Anamaria Marinca, preşedintele juriului la Iaşi International Film Festival

Actriţa ieşeană Anamaria Marinca va prezida juriul competiţiei de lungmetraj de la Iaşi International Film Festival, care se va desfăşura în perioada 25 septembrie - 3 octombrie, au declarat organizatorii evenimentului, joi, într-o conferinţă de presă.

Urmărește
93 afișări
Imaginea articolului Anamaria Marinca, preşedintele juriului la Iaşi International Film Festival

Anamaria Marinca, preşedintele juriului la Iaşi International Film Festival (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Juriul competiţiei de lungmetraje este prezidat de actriţa Anamaria Marinca, alături de Stjepan Hundic, Marius Panduru, Andreea Văleanu şi Oliver Paulus.

Anamaria Marinca a câştigat premiul BAFTA pentru cea mai bună actriţă în 2005, pentru rolul din filmul "Sex Traffic", dramă realizată de CBC/Channel 4.

Rolul Otilia din filmul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", de Cristian Mungiu, care a obţinut Palme d'Or la Festivalul de la Cannes, i-a adus Anamariei Marinca, în 2007, premiul pentru cea mai bună actriţă a anului la Festivalul Internaţional al Filmului de la Stockholm, iar în 2008, premiul FIPRESCI pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de la Palm Springs.

Recent, Anamaria Marinca a jucat în filmul "Five Minutes of Heaven" (BBC TV), alături de Liam Neeson şi James Nesbitt, în "Hotel Babylon", produs de BBC 1, în "Contesa/ The Countess", regizat de Julie Delpy, precum şi în cel mai nou lungmetraj al lui Radu Muntean, "Boogie".

Stjepan Hundic este un cunoscut jurnalist, critic şi editor în domeniul cinematografiei. A publicat trei cărţi de interviuri cu unele dintre cele mai cunoscute personalităţi din domeniu şi este un oaspete important al celor mai mari festivaluri de film din lume, precum cele de la Cannes, Veneţia, Berlin, Sundance şi Locarno.

Marius Panduru a colaborat cu unii dintre cei mai importanţi regizori români, fiind unul dintre cei mai cunoscuţi directori de imagine din ţară.

Printre lungmetrajele care poartă semnătura sa se numără "Weekend cu mama", în regia lui Stere Gulea, "Restul e tăcere", de Nae Caranfil, "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii", de Cătălin Mitulescu, "A fost sau n-a fost", de Corneliu Porumboiu, şi "Ryna", de Ruxandra Zenide. Totodată, Marius Panduru a semnat imaginea mai multor scurtmetraje, dar şi a unor documentare de televiziune.

Andreea Vălean, cunoscută regizoare de teatru, dar şi manager al proiectului dramAcum, şi-a construit un nume şi în cinematografie, unde a semnat scenariile filmelor "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii" şi "Trafic", care a obţinut Palme d'Or pentru scurtmetraj la Festivalul de la Cannes, ambele în regia lui Cătălin Mitulescu.

Regizorul elveţian Oliver Paulus este cunoscut în principal pentru lungmetrajele "Tandoori Love/ Dragoste în stil Tandoori", lansat în 2008, o comedie pentru care a semnat şi scenariul şi care a câştigat Best Artistic Contribution la Festivalul Internaţional de Film de la Cairo şi a fost nominalizat la Swis Film Prize.

În ceea ce priveşte competiţia de documentare, juriul este prezidat de regizorul turc Necati Sonmez, cunoscut membru al juriilor FIPRESCI la festivalurile internaţionale de la Montreal, Chicago, Moscova şi Hong Kong.

Acestuia i se alătură Marius Iuraşcu, fost director al Studioului Cinematografic Sahia Film, producător de film şi actualul director al RADEF RomâniaFilm, şi regizorul şi scenaristul de film artistic şi documentar Laurenţiu Damian, profesor la catedra de Film a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "Ion Luca Caragiale" din Bucureşti.

Pe de altă parte, la secţiunile competiţionale dedicate filmelor de animaţie şi celor de scurtmetraj, preşedintele juriului este regizoul şi producătorul Cătălin Saizescu, cunoscut în principal pentru lungmetrajul "Milionari de Weekend", iar membri sunt cunoscutul critic de film Mihai Chirilov, directorul artistic al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), şi Alessandro Battaglini, coordonatorul secţiunii de scurtmetraj a Festivalului Internaţional de Film de la Leeds.

O retrospectivă dedicată regizorului german de origine turcă Fatih Akin va fi prezentată în cadrul primei ediţii a (IIFF), organizatorii sperând că cineastul va participa la eveniment.

"Încă nu ştim dacă domnul Fatih Akin ne va onora cu prezenţa", a declarat Ciprian Alexandrescu, preşedintele IIFF. Acesta a adăugat că speră ca celebrul cineast să participe la măcar două zile din festival.

Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Iaşi prezintă 11 filme de debut în competiţia de lungmetraj ficţiune, dintre care trei româneşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici