la Conex, predecesorul Vodafone. Pentru noi a fost atunci extraordinar. Noi până atunci aveam 30-40 de plicuri pe zi. După aceea au început să vină şi altele, am început să ne dezvoltăm.

Adrian Mihai: În perioada de început, cu bun-simţul ăla venit de la sat, principala noastră grijă era cum să avem clienţi mulţumiţi, cum să avem clienţi să ne recomande şi la alţii şi nu ne uitam cât ne costă cu adevărat pe noi un plic. Primul duş rece a venit, pentru că eram aşa de efervescenţi, bucuroşi, când ne-a chemat contabilul nostru de atunci şi ne-a spus mă, la voi groasă. Voi într-o lună-două, daţi faliment. Cum? avem clienţi din ce în ce mai mulţi. Da, dar voi cheltuiţi atât, consumaţi atât. Ups, ce facem? Şi-atunci am zis creştem preţurile, reducem cheltuielile. Am mărit atunci preţurile. (...) Aia a fost prima decizie majoră pe care dacă nu o luam, dispăream din piaţă. Şi de atunci am reuşit să mergem doar pe creştere. Am avut aş spune norocul că am nimerit într-o piaţă care s-a dezvoltat tot timpul. Şi acum în pandemie, ea a fost pe creştere şi pe dezvoltare.

Adrian Mihai: Când am început noi, ne-am gândit că trebuie să avem o siglă. Ne tot uitam noi şi soţia lui Felix s-a uitat pe o cutie de chibrituri şi era un porumbel. Uau, uite un porumbel. Exista legenda cu porumbeii care livrau în timpul războiului, trimiteau mesaje, adică porumbelul era un fel de curier. Şi prima noastră siglă a fost un porumbel cu un plic în cioc.

Despre angajaţi, clienţi şi comerţ online

Adrian Mihai: Suntem în sistem 7000 de oameni, în toată ţara, cu vreo 3500 de oameni în Bucureşti, angajaţi cu carte de muncă. Avem acum în Bucureşti în jur de 1100 de curieri, dotaţi cu maşini, de la maşini de 5-6 mc până la tiruri pentru clienţii mari. Avem şi scutere în Bucureşti, în zona zero, unde încercăm să livrăm în 2-4 ore şi nu putem să o facem cu maşină pentru că Bucureştiul este un oraş foarte aglomerat şi-atunci încercăm cu scutere pentru a încerca să fim mai rapizi. (...) Un curier trebuie să fie foarte bine pregătit, să fie şi un şofer foarte bun, să aibă şi ceva cunoştinţe financiare- să calculeze, să scrie o factură, să scoată o chitanţă- trebuie să relaţioneze, trebuie să-i placă oamenii, trebuie să înveţe, şi asta cred că e cel mai greu la un curier, cum să calmeze un client nervos, să găsească soluţiile cele mai bune şi să poată la o înjurătură să răspundă potrivit.

Adrian Mihai: Costul nostru cel mai mare este cu flota. Combustibil, reparaţii, lucrăm cu subcontractori.(...) Din afară, curieratul pare foarte simplu. Trebuie să iei un colet din punctul A şi să-l duci în punctul B. Acel colet trece prin cel puţin 7 mâini, 7 oameni. Avem undeva la 250.000 de expediţii pe zi şi tot atâtea posibilităţi de a greşi. Adică, dacă un colet care trebuie să plece la Cluj e pus pe Constanţa, greşeala se vede instant. Pentru că noi avem un sistem de urmărire instant, clientul urmăreşte unde e coletul. Avem mult posibilităţi de a greşi şi de aici vin şi investiţiile pentru a reduce aceste greşeli.(...) Fiecare firmă de vânzări online îşi alege curierul cu care lucrează.

Adrian Mihai: De obicei supărarea e pe cel pe care îl vezi ultimul în faţa ta, curierul. Adică noi, orice am livra, dacă produsul e prost el spune ce mi-ai adus mă produsul ăsta, că nu e bun. Noi spunem ştiţi noi nu l-am fabricat, noi doar l-am adus, dar e în firea omului să te răzbuni pe ultima verigă, pe cel pe care îl vezi în faţă. Dar lucrurile încep să se schimbe (...) lucrăm cu destule firme din afară care vin în România şi livrăm pentru ele cum şi noi, la rândul nostru, dăm peste graniţă, având contracte cu firme de acolo.

Despre o frumoasă criză în pandemie

Adrian Mihai: Ce oferă online-ul şi curierul? Oferă comoditate. Să stai acasă să comanzi. Ştii produsul şi e foarte simplu să-l primeşti fără să te mai deplasezi. Fără să-l cari, fără să... Pandemia a influenţat foarte mult acest comportament. Pandemia a ajutat extraordinar curieratul şi vânzările online în general. Anul trecut a fost o scădere a numărului de expediţii pentru că oamenii când s-au panicat, au zis nu mai comandăm, ne ţinem banii, ce o să se întâmple (...) Când a venit lockdownul, dintr-odată volumele au explodat. Ne-am trezit într-o criză, frumoasă a-şi spune. Cum să faci faţă volumului de marfă care vine peste noi. Şi-atunci, fiind o firmă antreprenorială, am avut rapiditate şi am spus acum cumpărăm maşini, angajăm oameni, am luat decizia rapid. Am investit în oameni, în maşini, în camioane, am mărit depozitele cât am putut de repede pentru a face faţă acelui volum şi nu am spus nu clienţilor noştri. Anul trecut am angajat între 900 şi 1000 de oameni. Am avut oameni din HORECA, chelneri, bucătari, pentru că ei erau traşi pe dreapta.

Tendinţe în comerţul online

Adrian Mihai: Există încă o reticenţă în a comanda food online, dar e pe creştere destul de mare. Produsele de folosinţă îndelungată se comandă, dar poate mulţi vor să le vadă, însă şi ele sunt pe creştere destul de mare. Îmbrăcămintea, încălţămintea cred că e domeniul care a crescut cel mai mult.  Iei trei perechi şi o alegi doar pe cea care îţi place şi restul faci retur. Returul e foarte simplu de făcut şi pe asta şi mizează vânzările online.

Cum a trecut prin pandemie

Adrian Mihai: Pandemia a însemnat în primul  rând o criză sanitară. În momentul în care a apărut criza sanitară, am văzut teama în ochii oamenilor noştri. Unii dintre ei şi-au luat concediu, se gândeau că au părinţi în vârstă, că au bunici. Era primordial pentru ei şi pentru noi să ne asigurăm că e safe să vină la muncă. Am început fuga după măşti, după dezinfectanţi, termometre, cum să facem să creştem sentimentul de siguranţă.Au crescut costurile foarte mult. Măştile atunci erau o floare rară, le cumpărai la preţuri exorbitante. Eu nu am fost şi nu sunt nici acum un fan al muncii de acasă. Dar am zis că trebuie să ne împărţim în 2-3 echipe. Unii să lucreze de acasă, să facem cu rândul, unii să vină la birou, să găsim alte birouri, în alte zone, să-I împărţim ăn aşa fel încât dacă într-o echipă apărea un caz să nu trimitem toată echipa în izolare şi să rămânem cu zona respectivă neacoperită. Am avut foarte puţini infectaţi. Dintre toţi angajaţii noştri, în zona de curierat am avut incidenţa cea mai mică, nu ştiu de ce. Zona cea mai dificilă a fost cea de birouri, unde oamenii stăteau grămadă, în acelaşi loc. În vara anului trrecut am avut aproape 60 de cazuri în depozite, ceea ce e mult.

Despre productivitate. Germania vs România. Lipsa de încredere

Adrian Mihai: Pierdutul orelor în trafic înseamnă bani. Iar pentru noi înseamnă lipsă de productivitate. La un moment dat fratele meu spune că trebuie să facem în aşa fel încât să ne plătim oamenii noştri. Era perioada dinainte de pandemie, când ne plecau oamenii în Germania, în UK, trebuie să facem în aşa fel încât să ne plătim oamenii noştri ca acolo. Hai să analizăm ce ne lipseşte ca să-i plătim ca acolo. Ne pleacă un curier foarte bun în Germania, care livra 100 de expediţii pe zi, ceea ce e mult. Si ne spune cum era acolo: livra 250 pe zi. Păi cum? Ai altfel de maşină, altfel de device? Nu. Şi-atunci? Acolo nu am livrare cash on delivery, totul e plătit online, sunt foarte puţine locuri unde mă duc să iau banii, care înseamnă timp pierdut, clienţii care nu sunt acasă nu te cheamă mâine, laşi coletul în faţa uşii, iar cât a stat acolo nu a avut vreo reclamaţie că a dispărut coletul. Apoi infrastructura din oraş. Toate acestea îl făceau să fie 2,5 ori mai productiv decât era în România. De ce se întîmplă la noi toate astea? Pentru că în societatea noastră e o lipsă de încredere în vecini, în autorităţi, politicieni, poliţie. Încredere în orice. Suntem foarte jos. Această lipsă de încredere ne costă pe toţi.(…) Oamenii preferă să plătească cash şi nu online pentru că nu au încredere în  cel care vinde produsul  şi nici în curier. (…) Această încredere se construieşte în timp şi ţine şi de noi, oamenii de afaceri, de autorităţi. E o zonă în care trebuie să lucrăm toţi pentru că beneficiile vor fi la toţi.

Despre riscul de a deveni tată de beizadele

Adrian Mihai: Mi-a fost teamă (să nu cumva copiii să ajungă beizadele). Pentru că noi cei trei asociaţi am plecat de jos, am avut o foame de a reuşi, am avut un drum ireversibil. Eu am venit în Bucureşti nu ca să mă întorc înapoi acasă dacă lucrurile nu merg cum trebuie. Trebuia să reuşesc. Pe când ei , vrând-nevrând nu pot să le spun vă descurcaţi cu 2 lei, muriţi de foame ca să aveţi foame de succes. Nu am putut să fac nici lucrul ăsta. Am încercat să ştie valoarea banului, să ştie să se descurce singuri şi acum una dintre dorinţele mele cele mai mari este să-I ajut să-şi găsească drumul care le place. Nu am vrut să-i influenţez, să le spun să facă ce fac eu. I-am lăsat să aleagă singuri.

Despre minusuri şi aşteptări de la regimul de dreapta

Adrian Mihai: Lipsa de infrastructură se traduce în morţi pe şosele, în sufocarea business-ului, întârzieri, în sufocarea turismului. Este un lucru grav (…) Aşteptăm de la acest regim să respecte ce a promis – investiţii în infrastructură, reorganizarea şi digitalizarea serviciilor importante şi eu cred că ăsta e un lucru esential pentru România. Digitalizarea e ceva care ne-ar ajuta să scăpăm şi de corupţie, de un aparat bugetar foarte mare. Ne-ar ajuta în foarte multe lucruri. Nu ştiu cât se doreşte şi cât se va reuşi (…) într-o ţară baltică au implementat digitalizarea. A fost extraordinar pentru ei. Noi acum plimbăm hârtii şi oamenii sunt plimbaţi, se duc la notar pentru o hârtie de care n-ar trebui să aibă nevoie, suntem plimbaţi în continuare când deschidem o firmă, cu o grămadă de hârtii, ceea ce înseamnă timp, ineficienţă, lipsa productivităţii care se traduce prin salarii mici. Fără discuţii, birocraţia reprezintă o problemă în România.