"Amantul doamnei Chatterley" - cea mai controversată carte a tuturor timpurilor

"Amantul doamnei Chatterley" de D.H.Lawrence, "Lolita" lui Nabokov şi "Principele" lui Machiavelli sunt doar câteva dintre cărţile interzise de-a lungul timpului, care ar fi putut atrage pedeapsa cu închisoarea pentru cititori, potrivit unui top al celor mai controversate opere literare.

Urmărește
3614 afișări
Imaginea articolului "Amantul doamnei Chatterley" - cea mai controversată carte a tuturor timpurilor

"Amantul doamnei Chatterley" - cea mai controversatã carte a tuturor timpurilor (Imagine: George Călin/Mediafax Foto)

Potrivit ziarului britanic The Independent, care a realizat topul, toate cărţile incluse în acesta au fost interzise la momentul apariţiei sau după publicare, pentru că nu s-au conformat codurilor politice, morale şi/sau religioase ale societăţii.

Pe primul loc în clasament se află "Amantul doamnei Chatterley" de D.H.Lawrence, roman interzis o perioadă în Statele Unite, Marea Britanie şi Australia pentru că ar fi sfidat bunele moravuri. Romanul spune povestea unei tinere femei, provenite din pătura burgheză, căsătorită cu un aristocrat rămas paralizat după război şi care se va implica într-o relaţie extraconjugală cu cel care avea grijă de vânatul de pe moşia soţului ei, Oliver Mellors.

"Prânzul dezgolit" de William Burroughs se află pe locul doi în topul celor mai controversate cărţi, în topul The Independent. Cartea, apărută în America în 1963 (la patru ani după editarea sa la Paris), a fost obiectul unui proces considerat ultima acţiune importantă de cenzură din Statele Unite împotriva unei lucrări literare. "Prânzul dezgolit" a fost singura lucrare literară cenzurată de academie, de poşta americană, de serviciile vamale ale SUA. şi de autorităţile statale şi locale. Cartea dezvoltă tema toxicomaniei şi a dependenţei.

"Fahrenheit 45" de Ray Bradbury este, în mod ironic, chiar o poveste despre interzicerea cărţilor. Romanul a fost cenzurat în mai multe state în SUA. şi în şcoli. Intriga se derulează în jurul unui pompier pe nume Guy Montag, a cărui slujbă este să ardă cărţi. Opera a fost publicată în 1953 şi a fost interpretată ca o alegorie despre cenzură, deşi Bradbury s-a împotrivit acestei idei.

"Lolita", celebrul roman al lui Nabokov din 1955 se regăşeşte, de asemenea, în topul celor mai controversate cărţi, nominalizare legitimată prin faptul că a fost interzis o perioadă în Franţa, Marea Britanie şi Africa de Sud. Romanul este renumit atât pentru stilul inovator, cât si pentru subiectul controversat: Humbert Humbert, protagonistul cărţii, devine obsedat sexual de o fată de 12 ani.

"Madame Bovary", romanul care i-a adus celebritatea lui Gustave Flaubert, a fost interzis în Franţa, iar Flaubert a fost judecat şi mai târziu achitat pentru acuzaţia de "ofense aduse bunelor moravuri". Intriga se derulează în jurul personajului feminin principal Emma Rouault, pasionată de detaliile fine ale vieţii, care trăieşte cu iluzii şi se ridică din deziluzii, care caută fericirea în relaţii amoroase.

O altă carte care a generat tensiuni în epocă a fost "Principele" lui Machiavelli, lucrare interzisă de Papă în 1559 pentru că ar fi promovat principii anti-creştine. Cartea este un manifest politic, care examinează structurile puterii, promovând valorile regimului militar, scrisă de ducele Machiavelli în 1513 şi care a fost publicată după moartea acestuia.

"Adio arme" a lui Ernest Hemingway a fost interzisă în mai multe state din America pentru conţinut sexual explicit şi a fost cenzurată în Italia pentru descrierea lipsită de cosmetizare a retragerii de la Caporetto din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la care naratorul participă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici