Amos Oz: Meseria de scriitor vine din curiozitate. O persoană curioasă este şi un amant mai bun

În conferinţa care a avut loc luni, în Capitală, scriitorul Amos Oz a mai declarat că, dacă ar trebui să îşi descrie cărţile într-un cuvânt, ar spune "familii", dacă ar fi să le descrie în două cuvinte, ar spune "familii nefericite".

"Dacă m-aţi ruga să îmi descriu cărţile în trei cuvinte, va trebui să vă rog să le citiţi", a completat Amos Oz.

Scriitorul israelian a fost foarte punctual la intrarea sa în sala de conferinţe, unde se afla şi soţia lui, Nily Oz, şi a salutat publicul: "Bună dimineaţa, shalom tuturor".

Oz a spus că România, pe care a vizitat-o de câteva ori, nu îi este străină. "Este o plăcere să fiu în România. Ce m-a atras să vin în România a fost (...) mica Românie din cartierul în care m-am născut şi am crescut. Era un magazin de dulciuri, în colţul străzii noastre din Ierusalim. Proprietarii erau evrei români. Cântau, glumeau în româneşte. Aveau o relaţie de dragoste-ură cu România. Erau furioşi pe România, dar le era dor de ea. Când am mers la kibbutz în Israel, aproape jumătate din membrii kibbutz-ului erau migranţi evrei din România, inclusiv părinţii soţiei mele, Nily, care erau din Basarabia, care făcea parte din România", a spus el.

În 2004, când a ajuns la Festivalul Zile şi Nopţi de Literatură de la Neptun, Oz era obişnuit cu mediul. "Limba era familiară, limbajul corporal era familiar, simţul umorului era familiar şi entuziasmul era familiar", a spus acesta.

Autorul a mai spus că, pentru că în copilărie a fost marcat de conflictele politice din Israel, şi-a dorit să devină o carte. "Când eram copil, îmi doream să fiu o carte, nu un om. Fiind copil, ştiam cât e de uşor să ucizi, că e uşor să distrugi cărţi. Dar credeam că, dacă voi fi o carte, o copie de-a mea va supravieţui într-o bibliotecă depărtată. Din fericire, am devenit bărbat, nu doar carte", a spus acesta.

Oz îşi împarte timpul între agricultură, predare şi scris. "Predau şi scriu şi unii mă întreabă dacă este o contradicţie (...) Un om poate fi un mare ginecolog şi un mare amant, dar nu simultan", a spus scriitorul. De asemenea, autorul a spus că fiecare autor, dar şi fiecare om, are nevoie de un grăunte de schizofrenie, care să îi permită să îi înţeleagă pe ceilalţi.

"Mă identific cu fiecare din personajele mele, altfel nu aş putea scrie povestea. Dacă e o ceartă între soţ şi soţie sau tată şi fiu, trebuie să fiu de partea ambilor. E ca şi cum aş juca tenis cu mine. Asta mă ajută şi în activitatea mea politică", a mărturisit acesta.

Pentru a crea lucrurile pe care le creează, Amos Oz are un program strict: "Mă trezesc la 5, fac o scurtă plimbare în deşert, beau o cană de cafea, mă aşez la birou şi întreb «ce-aş fi dacă aş fi ea?», «ce-aş fi dacă aş fi el?». Asta e meseria mea. Îmi imaginez alţi oameni. Asta vine din curiozitate. Cred că o persoană curioasă e şi un amant mai bun decât o persoană care nu e curioasă, dar este prea devreme în zi pentru asta", a glumit autorul.

"Schizofrenia nu e cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unei persoane. (...) Dacă aş fi medic, aş prescrie pentru fiecare o doză foarte mică de schizofrenie, nu prea mult, dar un grăunte de schizofrenie te face un om mai bun", a adăugat acesta.

Cu o implicare politică pe care şi-o asumă, Amos Oz a spus că niciodată nu a vrut ca cele două roluri ale sale, de autor şi de politician, să se întâlnească. Pe de altă parte, însă, acesta se întâlneşte cu cititori care îi iubesc opera, dar îi urăsc convingerile politice sau viceversa. "În alte ţări, oamenii citesc cărţi să se bucure. În Israel, citesc cărţi ca să se înfurie. Uneori, în Israel, şoferii de taxi îmi spun să le spun personajelor mele că au făcut o greşeală gravă. Trăiesc într-o ţară a dezbaterilor şi certurilor, dar răspunsul la cărţile mele este foarte cald", a spus Amos Oz.

Pentru Oz, scrisul este şi o metodă de eliberare. De exemplu, el nu s-a apucat să scrie volumul autobiografic "Poveste despre dragoste şi întuneric" înainte să se elibereze de furia pe care o simţea faţă de părinţii săi şi faţă de sine.

"Mulţi ani, am fost furios pe mama, care s-a sinucis ca şi cum ar fi fugit cu un amant. Am fost furios pe tata, că a pierdut-o, mă gândeam că e ceva în neregulă cu el. Eram foarte furios pe mine, gândindu-mă că, dacă eram cuminte, mama ar fi stat. Mulţi ani, eram prea furios să discut despre familia mea", a spus Oz, care a adăugat că cele trei forţe care l-au ajutat să îşi scrie cartea au fost curiozitatea, compasiunea şi iertarea.

Luni, de la ora 18.30, la Ateneul Român din Capitală va avea loc conferinţa "Amos Oz în dialog cu Gabriel Liiceanu", iar marţi, de la ora 11.00, Amos Oz va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti. Festivitatea va avea loc în Sala "Constantin Stoicescu" a Palatului Facultăţii de Drept din Capitală.

Tot marţi, de la ora 17.00, la Librăria Humanitas-Kretzulescu va fi lansată seria de autor "Amos Oz" a editurii Humanitas Fiction, cu volumele "Odihnă desăvârşită", "Cutia neagră", "Cum să lecuieşti un fanatic", "Rime despre viaţă şi moarte", "Poveste despre dragoste şi întuneric" şi "Scene de viaţă campestră". La eveniment vor vorbi Amos Oz, Marlena Braester, Ioana Pârvulescu şi Denisa Comănescu.

Seria de autor "Amos Oz" a fost inaugurată de Denisa Comănescu, directorul editorial al Editurii Humanitas Fiction, în mai 2011, cu publicarea romanului "Rime despre viaţă şi moarte" (apărut iniţial în 2009, în colecţia "Raftul Denisei", în traducerea Ioanei Petridean), urmată de volumele "Scene de viaţă campestră" (Humanitas Fiction, 2011; traducere de Ioana Petridean), "Poveste despre dragoste şi întuneric" (Humanitas Fiction, 2008, 2009, 2011; traducere de Dana-Ligia Ilin), "Cum să lecuieşti un fanatic" (Humanitas, 2007; Humanitas Fiction, 2011; traducere de Dana-Ligia Ilin), "Odihnă desăvârşită" (Humanitas Fiction, 2011; traducere de Marlena Braester) şi "Cutia neagră" (Humanitas Fiction, 2012; traducere de Marlena Braester). De acelaşi autor au mai apărut: "Să nu pronunţi: noapte" (Humanitas Fiction, 2010; traducere de Marlena Braester) şi "Deodată în adâncul pădurii" (Humanitas, 2010; traducere de Dana-Ligia Ilin).

"Poveste despre dragoste şi întuneric", "Scene de viaţă campestră" şi "Cum să lecuieşti un fanatic" sunt în curs de apariţie, tot la Humanitas Fiction, în ediţie eBook.

În seria de autor "Amos Oz" vor fi publicate romanele "Dealul Sfatului Nelegiuit", "Pantera din subterană" (ambele traduse din ebraică de Any Shilon), "Soţul meu, Michael", precum şi cartea pentru copii "Soumchi" (ambele traduse din ebraică de Ioana Petridean).

Amos Oz, unul dintre cei mai importanţi prozatori şi eseişti israelieni, s-a născut la Ierusalim în 1939, într-o familie de cărturari şi profesori originară din Polonia şi Rusia. Figura tutelară a familiei, aşa cum apare în cunoscutul său roman autobiografic de mai târziu, "Poveste despre dragoste şi întuneric", este fratele bunicului patern, profesorul doctor Joseph Klausner. Venit în Palestina la începutul secolului trecut, acesta va ajunge pe culmile recunoaşterii sociale şi intelectuale - o stradă din Ierusalim îi poartă numele, în timp ce scrierile lui sunt de referinţă în bibliografia iudaismului. Părinţii lui Amos vor avea însă un alt destin: tatăl lui, Yehuda Arieh Klausner, deşi studiase literatura şi istoria în Polonia, cunoştea 17 limbi şi avea o cultură vastă, va rămâne în umbra unchiului său, fiind nevoit să accepte un post modest de bibliotecar, în timp ce mama lui, Fania, o femeie la fel de cultivată, de o sensibilitate aparte, purtând în suflet nostalgia Europei, va ceda în faţa greutăţilor şi a lipsurilor vieţii de emigrant şi se va sinucide când Amos împlinea vârsta de 12 ani.

În 1954, la 15 ani, adolescentul fragil şi crescut printre cărţi se răzvrăteşte împotriva tatălui şi părăseşte Ierusalimul. Se stabileşte în kibbutzul Hulda, unde îşi va schimba numele de familie, devenind Amos Oz. La doar 20 de ani i se publică primele povestiri în revista literară Keshet, cu puţin timp înainte de a fi trimis de colectivitatea kibbutzului să studieze filosofia şi literatura la Universitatea din Ierusalim. În 1967 luptă în Războiul de Şase Zile, iar în 1973 participă la Războiul de Yom Kippur.

După absolvirea Facultăţii de Filozofie a Universităţii Ebraice din Ierusalim revine în kibbutz, unde practică agricultura şi predă la liceul local timp de 25 de ani, până în 1986, când se mută împreună cu soţia şi fiul său în oraşul Arad, pe ţărmul Mării Moarte.

De-a lungul timpului, Amos Oz a fost invitat al unor prestigioase instituţii de învăţământ superior precum Colegiul St. Cross, Oxford (1969-1970), Universitatea Ebraică din Ierusalim (1975, 1990) şi Colegiul Colorado Springs (1984-1985) din S.U.A. Din 1987, Amos Oz predă literatura ebraică la Universitatea Ben Gurion din Beer Sheva.

În 1991 Amos Oz devine membru al Academiei de Limbă Ebraică din Israel.

Din 1965 până în prezent, Amos Oz a publicat 35 de cărţi, dintre care 13 romane, patru volume de povestiri şi nuvele, cărţi pentru copii şi nouă volume care cuprind eseuri şi articole. Cărţile lui Amos Oz au fost traduse în 42 de limbi, în 43 de ţări.

Primul său volum de povestiri, "Acolo unde urlă şacalii", apare în 1965, fiind urmat de romanul "Altundeva poate" (1966). După succesul romanului "Soţul meu, Michael" din 1968, Amos Oz continuă să publice cărţi de ficţiune: "Până la moarte" (1971), "Atinge apa, atinge vântul" (1973), "Dealul Sfatului Nelegiuit" (1976), "Soumchi" (1978), "Odihnă desăvârşită" (1982), "Cutia neagră" (1987), "Să cunoşti o femeie" (1989), "Fima" (1991), "Să nu pronunţi: noapte" (1994), "Pantera din subterană" (1995), "Aceeaşi mare" (1999), "Poveste despre dragoste şi întuneric" (2002), "Deodată în adâncul pădurii" (2005), "Rime despre viaţă şi moarte" (2007), "Scene de viaţă campestră" (2009). Volumele de eseuri politice şi literare ale lui Amos Oz au fost traduse în multe ţări, cel mai cunoscut fiind "Cum să lecuieşti un fanatic", publicat în 2002.

Printre numeroasele distincţii primite de autor se numără: premiul Păcii (Germania, 1992), premiul Israel pentru Literatură (1998), marele premiu Ovidius (România, 2004), premiul Catalonia pentru Literatură (2004), premiul Grinzane Cavour (Italia, 2007) şi premiul Heinrich Heine (Germania, 2008).