AFP: Mică istorie a scandalurilor de la Festivalul de Film de la Cannes

Festivalul de Film de la Cannes a cunoscut mai multe scandaluri de-a lungul timpului, precum cel produs miercuri, după afirmaţiile făcute de regizorul danez Lars Von Trier, care a provocat presa de pe Croazetă declarând că îl "simpatizează" pe Hitler.

Urmărește
102 afișări
Imaginea articolului AFP: Mică istorie a scandalurilor de la Festivalul de Film de la Cannes

AFP: Mică istorie a scandalurilor de la Festivalul de Film de la Cannes (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Aflat la Cannes pentru a-şi prezenta cel mai recent film al său, intitulat "Melancholia", Lars Von Trier a fost declarat, joi, "persona non grata" de consiliul de administraţie al festivalului, care a condamnat cu fermitate afirmaţiile cineastului danez, fără a-i exclude însă lungmetrajul din competiţia oficială.

1954: Robert Mitchum strânge în braţe o starletă britanică cu sânii goi, în cadrul unei şedinţe fotografice. Actorul american şi-a revenit după polemica stârnită de fotografiile considerate extrem de îndrăzneţe în epocă, însă nu şi starleta britanică, Simone Silva, expulzată de la Cannes, hărţuită de asociaţiile şi ligile moraliste şi care s-a sinucis trei ani mai târziu.

1956: Documentarul lui Alain Resnais despre lagărele naziste de exterminare, intitulat "Nuit et brouillard", a fost retras din selecţia oficială la insistenţa delegaţiei germane. În 1959, un alt film de Resnais, "Hiroshima mon amour", a fost retras din competiţie, de această dată la cererea americanilor.

1960: Dispute intense au izbucnit între spectatorii încântaţi şi cei revoltaţi de proiecţia filmului "Aventura/ L'avventura" de Michelangelo Antonioni. Momentul în care trofeul Palme d'Or a fost decernat lungmetrajul "La dolce vita" de Federico Fellini a fost marcat de numeroase fluierături.

1968: Evenimentele din mai '68 marchează din plin desfăşurarea festivalului. François Truffaut şi Jean-Luc Godard se agaţă de o cortină pe scenă pentru a împiedica proiecţia unui film. "Eu vă vorbesc despre solidaritatea cu muncitorii care au ocupat uzinele Renault, iar voi îmi vorbiţi despre călătorii şi prim-planuri", a declarat Godard. În frenezia generală, Festivalul de Film de la Cannes s-a întrerupt pe 19 mai, cu 5 zile înainte de termen.

1973: Un nou scandal a izbucnit la Cannes după proiecţiile filmelor "La grande bouffe" de Marco Ferreri şi "La maman et la putain" de Jean Eustache. Cannes-ul reflectă frământările anilor '70: intervenţia violentă a forţelor din Compagnies Républicaines de Sécurité (CRS) cu ocazia proiecţiei în afara competiţiei a unui film ce militează pentru acceptarea avorturilor, "Histoire d'A", în 1974. Un terorist necunoscut a decedat în explozia automobilului său un an mai târziu. În 1976, extrem de crudul "Empire des sens" de Nagisa Oshima, prezentat în secţiunea Quinzaine des réalisateurs, i-a făcut pe toţi spectatorii să fugă din sala de proiecţie.

1987: Francezul Maurice Pialat a primit Palme d'Or pentru filmul "Sous le soleil de Satan". "Dacă voi nu mă iubiţi, pot să vă spun că nici eu nu vă iubesc", a declarat cineastul francez, în fluierăturile publicului prezent în sală.

1999: Publicul a primit cu manifestări de vădită nemulţumire alegerea juriului prezidat de canadianul David Cronenberg, care a acordat Palme d'Or filmului "Rosetta" de fraţii Dardenne, trei premii peliculei "L'Humanité" de Bruno Dumont şi doar o menţiune filmului "Totul despre mama mea" de Pedro Almodovar, foarte apreciat de majoritatea spectatorilor de la Cannes.

2004: Festivalul a fost perturbat de manifestările organizate de tehnicienii din industria cinematografică şi de o grevă a personalului de la Palatul Carlton din Cannes.

2010: Aproximativ 1.200 de persoane, foşti militari, voluntari şi repatriaţi din Algeria, au adus un omagiu cu ocazia unei ceremonii organizate în memoria victimelor franceze din timpul războiului din Algeria, în ziua în care filmul "Hors-la-loi" de Rachid Bouchared a fost prezentat pe Croazetă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici