- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (27.04.2018, 12:32)
- Ana Obretin
American Independent Film Festival debutează vineri. Filme gratuite cu ocazia minivacanţei de 1 Mai
American Independent Film Festival debutează vineri, în Bucureşti, iar organizatorii au pregătit spectatorilor mai multe surprize, printre care acces gratuit la mai multe proiecţii, cu ocazia minivacanţei de 1 Mai, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
![Imaginea articolului American Independent Film Festival debutează vineri. Filme gratuite cu ocazia minivacanţei de 1 Mai](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1706/17149416/1/afis-americaniff-2018.jpg?width=560)
American Independent Film Festival debutează vineri. Filme gratuite cu ocazia minivacanţei de 1 Mai
Pe 1 mai, va avea loc o proiecţie specială la Macaz Bar Teatru Coop., cu "Ice", în regia lui Robert Kramer.
Filmul face parte din selecţia American Independent Cinema curated by Kent Jones şi va începe la ora 20.00. Kent Jones este directorul Festivalului de film de la New York şi totodată un reputat critic şi cineast american. Intrarea la toate filmele din aceasta secţiune care vor rula la Cinema Muzeul Ţăranului este liberă.
Proiecţia va fi urmată de o discuţie liberă despre film şi temele lui ideologice, condusă de Kent Jones şi de selecţionerul festivalului, criticul Andrei Tănăsescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cătălin Predoiu, votat în unanimitate preşedinte interimar al PNL pentru următoarele trei luni
-
Ilie Bolojan a semnat. Atribuţiile preşedintelui Senatului, preluate de vicepreşedintele Mircea Abrudean
-
Război în USR. Lasconi vrea s-o dea afară din partid pe Clotilde Armand: Încearcă să saboteze campania electorală
Descris de Jonas Mekas drept "cel mai original şi mai semnificativ film narativ american", "Ice" este una dintre capodoperele underground ale cinematografiei de peste Ocean, care estompează linia dintre documentar şi ficţiune pentru a construi un lungmetraj politic de tensiune ideologică accentuată, care este la fel de relevant astăzi ca şi în 1970. Într-o Americă distopică ficţională, care a devenit stat fascist, filmul lui Kramer urmăreşte un grup revoluţionar din New York, pregătindu-se pentru atacurile de gherilă menite să răstoarne guvernul. Folosind o abordare cinematografică ciné-vérité şi inserţii de manifeste declarative, filmul oferă o privire importantă asupra idealismului, ideologiilor şi limitărilor inerente ale luptelor revoluţionare împotriva dezechilibrelor de putere.
Sâmbătă de la ora 20.00, după proiecţia caritabilă cu "I, Tonya", la care spectatorii sunt aşteptaţi să fie prezenţi în număr cât mai mare, jurnalista Amalia Enache va purta un dialog pe scenă de circa o oră cu invitatul special al festivalului, actorul de origine română Sebastian Stan. Discuţia va fi în principal în limba engleză.
Proiecţia este caritabilă. Toate fondurile strânse cu această ocazie vor fi donate către Our Big Day Out. Sebastian Stan este la rândul său un susţinător al demersului Our Big Day Out - care vizează întrajutorarea copiilor şi vârstnicilor din sistemul de protecţie socială, precum şi a familiilor care trăiesc în unele din cele mai sărace comunităţi din România. Cu fondurile colectate cu ocazia American Independent Film Festival, Our Big Day Out va continua un proiect iniţiat anul acesta, în urma căruia zece copii cu situaţii grave care se pregătesc de examenele de capacitate şi de bacalaureat vor primi meditaţii private săptămânale la limba română şi la matematică în anul şcolar 2018-2019.
Duminică, în Clubul Control, cinefilii sunt aşteptaţi la proiecţia "Kuso" - cea de a doua proiecţie desfăşurată într-un spaţiu neconvenţional - potrivită cu acest film atipic şi non-conformist. Intrarea la acest film, precum şi la toate cele desfăşurate în cadrul Retrospectivei John Cassavetes este liberă, în limita locurilor disponibile.
American Independent Film Festival aduce în premieră şi exclusivitate în România unele dintre cele mai interesante filme narative independente americane ale anului trecut, printre care "Lady Bird" (cel mai bun film, cea mai bună actriţă, Saoirse Ronan - Globurile de Aur 2018, cinci nominalizări la Oscar), "The Florida Project" (Quinzaine des Realisateurs, Cannes 2017), "Wonderstuck" (selecţie Cannes 2017), "Wonder Wheel", "Menashe", "Lucky".
Andreea Esca şi Irina Margareta Nistor, ambasadoarele onorifice ale festivalului, vor introduce proiecţiile "I Tonya" din 27 aprilie, respectiv "Wonderstruck" din 1 şi 3 mai, şi "Wonder Wheel" din 1 mai.
Filmele din seria John Cassavetes vor fi introduse de Cristian Tudor Popescu, Ionuţ Mareş, precum şi de alţi critici de film şi cineaşti.
American Independent Film Festival are loc, până pe 3 mai, la CinemaPRO din Bucureşti şi la Studio Horia Bernea de la Muzeul Ţăranului Român.
Anul acesta va avea loc şi o primă ediţie regională, la Arad, între 27 şi 29 aprilie, la care invitatul special este Christopher Landry, producător şi asistent de regie, care va susţine o discuţie deschisă pe 28 aprilie.
Programul proiecţiilor şi noutăţi despre filmele şi evenimentele din festival vor fi actualizate pe site-ul filmedefestival.ro, pe pagina de Facebook American Independent Film Festival şi Instagram (@AmericanIndependentFilmFest).
Bilete şi rezervări la proiecţiile gratuite sunt disponibile pe Eventbook.ro şi în reţeaua Eventbook.
American Independent Film Festival este organizat de Asociaţia Cinemascop.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22687868/1/inghetata-angelick.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/ail-1739298256.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=17149416&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe