AFP: Premiul Nobel pentru Pace, acordat pentru salvarea unui proiect european aflat în criză

"Este o distincţie care ar fi trebuit să fie atribuită de mult timp", apreciază Jean-Dominique Giuliani, preşedintele Fundaţiei Robert Schuman, numită după politicianul francez care a depus actul fondator al proiectului, prin declaraţia care îi poartă numele, în mai 1950.

Proiectul european "a pacificat un continent al războaielor, ale căror orori au culminat în secolul XX cu două dintre cele mai rele ideologii totalitariste şi două conflicte mondiale dintre cele mai teribile", continuă Giuliani.

"Rupând cu această situaţie în mod durabil, UE a inventat un lucru care nu există în istoria umanităţii, (şi anume) unificarea paşnică a unui continent" pe baza reconcilierii franco-germane, menită să pună capăt o dată pentru totdeauna războaielor, adaugă el.

La peste 62 de ani de la Declaraţia Schuman şi la 55 de ani după Tratatul de la Roma din 1957, care i-a oferit baza juridică, Comunitatea Europeană a Celor Şase state europene iniţiale (Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda), devenită în prezent o Uniune de 27 de ţări, se poate mândri că a prezidat cea mai lungă perioadă fără război din istoria ţărilor care o alcătuiesc.

Odată cu extinderile spre Est în 2004 şi 2007, ea şi-a reunit cele două jumătăţi despărţite timp de o jumătate de secol de către Cortina de Fier, în timp ce Spaţiul Schengen, de circulaţie fără paşaport, se ambiţionează să îşi aşeze posturile de vamă la fruntarii antice.

UE este în acelaşi unul dintre campionii acordării de ajutoare umanitare şi pentru dezvoltare, dar şi al luptei împotriva încălzirii climatice. Ea încearcă totodată să joace un rol de mediator în plan diplomatic, în special în cadrul negocierilor asupra dosarului nuclear iranian.

Însă aceste acquis-uri nu îi mai mobilizează pe cetăţeni. Pacea este considerată că vine de la sine. Euforiei regăsirii Estului cu Occidentul i-a urmat "oboseala" extinderii în Europa, spre nemulţumirea Turciei, candidat la aderare de 25 de ani, care a început de-acum să îşi îndrepte privirea în altă parte.

În plan economic, blocul nu mai înseamnă prosperitate. El este afectat de o creştere economică slabă în mod cronic, de un nivel ridicat al şomajului şi de un sentiment în creştere de declin în faţa emergenţei Chinei, Indiei sau Braziliei, în contextul în care Statele Unite par să fie dezinteresate de "bătrâna Europă".

Respingerea Constituţiei europene în Franţa şi Olanda, în 2005, două ţări fondatoare, a marcat oprirea vechiului vis federalist. Euroscepticismul câştigă teren peste tot, iar de atunci şi până în prezent UE pare că se afundă în criză.

Noile instituţii create prin Tratatul de la Lisabona nu au ajutat cu nimic la relansarea proiectului. Politica Externă şi de Apărare Comună, în special, rămâne o himeră, deoarece statele membre consideră în continuare acest domeniu de competenţa lor.

În acest context, aparent interminabila criză a zonei euro, care a izbucnit la începutul lui 2010, s-a adăugat atmosferei apăsătoare. O prăbuşire a acestui proiect-far ar destabiliza întreaga Uniune.

În opinia unora, ca de exemplu liderul eurodeputaţilor liberali Guy Verhofstadt sau ecologistul Daniel Cohn-Bendit, salvarea poate să vină numai printr-un important salt federalist, menit să transforme actuala Uniune economică într-o Uniune politică, inclusiv cu riscul de a face acest lucru doar în jurul unui nucleu dur de ţări.

În opinia euroscepticilor, euro şi-a dovedit, din contră, eşecul. În cel mai bun caz, UE trebuie să se limiteze la o zonă de liber-schimb vastă. În Marea Britanie, se ridică voci care reclamă inclusiv un referendum privind ieşirea din UE.

Citeşte şi: PREMIILE NOBEL 2012: Uniunea Europeană a primit premiul Nobel pentru Pace. Barroso: Este o mare onoare pentru toţi europenii