„Capitalul” – un spectacol despre schimburi economice şi despre cât de cool e să fii marxist

Spectacolul este o încercare de a uni interpretarea dramatică cu realitatea, pe căi complet neaşteptate, cu atât mai mult cu cât s-a spus, de nenumărate ori, că opera care stă la baza filosofiei economice în regimurile comuniste are mai puţine momente dramatice decât o carte de telefoane.

De altfel, spectacolul se dovedeşte a fi chiar prea plin de dramatism, cu poveştile celor opt personaje, întreţesute haotic.

Spectacolul a fost creat, în 2006, de artiştii vizuali Hildegard Haug şi Daniel Wetzell. Iniţial, cei doi au realizat interviuri cu diferite persoane din Dusseldorf, Frankfurt, Zurich şi Berlin.

Astfel ei au aflat că există oameni care au memorat pasaje întregi din "Capitalul", dar şi oameni care, necitind un rând din carte, o acuză că este sursa primară a regimurilor comuniste. În spectacol joacă actori neprofesionişti, acest element fiind o marcă a Rimini Protokoll.

În 2007, spectacolul a primit premiul de dramaturgie şi premiul publicului la Mulheim Theatertage, iar în 2008, Rimini Protokoll a fost distins, pentru spectacolele pe care le face, cu Premiul Europa-Noi realităţi teatrale.

"Capitalul de Karl Marx" va mai avea o reprezentaţie în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, joi, la Teatrul "Ion Creangă".

Helgard Haug şi Daniel Wetzel s-au născut amândoi în 1969 şi au absolvit institutul Gießen pentru Studii Teatrale Aplicate.

Alături de Stefan Kaegi, ei lucrează, din 2002, sub numele de Rimini Protokoll, atrăgând atenţia prin inventivitate în interacţiunea cu publicul şi prin spectacolele documentare.

Rimini Protokoll are o abordare cu totul originală a ideii de teatru, numită de unii critici "teatrul experţilor".

Aproape fără excepţie, personajele lor sunt experţi ai vieţii de zi cu zi puşi într-un context dramatic, interpreţi ai propriilor biografii. Realitatea nu este descrisă ori dramatizată, ci este importată pe scenă.

Un statistician îndrăgostit de "Capitalul" lui Marx, un socialist care s-a mutat de numărate ori în China, a cărui pasiune este să ardă bani, un cineast lituanian care era cât pe ce să devină marfă la începutul vieţii sale, un orb care colecţionează viniluri cu jingle-uri consumeriste şi un tânăr care strigă "Revolucion" şi poartă tricouri cu Che Guevara sunt câteva dintre personajele care încearcă să redea esenţa celor 751 de pagini din "Capitalul". Şi acesta este doar primul volum.

De altfel, statisticianul Thomas Kuczynski, care avea o măreaţă carieră academică în faţa sa, dar care, la un moment dat, a trebuit să lupte cu şomajul, avertizează publicul, la începutul reprezentaţiei, că "pentru a citi o pagină din «Capitalul» îţi trebuie o oră, iar pentru a o înţelege, îţi mai trebuie o oră.

Astfel, oamenii ar avea nevoie de mulţi ani şi un număr mare de reprezentaţii ale «Inelului Nibelungilor» de Wagner pentru a ajunge, în final, la înţelegerea operei de căpătâi a lui Marx.

Kuczynski este atât de îndrăgostit de lucrarea lui Marx, încât îşi imaginează chiar că supermarketul ideal ar arăta ca primul volum din «Capitalul» – împărţit în şapte etaje, cu câte o vânzătoare drăguţă care să întrebe clienţii: «Chiar sunteţi sigur că aveţi nevoie de produsul acesta?»".

Realizat cu momente de umor absurd, prezentate aproape exclusiv prin dialog, personajele povestind momente din viaţa lor ce ilustrează concepte marxiste, spectacolul doreşte să abordeze verdictele obişnuite date cărţii lui Marx: "Capitalul" este vinovat de instaurarea comunismului sau "Capitalul" a realizat o radiografie a capitalismului, care în prezent se dovedeşte a fi adevărată.

Şi pentru că unul dintre cele mai importante capitole din "Capitalul" descrie în amănunt conceptul de marfă, valoare şi schimb economic, cineastul lituanian Talvaldis Margavics povesteşte cum, în copilăria sa, aproape că a fost vândut de mama sa pentru câţiva litri de lapte.

Momentele în care personajele îşi mărturisesc eşecurile, revoltele şi pasiunile referitoare, bineînţeles, la sistemul economic în care trăiesc sunt intercalate de imagini sau melodii de un umor absurd.

Astfel, domnul Jochen Noth, care la începutul spectacolului vorbeşte în chineză, este văzut pe două ecrane din scenă dând foc unui mănunchi de bancnote.

De asemenea, Christian Spremberg, angajat la un call-center, nevăzător, care citeşte Marx în alfabetul braille, pune melodii cu versuri care fie îndeamnă la consum, fie deplâng starea capitalismului prezent.

Astfel, publicul poate auzi, în momente diferite din spectacol, corul pensionarilor care cântă cum îşi petrec ei viaţa pe culoarul de la Forţele de Muncă sau reclame la diferite tipuri de maşini.

Oamenilor din public chiar li se împart volume din "Capitalul" în timpul spectacolului, cărţi cu pasaje subliniate cu markerul şi traduse pe bileţele din carte.

Citeşte mai multe despre "Capitalul de Karl Marx".