- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (03.10.2014, 12:40)
- Madalina Cerban
ALEGERI PREZIDENŢIALE: Campania electorală în audiovizual, gratuită şi cu multe interdicţii pentru posturile radio-TV
Campania electorală în audiovizual a început vineri, la ora 00.00, şi, timp de patru săptămâni, posturile radio-TV vor oferi gratuit spaţii în emisiunile lor candidaţilor la preşedinţie, însă vor trebui să respecte reguli stricte impuse de CNA, privind "echitatea", "echilibrul" şi "imparţialitatea".
Urmărește
1944 afișări
ALEGERI PREZIDENŢIALE: Campania electorală în audiovizual, gratuită şi cu multe interdicţii pentru posturile radio-TV
Campania electorală pe posturile de radio şi de televiziune publice şi private a început vineri, la ora 00.00, şi se va încheia pe 1 noiembrie, ora 7.00, în condiţiile în care primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale se va desfăşura pe 2 noiembrie.
"Echitate", "echilibru" şi "imparţialitate" sunt principiile generale pe care CNA le impune televiziunilor şi radiourilor în această campanie, pentru ca alegătorii să-şi formeze opinii corecte despre candidaţii la funcţia de preşedinte al României.
Pentru aceşti candidaţi, accesul la serviciile publice şi private de radio şi televiziune este egal şi gratuit.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în următoarele 100 de zile şi îl avertizează pe Putin: O putem face pe calea uşoară sau pe calea grea - şi calea uşoară este întotdeauna mai bună
-
După anunţul lui Bolojan, şi şeful Camerei Deputaţilor anunţă reducerea a peste 200 de posturi
-
Kremlinul dezinformează: Operaţiune militară fictivă la graniţa României cu Ucraina
Citeşte şi:
ALEGERI PREZIDENŢIALE: Campania electorală a început. Ce pot face candidaţii şi ce reguli trebuie să respecte
- Campania pentru prezidenţiale în audiovizual "în cifre"
Campania pentru alegerea preşedintelui României înseamnă implicarea a 307 televiziuni şi radiouri, care şi-au anunţat oficial intenţia la CNA că o vor reflecta în emisiuni specifice.
Printre televiziunile care vor difuza emisiuni electorale se numără Antena 3, staţiile locale ale Antena 1, B1 TV, Kanal D, Prima TV (staţia centrală, de la Bucureşti, şi staţiile locale), Digi 24 (staţia centrală şi cele locale), Realitatea TV (staţia centrală şi staţiile locale), The Money Channel, România TV, Naşul TV, Neptun TV, Look TV, Look Plus şi Societatea Română de Televiziune (staţiile centrale şi studiourile regionale).
Între posturile de radio care şi-au declarat intenţia de difuzare a unor emisiuni electorale se numără Europa FM, RFI România, Realitatea FM (staţia centrală şi cele locale) şi posturile Societăţii Române de Radiodifuziune.
Toate aceste posturi de televiziune şi radio vor fi monitorizate de specialiştii CNA pe toată perioada campaniei electorale. Consiliul va monitoriza şi alţi radiodifuzori, prin sondaj şi dacă va primi reclamaţii.
- Tipurile de emisiuni electorale pe care televiziunile şi radiourile au voie să le difuzeze în campanie
În timpul campaniei electorale, programele politice ale candidaţilor, opiniile şi mesajele cu conţinut electoral pot fi prezentate numai în emisiuni de promovare electorală, în emisiuni de dezbatere electorală şi în emisiuni informative.
Emisiunile de promovare electorală sunt cele în care candidaţii îşi prezintă şi promovează programele politice, activităţile de campanie electorală ori propria candidatură. Acestea vor fi identificate ca atare, în cazul posturilor de radio, şi, respectiv, semnalate prin marcajul «promovare electorală», afişat în mod vizibil pe toată durata difuzării, în cazul posturilor de televiziune.
Emisiunile de dezbatere electorală sunt acelea în care radiodifuzorii pun în discuţie programele electorale şi temele de interes public legate de campania electorală, cu participarea candidaţilor şi/sau a reprezentanţilor lor, precum şi a jurnaliştilor, analiştilor, consultanţilor politici şi altor invitaţi.
Pe de altă parte, emisiunile informative sunt acelea în care activităţile de campanie ale candidaţilor sunt prezentate cu respectarea principiilor de echitate, echilibru, imparţialitate şi informare corectă a publicului. Radiodifuzorii pot prezenta în cadrul emisiunilor informative şi intervenţii făcute în direct de către candidaţi.
- Mitingurile şi întâlnirile cu electoratul, prin prisma audiovizaulului
Difuzarea în direct şi înregistrată a mitingurilor şi întâlnirilor electorale, a conferinţelor de presă şi a altor activităţi de campanie ale candidaţilor este considerată emisiune de promovare electorală.
Materialele audiovizuale electorale, altele decât spoturile electorale, puse la dispoziţia radiodifuzorilor de candidaţi pot fi difuzate numai în emisiunile de promovare electorală.î
- Obligaţiile realizatorilor, prezentatorilor şi moderatorilor emisiunilor electorale în campanie
Radiodifuzorii sunt obligaţi să precizeze calitatea în care se exprimă persoanele invitate în emisiuni, cum ar fi: candidat, reprezentant al candidatului, al unui partid politic, alianţe politice, electorale care susţin candidaţi, jurnalist, analist, comentator, consultant politic etc.
De asemenea, radiodifuzorii sunt obligaţi să asigure, în emisiunile electorale, reflectarea desfăşurării campaniei electorale, cu respectarea următoarelor principii: echitate - toţi candidaţii trebuie să aibă posibilitatea de a se face cunoscuţi electoratului; echilibru în prezentarea activităţilor de campanie ale candidaţilor; imparţialitate - tratarea tuturor candidaţilor în mod obiectiv şi echidistant.
Realizatorii, prezentatorii şi moderatorii dezbaterilor electorale au şi următoarele obligaţii: să asigure menţinerea dezbaterii în sfera tematicii electorale; să intervină atunci când invitaţii încalcă, prin comportament şi exprimare, regulile audiovizualului (în cazul în care invitaţii nu se conformează solicitărilor, moderatorul poate decide întreruperea microfonului sau oprirea emisiunii, după caz); să solicite dovezi explicite atunci când participanţii aduc acuzaţii cu incidenţă penală sau morală unor contracandidaţi, astfel încât publicul să îşi poată forma o opinie corectă.
Totodată, radiodifuzorii au obligaţia să se asigure că în emisiunile de promovare electorală, precum şi în conţinutul spoturilor şi al celorlalte materiale audiovizuale puse la dispoziţia acestora de către candidaţi sunt respectate următoarele condiţii: să nu fie pusă în pericol ordinea constituţională, ordinea publică, siguranţa persoanelor şi a bunurilor; să nu incite la ură pe considerente de convingeri politice, rasă, religie, etnie, naţionalitate, sex sau orientare sexuală şi nici la violenţă; să nu conţină afirmaţii sau imagini care pot aduce atingere demnităţii umane, onoarei, vieţii particulare a persoanei, dreptului la propria imagine ori care sunt contrare bunelor moravuri; să nu conţină acuzaţii cu incidenţă penală sau morală la adresa altor candidaţi, fără a fi însoţite de dovezi pertinente prezentate în mod explicit.
În cazul în care, în emisiunile de dezbateri, candidaţii, reprezentanţii acestora şi ai partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale care susţin candidaţi nu se prezintă, radiodifuzorii nu vor reporta timpul de antenă respectiv. Radiodifuzorii au obligaţia să difuzeze emisiunea cu cei care s-au prezentat, pe durata programată iniţial. În cazul în care absenţii îşi motivează neparticiparea la emisiune, radiodifuzorii au obligaţia să prezinte, în cadrul respectivei emisiuni, şi motivaţia acestora.
- Obligaţiile candidaţilor şi reprezentanţilor acestora în campanie
În perioada campaniei electorale, candidaţii şi reprezentanţii acestora, precum şi ai partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale care susţin candidaţi nu pot fi producători, realizatori şi moderatori ai emisiunilor realizate de radiodifuzorii publici şi privaţi.
Candidaţii, reprezentanţii acestora şi ai partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale care susţin candidaţi şi care deţin funcţii în instituţii şi/sau autorităţi publice pot avea intervenţii, în direct sau înregistrate, şi în alte emisiuni decât cele electorale, strict în probleme legate de exercitarea funcţiei lor. În aceste situaţii, radiodifuzorii au obligaţia să ia măsuri pentru asigurarea echidistanţei şi a pluralismului de opinii.
