Ai un iPhone 4? Uite ce ţi s-ar putea întâmpla – FOTO

Publicat: 29 11. 2011, 18:25
Actualizat: 06 11. 2012, 11:59

Un iPhone 4 a creat un adevărat moment de panică printre pasagerii unui avion comercial din Australia în timp ce zbura de la Lismore la Sydney, scrie dailymail.co.uk.

Un nor de fum dens a activat alarma avionului, creând un moment de panică printre pasageri. Din fericire nu era vorba de o defecţiune tehnică a avionului, ci de telefonul unui pasager, un iPhone 4, care a explodat din senin.

Bateria smarphone-ului s-a încălzit brusc, iar în scurt timp a explodat, în incident nefiind rănită nicio persoană. Încă nu se ştie dacă este vorba despre modelul iPhone 4 sau de noul lansat 4S.

Compania Apple nu este străină de astfel de plângeri, calitatea şi siguranţa bateriei dispozitivului fiind puse la îndoială cu diferite ocazii.

De asemenea, nu este prima dată când un model iPhone explodează. Acest lucru s-a mai întâmplat şi cu alte ocazii. Anul trecut, în Franţa, un iPhone 3 a explodat în timp ce proprietarul scria un mesaj, în condiţiile în care în luna martie a aceluiaşi an, compania Apple a fost chemată în instanţă de mama unui adolescent de 15 ani, căruia i-a expodat telefonul în buzunar, provocându-i arsuri pe picior. La începutul acestui an, în Norvegia, o femeie a rămas fără un iPhone 4 după ce acesta a explodat în timp ce rula o melodie. Apple susţine că acest lucru s-a întâmplat pentru că a fost folosit la temperaturi foarte scăzute. În apărarea sa, Apple susţine că problema constă în presiunea externă exercitată asupra aparatelor.