Alexandru Sassu: Este o responsabilitate a clasei politice să susţină media românească

Rep.: Să revenim la TVR. Raluca Turcan, preşedintele Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaţilor, a iniţiat un proiect de lege pentru modificarea legii de organizare şi funcţionare a SRR şi SRTv. Este necesară o nouă lege de funcţionare a TVR?

A.S.: În primul rând nu este singurul proiect de lege. M-am uitat zilele trecute pe site-ul Parlamentului şi sunt vreo şapte sau opt, cu diverse ţinte. Ieri (marţi, 24 martie, n.r.) am auzit că şi domnul Prigoană (Silviu Prigoană, n.r.) vrea să iniţieze un proiect de lege. Constat că este o inflaţie de proiecte de lege, fiecare încercând să reglementeze ceva. Nu o să discut de celelalte, o să discut doar de proiectul doamnei Turcan. Eu am avut o discuţie cu dânsa, zilele trecute. Şi eu pornesc de la prezumţia că este de bună credinţă (...) Din păcate, nu cred că proiectul de lege în forma înaintată poate fi util nici televiziunii, nici societăţii. El are, în principiu, câţiva stâlpi. Unul este transformarea taxei într-o taxă de solidaritate, nu ştiu ce va fi până la urmă. Este modul de alegere a Consiliului de Administraţie, separarea funcţiei de preşedinte de cea de director general şi raportul care nu ar mai determina schimbarea Consiliului de Administraţie, plus prelungirea cu încă un an a mandatului Consiliului de Administraţie, deci de la patru la cinci ani.

În primul rând o să spun un singur lucru. La început, când a fost scrisă prima lege, în 1994, nu era prevederea că, dacă raportul cade, să se schimbe Consiliul de Administraţie, dar s-au schimbat Consilii de Administraţie fără probleme.

Chestiunea cu taxa. Taxa indiferent cum o schimbă, problema rămâne aceeaşi. Că-i spunem de solidaritate, că-i spunem de radio şi televiziune, problema este de cum se colectează şi de cine o plăteşte. În momentul acesta se plăteşte pe televizor. Dacă este taxă de solidaritate va fi plătită de fiecare cetăţean. Acolo unde e o familie cu un televizor, dar cu trei membri, vor plăti cei trei membri ai familiei. E o discuţie dacă o astfel de taxă va fi mai agreată de populaţie sau nu (...) A treia problemă la taxă este ce se întâmplă cu oamenii care nu au televizor sau cei care nu au cum să se uite la televizor, mă refer la cei care au diverse probleme, handicap, plătesc sau nu plătesc? Dacă plătesc, este o chestiune de a plăti un serviciu de care nu beneficiezi în niciun fel. Dacă îi scutim, începe să semene cu taxa actuală şi nu înţeleg de ce-o mai schimbăm. Problema legată de cine o colectează este foarte importantă, pentru că, dacă o colectează un organism, de tip Electrica - s-a dovedit cel mai bun colector - cum taxează el numărul de trei persoane dintr-o casă? Nu ştiu. Singurul care ar putea colecta, având toate informaţiile, este Fiscul. Dacă colectează Fiscul, banii ăştia se duc la buget. Dacă se duc la buget, înseamnă că ulterior se face transfer de la bugetul de stat pe o previziune anuală de colectare - cum se face şi acum cu orice altă instituţie publică -, se face transfer de la bugetul de stat către Societatea Română de Televiziune şi cea de Radiodifuziune. Asta înseamnă că, practic, televiziunea se transformă într-o instituţie bugetară. Iar dacă eu corelez chestia asta cu faptul că raportul nu mai este decisiv în schimbarea conducerii televiziunii, televiziunea capătă o independenţă faţă de Parlament, dar capătă o dependenţă faţă de Guvern. În momentul ăsta, întrebarea este "obţinem o televiziune mai independentă sau o televiziune dependentă de o structură politică mult mai clar structurată?", pentru că Parlamentul este o structură care reprezintă toate opţiunile politice din populaţie, Guvernul nu, Guvernul reprezintă una sau două sau mai multe opţiuni într-o coaliţie. Întrebarea este dacă o astfel de schimbare este benefică? Eu cred că nu. Aici merită o discuţie mult mai lungă (...).

Alegerea membrilor Consiliului de Administraţie. Trec peste micile erori din proiect, în care scrie că sunt şapte membri din partea partidelor parlamentare şi anume câte unul de la fiecare grup parlamentar, dar mai sunt în momentul ăsta doar patru grupuri parlamentare. Dar astea se pot remedia, sunt lucruri mărunte. Atunci când am lucrat în '94 şi de-a lungul timpului la lege şi la modificările ulterioare, am consultat toată legislaţia din Europa, şi mai veche şi mai nouă. Am văzut peste tot cum se numeşte conducerea unei astfel de instituţii. Există diverse metode. Indiferent cum o iei, în final, trebuie să existe o instituţie - peste tot este Parlamentul - care numeşte. Că vine din partea societăţii civile, că vine din partea ziariştilor, a oamenilor de pe stradă, a brutarilor, a orice ar fi, votul final îl dau grupurile parlamentare. Indiferent cum o faci chestiunea asta, finalul va fi că grupurile parlamentare vor face negocieri cu cei care vin din partea lui X şi a lui Y şi ei vor fi, direct sau indirect, reprezentanţii grupurilor parlamentare, ai partidelor politice. Şi atunci, în '94, când am finalizat legea, am considerat că este mai bine să fie transparentă, să fie clar că vine din partea cutărui grup parlamentar, decât să fie o chestiune ascunsă în care unii să spună că sunt reprezentantul nu ştiu cui, dar în spate au o înţelegere, pentru că altfel nu va trece niciodată. Cred că în momentul ăsta este mult mai bine să fie o numire transparentă, cu responsabilitatea fiecărui partid în parte pentru omul numit acolo şi responsabilitatea omului faţă de ceea ce a vorbit sau a făcut. Mi se pare că ne facem că facem o schimbare, dar de fapt nu facem decât să ajungem în acelaşi loc.

Separarea preşedintelui de directorul general. Este benignă. Nu aduce nimic, nici bun, nici rău, teoretic. Practic, aşa cum este televiziunea în momentul ăsta şi cum este orice instituţie care are câteva mii de oameni, nu va duce decât la divizarea în două a instituţiei. Creând două centre de putere, se vor face două structuri interne care se vor bate. Va fi contra-productiv pentru televiziune, ori unul dintre ei devine liderul, cel care conduce efectiv, şi atunci nu am făcut nimic, ori se separă în două, şi în momentul ăla sunt două structuri de putere cu două ierarhii în jos foarte interesante. Nu cred că este benefic pentru televiziune, nu cred că este benefic nici pentru radio, nu cred că e benefic pentru nicio societate ca să existe doi centri de putere (...) Cred că structura actuală care funcţionează cu toate imperfecţiunile care ţin de o astfel de împărţire, deocamdată, e mai bună.

Numirea pe criterii de competenţă. Care sunt competenţele? E foarte discutabil. 90% dintre atribuţiile Consiliului de Administraţie sunt manageriale. Îmi pare rău că trebuie să răspund, dar trebuie manageri, televiziunea, radioul au nevoie de manageri. Dacă ştiu televiziune, e în regulă, e foarte bine, aşa ar trebui să fie, dar nu îi pun să cânte la vioară sau să recite o poezie. Nu asta trebuie făcut. Or, din păcate, acolo (în proiectul de modificare a Legii SRR şi SRTv, asumat de Raluca Turcan, n.r.) sunt lucruri de genul ăsta. Repet, există o responsabilitate pe care şi-o ia un Consiliu de Administraţie în faţa Parlamentului, începând de la vot şi terminând cu jurământul, o responsabilitate care este controlată permanent de Parlament. Dincolo de asta este o discuţie, eu am participat la audieri în Comisii, de-a lungul timpului, a diverse Consilii de Administraţie. S-a discutat despre competenţe şi, acolo unde s-a putut, de fiecare dată, s-a adus şi în discuţie criteriul competenţei. Dar primul lucru este responsabilitatea, capacitatea managerială. Consiliul de Administraţie conduce o instituţie de 3.000 de oameni. Nu-i duce nici la cor, nici la daciadă, nici la altceva. Fără să resping ideea de criterii sau existenţa unor discuţii despre profesionalismul sau măcar existenţa unor competenţe în zona profesională, eu nu cred că (această prevedere din proiect, n.r.) este benefică. BBC-ul a fost condus la un moment dat de un domn care înainte fusese manager la o fabrică de cuie. Avea competenţe manageriale.