Anca Grădinariu despre Alex. Leo Şerban: A trăit puţin, dar a trăit cât pentru cinci vieţi

Criticul Anca Grădinariu a declarat despre Alex. Leo Şerban, care a murit vineri spre sâmbătă noapte, la Spitalul "Matei Balş" din Capitală, că "a trăit puţin, dar a trăit cât cinci vieţi", fiind o fire efervescentă şi "un dandy autentic".

Urmărește
14 afișări

"N-am cunoscut un om care să fi influenţat atât de multe persoane", a spus Anca Grădinariu, menţionând că, datorită lui Alex. Leo Şerban, care i-a fost şi profesor, a obţinut primul ei job.

Despre Alex. Leo Şerban, Grădinariu şi-a amintit că era un om care putea întreţine conversaţii cu absolut oricine şi care fermeca pe oricine cu charisma sa. "Dacă nu ar fi scris despre film, ar fi scris despre călătorii, ar fi scris despre brânzeturile franţuzeşti, ar fi scris despre orice şi ar fi scris bine", a spus aceasta.

"Era un om care îşi iubea viaţa, era un om care iubea filmul. (...) A fost 'larger than life'", a adăugat criticul de film.

Anca Grădinariu a menţionat şi că ultimul cadou pe care i l-a făcut lui Alex. Leo Şerban a fost o carte cu citate din Oscar Wilde, în italiană. "Când mă gândesc la el, nu pot să nu mă gândesc la Oscar Wilde. Era un dandy autentic", a spus aceasta.

Alex. Leo Şerban, unul dintre cei mai importanţi critici de film români, a murit vineri noaptea, la 51 de ani, la Spitalul "Matei Balş" din Bucureşti, fiind diagnosticat cu o boală incurabilă.

Născut pe 28 iunie 1959 la Bucureşti, Alex Leo Şerban a fost critic de film, eseist, prozator, traducător şi artist vizual, senior editor la revista Dilema veche.

A debutat în 1976, cu un poem în Chicago Review din Statele Unite ale Americii. Alex. Leo Șerban a absolvit Facultatea de limbi şi literaturi străine din cadrul Universităţii din Bucureşti în 1983, a fost bursier al Ministerului Culturii franceze (1992), "International Visitor" în SUA (1996) şi bursier GE/NEC (2003-2004).

A predat la Facultatea de Limbi Străine din Bucureşti şi la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) şi a ţinut un curs pentru masteranzi la Centrul de excelenţă pentru studiul imaginii.

Articolele sale au apărut în reviste precum Cahiers du cinema (Franţa), Carta di cinema (Italia) şi Cover Magazine (Statele Unite). De altfel, începând cu 1982 este prezent (cu eseuri, poezie, proză, traduceri) în majoritatea publicaţiilor culturale româneşti (Secolul 20, România literară, Luceafărul, Contrapunct, Litere, Arte & Idei, Lettre internationale, Idea etc.) A colaborat cu Elle, Idei în dialog, Observator cultural şi Suplimentul de cultură.

Alex. Leo Şerban a fost realizator şi moderator al emisiunii "Fotograme" de pe TVR Cultural (2005 - 2006).

A scris, în colaborare cu Mihai Chirilov şi Ştefan Bălan, volumul "Lars von Trier: filmele, femeile, fantomele" (Editura Idea), care a primit Premiul Asociaţiei criticilor de film din România şi (în colaborare cu Şerban Foarţă) "Jeu de paume" (LiterNet).

A mai publicat "Dietetica lui Robinson" (Editura Curtea Veche, nominalizată la Premiile României literare şi la cele ale Uniunii Scriitorilor), "De ce vedem filme" (Editura Polirom, Premiul de critică cinematografică al Uniunii Cineaştilor) şi "4 decenii, 3 ani şi 2 luni cu filmul românesc" (Ed. Polirom, 2009). Totodată, Alex. Leo Şerban a îngrijit colecţia "Biblioteca de film" a editurii Humanitas.

A fost singurul critic român invitat în emisiunea "Double Je" a lui Bernard Pivot, în 2004, şi a fost intervievat de The New York Times. A susţinut conferinţe a Lincoln Center, la Universităţile Umea, Humboldt, Pittsburgh şi la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Alex. Leo Şerban a avut de asemenea mai multe expoziţii de fotografie din ţară şi din Statele Unite.

Criticul român a fost membru în boarduri (Centrul Soros Bucuresti, Consiliul Europei Strasbourg, Fundatia ProHelvetia, EuroArt etc.) şi în juriile mai multor festivaluri de film (FIPRESCI: Londra, Lisabona, Salonic; TIFF, DaKINO, Alter/Native, Anonimul; preşedinte al juriului la Festivalul de film experimental de la Baia Mare etc.), iar în perioada 2007-2010 a fost consilierul de selecţie al Festivalului Filmului European.

A fost primul beneficiar al Marelui Premiu pentru Jurnalism cultural acordat de Fundaţia "Timpul" (2008).

În acelaşi an, Alex. Leo Şerban a fost ales în urma unui sondaj, pe site-ul cinemagia.ro, "criticul de film preferat al cinefililor romani".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici