Grupul a început turneul „Peace Out” în luna septembrie. Celebra trupă urma să concerteze marţi la Toronto, dar concertul a fost amânat până în februarie 2024, potrivit BBC. Spectacolele din Detroit, Chicago, Washington DC şi Raleigh, Carolina de Nord, au fost şi ele afectate. Conform noului program, următorul concert va fi luna viitoare în Tampa, Florida.
Ultimul turneu Aerosmith trebuia să se încheie la Montreal, pe 26 ianuarie, anul viitor. Din cauza reprogramărilor, turneul de adio va fi prelungit cu câteva săptămâni, ultimul spectacol fiind programat în Cleveland, Ohio, pe 29 februarie.
Într-o declaraţie postată online, solistul Tyler, în vârstă de 74 de ani, a transmis un mesaj online spunând că are „inima frântă”.
„Mi se rupe inima să spun că am primit ordine stricte de la medic să nu cânt în următoarele 30 de zile. Am suferit leziuni ale corzilor vocale în timpul spectacolului de sâmbătă care a dus la sângerări ulterioare. Va trebui să amânăm câteva concerte pentru a putea reveni şi a vă oferi spectacolul pe care îl meritaţi”, a spus el.
Fanii îşi pot păstra biletele, care vor fi valabile pentru noile date, sau pot solicita o rambursare, au anunţat organizatorii.