ANAF anunţă că a sesizat organele de umărire penală în cazul controlului la Realitatea Media

Inspectorii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) au constatat "elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală" în timpul controlului realizat la Realitatea Media, nefinalizat încă, şi au sesizat organele de urmarire penală.

Urmărește
306 afișări
Imaginea articolului ANAF anunţă că a sesizat organele de umărire penală în cazul controlului la Realitatea Media

ANAF anunţă că a sesizat organele de umărire penală în cazul controlului la Realitatea Media

"Precizăm că, în prezent, inspecţia fiscală generală la S.C. Realitatea Media SA este în derulare, iar în conformitate cu Codul de Procedură Fiscală, până la finalizarea inspecţiei fiscale se pot întocmi acte privind constatările preliminare, care au caracter bilateral, cum sunt procesele verbale în care sunt consemnate stări de fapt fiscale. Astfel, având în vedere faptul că pe parcursul verificărilor, organele fiscale au constatat că societatea nu a evidenţiat, calculat şi plătit obligaţiile fiscale datorate, prejudiciind în acest fel bugetul general consolidat, a fost întocmit procesul verbal de control bilateral, înregistrat la Realitatea Media sub nr. 4103/11.03.2010. Totodată, având în vedere faptul că aspectele constatate întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală au fost sesizate organele de urmărire penală", se arată în comunicatul ANAF.

Instituţia precizează că inspecţia fiscală parţială la S.C. Realitatea Media SA s-a declanşat în 28 septembrie 2009, în urma solicitării societăţii de rambursare a taxei pe valoare adaugată, înscrisă în decontul aferent lunii iunie 2009, depus în 22 iulie 2009.

ANAF menţionează, "din datele existente la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în luna august 2009, societatea figura în procedura de deschidere a insolvenţei, fapt ce constituie potrivit OMFP nr.1857/2007 cap. 3, pct.4, lit. b), element de risc fiscal ridicat, iar pe cale de consecinţă rambursarea TVA se realizează după efectuarea inspecţiei fiscale".

Potrivit ANAF, în timpul inspecţiei parţiale s-a constatat că "societatea înregistra la sfârşitul anului 2008 pierdere fiscală semnificativă", că obligaţiile fiscale reprezentând impozite şi taxe datorate bugetului general consolidat declarate de societate au un "cuantum redus", iar "tranzacţiile economico-financiare derulate cu persoane afiliate constând în cumpărări şi vânzări de bunuri şi prestări de servicii" au un "volum semnificativ". Din aceste motive, inspecţia parţială s-a transformat în inspecţie fiscală generală, conform OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

"Inspecţia fiscală generală la S.C.Realitatea Media SA se efectuează în prezenţa reprezentanţilor legali desemnaţi de contribuabil, astfel că A.N.A.F., conform art.107 din Codul de Procedură Fiscală, informează permanent contribuabilul asupra constatărilor efectuate în timpul controlului", explică ANAF în comunicat.

Până la ora transmiterii ştirii, reprezentanţii Realitatea Media nu au putut fi contactaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici