AMP: Autorităţile au promovat în 2010 iniţiative cu impact negativ asupra libertăţii presei

"Există o tentaţie a politicianului de a prelua controlul asupra presei. Ele vor exista etern şi vor fi formulate mai civilizat sau mai stupid, în funcţie de disponibilităţile intelectuale", a declarat Mircea Toma, preşedintele Agenţiei de Monitorizare a Presei (AMP).

El a mai subliniat că, faţă de 2009, anul trecut, numărul iniţiativelor legislative care vizează presa a fost mai mare.

Potrivit raportului "Libertatea presei în România 2010", piaţa media a fost puternic afectată de criză şi de dispariţia conţinutului relevant şi verificabil, sufocat de jurnalismul "isteric" şi de opinie.

Totodată, raportul arată că, în 2010, tirajele mai multor ziare s-au înjumătăţit faţă de anul precedent. În ultimii doi ani, au fost concediaţi aproximativ 6.000 de angajaţi media (jurnalişti şi personal tehnic). Peste 60 de ziare locale au fost închise, de la începutul crizei. De asemenea, au dispărut mai multe ziare centrale şi, odată cu ele, şi arhive online care stocau materiale jurnalistice
importante, adunate în mulţi ani.

Raportul mai indică faptul că s-a remarcat o migraţie fără precedent a jurnaliştilor de la o instituţie de presă la alta.

Au existat numeroase schimbări manageriale şi de acţionariat în presă. Doi proprietari de presă au fost reţinuţi, unul, Sorin Ovidiu Vântu, pentru favorizarea unui infractor acuzat de complicitate la abuz şi delapidare, iar celălalt, Dan Diaconescu, pentru şantaj.

Pe de altă parte, în 2010, mai multe instituţii de presă au adus inovaţii în conţinut şi promovare, eficienţa lor fiind încă neclară, se mai arată în raport.

În ceea ce priveşte presiunile politice şi economice, autorii raportului consideră că, în 2010, a fost dificil să facă o separare clară între presiunile politice şi economice asupra mass-media.

În multe cazuri, cele două domenii par să fi fuzionat. 2010 a fost un an care a scos din nou la iveală mecanisme prin care oameni de afaceri cumpără mass-media ca să obţină influenţă politică. Astfel, scandalurile care au implicat patronii de presă au arătat că aceştia controlează politica editorială a canalelor media şi o schimbă în funcţie de interesele lor economice, politice şi juridice. Aceşti patroni înţeleg deontologia doar ca pe un ornament pe care să-l etaleze din când în când, iar mulţi jurnalişti şi manageri editoriali din trusturile lor acceptă situaţia şi participă la realizarea intereselor patronilor.

De asemenea, raportul pune în evidenţă faptul că, încurajaţi de dificultăţile presei de a se autoreglementa, politicienii de la putere au exercitat numeroase presiuni asupra jurnaliştilor care i-au criticat.

Totodată, menţionarea presei printre vulnerabilităţile siguranţei naţionale în Strategia Naţională de Apărare a Ţării a deschis calea către măsuri mai dure împotriva libertăţii de exprimare. De asemenea, anul 2010 a demonstrat că banii pot cumpăra tăcerea sau partizanatul mass-media. În cazul Roşia Montană, presa a cedat la numeroase tehnici de presiune şi cenzură. În 2010, şi distribuţia presei a rămas un segment vulnerabil actelor de cenzură.

Pe de altă parte, raportul "Libertatea presei în România 2010" pune în evidenţă că şi anul trecut jurnaliştii au fost ţintele agresiunilor, ameninţărilor, intimidărilor şi insultelor.

Astfel de comportamente agresive au venit deseori de la politicieni, funcţionari publici şi, într-o măsură alarmantă, chiar din partea poliţiştilor. Astfel, la capitolul "Agresiuni, ameninţări, insulte", raportul subliniază faptul că politicienii, funcţionarii publici şi poliţiştii au fost principalii agresori ai jurnaliştilor în 2010. Atunci când nu sunt ei înşişi agresori ai jurnaliştilor, unii poliţişti asistă pasiv la atacurile asupra acestora. În ceea ce priveşte procesele împotriva agresorilor, raportul subliniază că acestea sunt tergiversate şi abundă de obstacole birocratice, ceea ce face ca jurnaliştii agresaţi să îşi piardă încrederea în autorităţi şi motivaţia de a merge până la capăt în justiţie.

La capitolul "Accesul la informaţiile de interes public", raportul pune în evidenţă că accesul jurnaliştilor la informaţii publice a rămas şi în 2010 deficitar, oferind în acest sens exemple precum interzicerea accesului presei la o dezbaterea a guvernului din 25 august 2010 privind drepturile de autor, deşi iniţial li se promisese că vor putea participa.

Raportul mai relevă că autorităţile tergiversează sau ignoră obligaţia de a oferi informaţii de interes public şi uneori chiar îngreunează birocratic accesul la aceste informaţii. Deşi termenul prevăzut de lege pentru oferirea informaţiilor de interes public solicitate verbal de către jurnalişti este de 24 de ore, autorităţile invocă diferite obstacole birocratice. Uneori, răspunsurile vin abia în 30 de zile de la înregistrarea cererilor (termenul maxim admis legal). Potrivit raportului, bloggerii şi jurnaliştii freelanceri sunt trataţi cu retincenţă de către autorităţi, iar companiile ce desfăşoară afaceri care implică bani
publici sunt refractare la a transparentiza aceste tranzacţii.

Pe de altă parte, ca un aspect pozitiv, la capitolul "Insulta, calomnia, dreptul la viaţă privată", raportul subliniază că, din 2010, insulta şi calomnia nu mai sunt judecate în regim de infracţiuni penale şi că instanţele româneşti au început să respecte jurisprudenţa CEDO şi să nu mai acorde cu atâta uşurinţă pedepse pentru jurnaliştii şi cetăţenii acuzaţi că ar fi insultat, calomniat sau denigrat.

La capitolul "Conflicte de muncă", raportul arată că anul 2010 a fost unul tensionat pentru ziarişti, cu întârzieri salariale, restructurări, şicanări şi presiuni patronale greu de tolerat. Au fost, însă, destui jurnalişti care s-au opus presiunilor şi şi-au apărat drepturile. Printre concluziile raportului, în ceea ce priveşte acest capitol, se numără faptul că cei mai mulţi jurnalişti care atacă în instanţă măsurile abuzive ale angajatorilor au câştig de cauză, în timp ce, în contextul crizei economice, mai mulţi angajatori au făcut presiuni pentru înlocuirea cărţii de muncă cu contractul de drepturi de autor.

În ceea ce priveşte etica profesională, raportul indică faptul că televiziunile au speculat decesul unor persoane celebre şi au transformat moartea acestora într-un spectacol mediatic. Familiile lor au fost aproape hărţuite şi atrase într-un joc de declaraţii morbide. De asemenea, raportul indică faptul că mass-media continuă să etnicizeze infracţiunile şi acceptă comentarii extrem de violente şi rasiste din partea unor cititori, iar dificultăţile financiare au creat un climat de instabilitate şi compromis în presă.

În capitolul dedicat legislaţiei, raportul analizează faptul că autorităţile şi politicienii din tot spectrul politic încearcă în continuare să controleze şi să limiteze prin legi nedemocratice libertatea de exprimare şi accesul la informaţiile de interes public. Depolitizarea televiziunii şi radioului publice continuă să fie doar o intenţie declarativă a politicienilor, indiferent de culoarea lor politică. Totodată, raportul pune în evidenţă că iniţiative legislative importante au fost promovate fără o consultare publică prealabilă. Chiar şi atunci când a existat consultare publică, autorităţile au ajuns deseori să ignore concluziile acesteia şi să ia decizii în dezacord cu solicitările partenerilor de dialog. De asemenea, în raport se arată că legislaţia continuă să fie interpretată şi aplicată neunitar, în timp ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că articolele 205, 206 şi 207 Cod Penal, privind insulta şi calomnia, nu mai sunt în vigoare.

Raportul a fost redactat în cadrul programului FreeEx al ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei. Programul Libertatea de Exprimare - FreeEx a fost demarat de ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei în luna august a anului 1999, cu scopul de a contribui la protejarea şi promovarea dreptului la libera exprimare şi a libertăţii presei.

ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei publică rapoarte anuale referitoare la situaţia libertăţii presei în România.

Autorii studiului sunt Liana Ganea, Maria-Adriana Popa şi Vlad Ursulean.