- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (29.06.2011, 21:29)
Alexandra Olaru este noul preşedinte al IAA România
Alexandra Olaru, director de Resurse Umane şi Comunicare la McDonald's România, a fost aleasă, miercuri seară, în funcţia de preşedinte al IAA România, în urma unei Adunări Generale, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai organizaţiei.
Urmărește
79 afișări
Funcţia de vicepreşedinte al IAA a fost atribuită lui Sagit Tzur-Lahav, COO al grupului de publicitate McCann Erickson, în timp ce Felix Tătaru, fost preşedinte al IAA, a fost numit secretar general, iar Afrodita Blasius, de la Bridge Communication, va fi trezorier al IAA.
Pentru posturile de directori de program au fost aleşi în funcţie: Nicolae Damu (Pro TV), Paul Marcovits (Heineken România), Claudiu Şerban (Editura Evenimentul Zilei şi Capital), Teodora Popescu Bîrlan (P&G), Dan Petre (D&D Research), Manuela Necula (Ogilvy Group) şi Ştefan Teodorescu (Ursus Breweries).
IAA este organizaţie tripartită, un parteneriat strategic unic, ce apără interesele comune ale tuturor disciplinelor din întregul spectru al comunicărilor de marketing - de la clienţi şi agenţii de publicitate până la mass media. Este o asociaţie ce cuprinde toate disciplinele implicate în construirea unei mărci şi are o organizare globală, cu baze în 96 de ţări. În România, IAA reuneşte peste 170 de companii. Rolul IAA este să promoveze în România standardele internaţionale recunoscute în domeniul publicităţii.
La cel de al 41-lea Congres Mondial IAA, care a avut loc la Washington, filiala IAA România a fost recunoscută ca fiind cea mai activă şi creativă filială din lume şi a primit premiul Golden Tulip pentru Excelenţă în întreaga activitate.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Prestigioasa universitate Harvard: România are a 20-a cea mai sofisticată economie a lumii. E mai complexă decât te-ai aştepta ţinând cont de nivelul de dezvoltare. În urmă cu 20 de ani eram pe locul 40
Cine este gelatierul român care a câştigat un premiu la cea mai prestigioasă competiţie continentală din industria îngheţatei artizanale?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Primele imagini cu explozivul cuplu Tamaş – Alexa, din Asia Express, în infernul din Filipine, cu 31 de grade la ora 18:00 şi 75% umiditate. FOTO&VIDEO EXCLUSIV
PROSPORT.RO
Ce conțin iaurturile din supermarket, de fapt. Dragoș Pătraru ne spune care e singurul sănătos
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe