Afganistanul va restricţiona site-urile care contravin culturii islamice

Publicat: 29 04. 2010, 12:40
Actualizat: 06 11. 2012, 09:55

Ministerul afgan al Comunicaţiilor poartă discuţii cu furnizorii de servicii de Internet şi companiile de telecomunicaţii pentru a introduce sisteme de filtrare, cu scopul de a restricţiona accesul la anumite site-uri. Potrivit ministerului, restricţiile ar urma să intre în vigoare luna viitoare.

„Domenii cum ar fi jocurile de noroc, promovarea consumului de alcool şi a pornografiei – acestea sunt cu siguranţă domenii care vor fi filtrate deoarece ele sunt împotriva valorilor noastre”, a declarat un înalt oficial din Ministerul Comunicaţiilor. Oficialul a declarat că nu deţine încă toate informaţiile, pentru că lista completă a site-urilor şi domeniilor restricţionate este în curs de redactare la Ministerul Culturii.

Decizia de creare a acestui sistem de filtrare de informaţii a fost luată după ce parlamentarii au criticat în mod repetat presa străină şi unele filme, în special cele indiene, al căror conţinut îl consideră nepotrivit pentru societatea afgană.