Alexandru Sassu: Este o responsabilitate a clasei politice să susţină media românească

Rep.: Criza economică se resimte în vreun fel la nivelul Televiziunii Române? În ce fel?

A.S.: Sigur că da, din păcate nu pozitiv. Se resimte în sensul că publicitatea a scăzut, dar nu numai că a scăzut, am intrat în a patra lună de când publicitatea nu se plăteşte. Deşi am difuzat-o, deşi avem contracte, nu am încasat niciun leu. Apropo de falimentul mult trâmbiţat de un membru al Consiliului de Administraţie, care vorbea de falimentul instituţiei, noi rezistăm şi muncim fără niciun ban din publicitate încasat deocamdată. Aşa că, probabil nu ştie ce e falimentul (...) Nu e vina firmei care vinde publicitatea noastră, pur şi simplu nu se plăteşte. Lucrul ăsta se întâmplă la toate televiziunile. S-a dus termenul de plată la 120 de zile, înseamnă 4 luni, se plăteşte la 4 luni, dacă se va plăti. E un moment de trecere foarte dificil pentru toată lumea. Repet, asta o simt toţi din păcate, n-am niciun fel de bucurie dacă celelalte televiziuni se simt prost, alţii au bucurii că noi ne simţim prost. Este o responsabilitate a clasei politice. Mie mi se pare că e un moment în care ar trebui să se gândească cum trebuie susţinută mass-media românească, pentru că este în dificultate, toată, şi televiziunile private şi televiziunile publice şi radiourile private şi radiourile publice şi trusturile de media. Cred că asta merită o discuţie, cum să fie ajutată media românească, pentru că este un moment dificil. Televiziunile şi radiourile private trăiesc din publicitate în proporţie de peste 90%, pentru ele, patru luni de stat fără niciun ban, cum este? Nu interesează pe nimeni. Pe toată lumea interesează cum să mai dea în cap unuia sau altuia de la televiziunea publică, dar spun încă o dată, cred că este momentul unei discuţii pentru ceea ce trebuie făcut pentru media românească.

Rep.: Ce s-ar putea face în această direcţie?

A.S.: Problema este de costurile pe care le au, de plăţile pe care trebuie să le facă, pentru că nu faci o economie unei televiziuni sau unui radio dacă angajaţii nu plătesc transportul în comun, să zic. (...) Cred că e vorba de taxele pe care le plătesc şi care merită discutate, de impozitele pe care le plătesc, TVA-ul care se plăteşte, acolo unde se plăteşte. Ar fi responsabilitatea clasei politice să vină către toată media, că e vorba de ziare, de televiziuni, de agenţii, de radiouri, toate au aceeaşi problemă.

Rep.: Care sunt măsurile de criză pe care le-aţi luat la nivelul TVR?

A.S.: Am să spun doar că noi am început să luăm măsuri de criză încă din 2007, pentru că în 2007, când a venit actualul Consiliu de Administraţie, într-un fel poate implicit, dar destul de clar, Parlamentul ne-a zis un singur lucru, şi anume să stopăm deficitul bugetar. El era într-o creştere foarte accentuată, sigur că asta nu se putea face decât luând măsuri de criză şi ele au continuat pe parcursul întregului an 2008 şi unele dintre ele au rămas permanente şi sunt în derulare. Primul lucru, am renunţat de atunci la producţiile foarte scumpe. Erau producţii care nu justificau banii pe care îi cereau cei care le făceau. Am pus în discuţie foarte mult tot felul de scurgeri, care existau şi cu cauze obiective şi cu cauze subiective. Unul din deziderate a fost să reducem ponderea pe care o reprezintă salariile în cheltuielile noastre. Şi dacă în 2007 cheltuielile salariale reprezentau spre 40%, la ora actuală, în bugetul anului 2009, reprezintă 29%. Eu cred că suntem în zona acceptabilă, pentru că, din punct de vedere managerial pentru o instituţie, pentru o fabrică, pentru orice societate de orice tip, cheltuielile salariale, dacă trec peste 30%, înseamnă probleme majore. Este prima oară după un an şi jumătate, aproape 2 ani, când ajungem la zona normală a ponderii pe care o reprezintă cheltuielile salariale în buget. Am spus partea cu recuperarea banilor, care este o acţiune foarte importantă pe care o continuăm.

Am îmbunătăţit fluxurile de producţie, ceea ce a făcut să existe un control mult mai serios al cheltuielilor care se fac, şi continuăm lucrul ăsta. Asta a însemnat, însă, restructurare care nu a fost primită cu mare bucurie de toată lumea, dar asta este. Şi ceea ce este cel mai important pentru 2009, am făcut bugetul în scenariu pesimist. Atunci când se face un buget se face pe două tipuri de scenarii, scenariu optimist şi scenariu pesimist, şi se alege una din situaţii sau o situaţie pe la mijloc. Noi am ales-o pe aia pesimistă. Să dea Domnu' să fim măcar acolo, deşi sunt probleme, aşa cum se arată în toate discuţiile şi în toate documentele care apar dinspre organismele europene, s-ar putea să fie mai rău.