B1 TV, amendat cu 20.000 lei pentru limbajul folosit de Radu Banciu la adresa lui Antonescu

Publicat: 06 03. 2012, 18:22
Actualizat: 07 11. 2012, 08:48

Raportul de monitorizare a emisiunii „Lumea lui Banciu” a fost introdus pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a CNA la propunerea Cristinei Trepcea.

În ediţia din 12 februarie, prezentatorul emisiunii, Radu Banciu, s-a referit la liderul liberal Crin Antonescu folosind apelativul „Carici Antonescu”. Radu Banciu a continuat să folosească acelaşi termen şi în ediţia din 13 februarie a emisiunii, când l-a numit pe politician „Carici Pogonici”.

CNA a decis amendarea postului B1 TV cu 20.000 de lei, pentru încălcarea articolului 40, alineatul 3, din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit căruia „moderatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă”.