- Difuzarea spoturilor electorale în campania pentru alegerea preşedintelui României
Posturile radio-TV publice şi private pot difuza spoturi electorale, care îndeamnă electoratul să voteze un anumit candidat numai în cadrul emisiunilor de promovare electorală şi în cele de dezbatere electorală, cu respectarea mai multor condiţii.
Astfel, spoturile electorale vor fi difuzate numai însoţite de un marcaj corespunzător şi nu pot avea o durată mai mare de 30 de secunde. Acestea trebuie să fie de asemenea asumate în mod explicit, prin prezentare şi conţinut, de către candidaţi.
Difuzarea spoturilor electorale trebuie să asigure tuturor candidaţilor condiţii egale de acces, iar în emisiunile de promovare nu pot fi inserate spoturi ale unor candidaţi în intervalele alocate altor candidaţi. În cadrul emisiunilor de dezbatere pot fi difuzate numai spoturi electorale ale candidaţilor prezenţi în emisiunile respective.
Spoturile electorale nu constituie comunicare comercială audiovizuală, în sensul dispoziţiilor legale, iar difuzarea lor este gratuită. Totodată, în perioada campaniei electorale, cu excepţia spoturilor electorale, este interzisă difuzarea oricăror forme de comunicare comercială audiovizuală sau noncomercială ce conţine referiri la candidaţi sau la reprezentanţii acestora şi ai partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale care susţin candidaţi.
- Difuzarea sondajelor de opinie, televoturilor şi anchetelor cu conţinut electoral
Cu 48 de ore înainte de ziua votării este interzisă prezentarea de sondaje de opinie, televoturi şi anchete cu conţinut electoral făcute pe stradă. De asemenea, în ziua votării este interzisă prezentarea sondajelor realizate la ieşirea de la urne, înainte de încheierea votării.
Cu 24 de ore înainte de începerea votării şi până la închiderea urnelor sunt interzise difuzarea oricăror mesaje şi comentarii cu conţinut electoral, a emisiunilor şi spoturilor electorale, precum şi invitarea sau prezentarea în programe a candidaţilor şi a reprezentanţilor acestora şi ai partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale care susţin candidaţi.
- Dreptul la replică şi rectificare în campanie
Persoanele ale căror drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unei emisiuni electorale a unor fapte neadevărate, respectiv a unor informaţii inexacte beneficiază de drept la replică, respectiv la rectificare.
Televiziunile şi radiourile au şi în acest caz obligaţii, printre care să decidă acordarea sau neacordarea dreptului solicitat, în cel mult 24 de ore de la primirea unei solicitări formulate în scris. În situaţia în care solicitarea se referă la o emisiune difuzată în ultima zi de campanie electorală, decizia trebuie luată în cel mult 12 ore de la primirea solicitării. De asemenea, radiodifuzorii trebuie să comunice solicitantului telefonic şi/sau în scris, decizia luată. În cazul neacordării dreptului solicitat, motivele trebuie să fie comunicate solicitantului şi Consiliului Naţional al Audiovizualului.
În plus, posturile radio-TV trebuie să difuzeze, în cazul în care decide acordarea dreptului solicitat, rectificarea sau replica în cel mult 48 de ore de la primirea solicitării. În situaţia în care emisiunea care face obiectul sesizării a fost difuzată în ultima zi de campanie electorală, rectificarea sau replica se difuzează în preziua votării. Totodată, radiodifuzorii trebuie să difuzeze, în cazul în care Consiliul Naţional al Audiovizualului dă câştig de cauză solicitantului, replica sau rectificarea în termenul şi în condiţiile comunicate radiodifuzorului.
În preziua votării, radiodifuzorii trebuie să prevadă în program, imediat după emisiunea informativă de seară, un spaţiu de emisie pentru difuzarea rectificărilor şi a replicilor ca urmare a sesizărilor care se referă la emisiunile difuzate în ultima zi de campanie electorală.
- Legislaţia în baza căreia este organizată campania pentru prezidenţiale în audiovizual
Campania electorală prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale se desfăşoară şi în condiţiile stabilite de Legea numărul 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea audiovizualului numărul 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, de Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, dar şi de Decizia CNA numărul 528 din 11.09.2014 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea preşedintelui României.
Citește pe alephnews.ro: Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în 100 de zile. Cum este afectată România de înghețarea liniei frontului
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe