Ambasada Germaniei şi DAAD au lansat campania "Germana - limba marilor idei"

Ambasada Germaniei şi DAAD (Serviciul German pentru Schimburi Academice) au lansat, marţi seară, campania "Germana - limba marilor idei", ce cuprinde mărturii ale unor reprezentanţi de marcă ai societăţii româneşti, cunoscători ai limbii germane, prezentaţi într-o expoziţie de portrete.

Urmărește
85 afișări

Astfel, campania beneficiază de sprijinul a 20 de personalităţi din România, care vorbesc limba germană şi al căror destin profesional a fost marcat de impactul cu limba şi cultura germane.

Printre acestea se numără Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, regizorul de teatru Vlad Massaci, istoricul de artă Ruxandra Demetrescu, rectorul Universităţii de Arte Bucureşti, violistul Răzvan Popovici, directorul Festivalului SoNoRo, regizorul şi muzicianul Hanno Höfer, criticul de teatru Victor Scoradeţ, actorul Claudiu Bleonţ, actriţa Mihaela Sîrbu, scriitorul Matei Pleşu, muzicianul şi deputatul Mădălin Voicu şi muzicianul Dan Bittman.

Mărturiile acestora legate de experienţa cu limba germană sunt prezentate alături de portretele lor, realizate de Oltin Dogaru şi expuse marţi seară la cafeneaua Sub_Cărtureşti de la librăria Cărtureşti. Expoziţia de fotografie va fi itinerată la Teatrul Odeon, cluburile Kulturhaus şi The Ark, ArCuB, precum şi la centrele culturale germane din Cluj-Napoca şi Braşov.

Campania "Germana - limba marilor idei" îşi propune să demonteze clasicele prejudecăţi privind dificultatea de a studia şi învăţa limba germană şi să transpună acest demers într-un alt registru.

Campania se derulează în perioada 16 februarie - 30 mai, timp în care toţi cei care vizitează expoziţia au şansa de a câştiga un curs de limba germană oferit de Goethe Institut în cadrul unui concurs online desfăşurat pe site-ul instituţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici