ANALIZĂ: OIAC a primit Nobelul pentru activitatea depusă, practic necunoscută

Însărcinată să supervizeze distrugerea arsenalului chimic sirian în baza unei rezoluţii istorice a ONU, adoptată cu scopul prevenirii unei intervenţii militare în această ţară devastată de un conflict sângeros de peste doi ani şi jumătate, OIAC se află de câteva luni în centrul actualităţii şi mizelor diplomatice la nivel mondial.

Lucrurile nu au stat mereu aşa. De la intrarea în funcţiune, în 1997, OIAC a lucrat mult timp în umbră, distrugând 57.000 de tone de arme chimice în ţări ca Irakul, Libia, Rusia sau Statele Unite.

Activitatea OIAC "a fost subiectul a ani şi ani de răbdare şi diplomaţie", declara recent pentru AFP Michael Luhan, un purtător de cuvânt al organizaţiei.

"Persistenţa noastră, fără surle şi trâmbiţe, constă într-o muncă de distrugere lentă care, sperăm noi, va fi mai apreciată cu timpul", adăuga el.

OIAC a fost proiectată recent în faţa camerelor de luat imagini din întreaga lume, după ce Consiliul de Securitate al ONU a adoptat rezoluţia 2.118, pe baza unui acord încheiat între Rusia şi Statele Unite, în urma unui atac chimic sângeros comis pe 21 august la periferia Damascului.

Organizaţia, cu sediul şi laboratoarele la periferia şic a oraşului Haga, supervizează, de fapt, punerea în aplicare a Convenţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (CIAC) semnate pe 13 ianuarie 1993 la Paris şi care a intrat în vigoare pe 29 aprilie 1997.

Primul acord de dezarmare negociat într-un cadru multilateral prevăzând eradicarea unei categorii de arme de distrugere în masă, această Convenţie are ca obiectiv atât interzicerea completă a armelor chimice, cât şi distrugerea arsenalelor existente în lume.

Fondat pe Protocolul de la Geneva din 1925, acordul interzice cercetarea în domeniu, fabricarea, stocarea şi utilizarea armelor chimice şi le interzice totodată semnatarilor să ajute terţe ţări la fabricarea sau utilizarea acestui tip de armament.

OIAC oferă de asemenea asistenţă şi protecţie oricărui stat parte vizat de ameninţări sau atacuri cu arme chimice.

Bărbaţi şi femei, inspectorii OIAC muncesc zilnic cu produse periculoase. Simplul contact al gazului sarin cu pielea blochează transmiterea influxului nervos şi antrenează moartea prin stop cardio-respirator.

Ei îşi efectuează misiunile purtând combinezoane de protecţie. Pentru prima dată, în Siria, o ţară aflată în conflict, ei poartă veste antiglonţ şi căşti.

Până în prezent, OIAC numără 189 de ţări membre, reprezentând peste 98% din populaţia lumii.

Patru state - Coreea de Nord, Angola, Egiptul şi Sudanul de Sud - nu au semnat sau ratificat Convenţia.

Israelul şi Myanmarul au semnat-o în 1993, dar nu au ratificat-o nici până acum, potrivit site-ului organizaţiei.

Convenţia intră în vigoare începând de luni în Siria.

În ţările membre OIAC pot pot avea loc inspecţii la instalaţii suspecte, după un preaviz rapid.

Directorul organizaţiei este un diplomat turc, Ahmet Uzumcu, aflat în post din 2010.

În perioada 1997-2013, OIAC a supervizat distrugerea a 81% din stocurile declarate la nivel mondial de agenţi chimici, dar şi a peste 57% dintre muniţia şi containerele chimice vizate în CIAC, potrivit site-ului.