- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (19.10.2012, 18:15)
- Alina Dan - Mediafax ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Andrei Marga: Cei 676.000 de lei obţinuţi la rectificarea bugetară sunt pentru lucruri de urgenţă
Andrei Marga, preşedintele Institutului Cultural Român, a explicat pentru MEDIAFAX că suma obţinută la recenta rectificare bugetară -676.000 de lei- a fost acordată în urma unei solicitări "pentru lucruri de urgenţă", în condiţiile în care bugetul pe 2012 a fost aproape epuizat de fosta conducere.
Urmărește
158 afișări
Andrei Marga (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)
Potrivit preşedintelui Institutului Cultural Român (ICR), bugetul instituţiei a fost redus cu o treime în urma rectificării bugetare din august, la 28.440.000 de lei, în condiţiile în care institutul avea angajamente de 29.000.000 de lei, funcţionarea lui fiind periclitată.
"Din nefericire, bugetul pe 2012 al ICR a fost aproape epuizat de fosta conducere, până la 1 august", a declarat Andrei Marga pentru MEDIAFAX. Acesta a adăugat că Institutul Cultural Român avea, până la alocarea unor fonduri suplimentare, "bani suficienţi doar pentru salarii şi o seamă de programe".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
-
UE s-ar putea extinde: O ţară din Europa vrea să organizeze un referendum pentru a adera la UE
-
Dronele ucrainene ar fi distrus un depozit de muniţie rusesc în regiunea Rostov
"Dar mai trebuie bani", susţine preşedintele ICR, care subliniază că, în urma discuţiilor avute cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe, ICR a obţinut deja o sumă suplimentară de 1 milion de lei, dar şi asigurările că "programele majore vor merge înainte". Marga a făcut referire astfel la Salonul de Carte de la Paris, unde România are, în 2013, statutul de ţară invitată de onoare, dar şi la programele pentru românii de pretutindeni. "Discutăm în continuare cu Ministerul de Finanţe pentru suplimentări, astfel încât să poate merge înainte cât mai multe dintre programele angajate", a mai spus Andrei Marga.
Preşedintele ICR a specificat că suma primită în cadrul celei de-a doua rectificări bugetare de anul acesta - 676.000 de lei - "a fost acordată în urma unei solicitări pentru lucruri de urgenţă". "Ca de pildă Salonul de Carte de la Paris, pentru care trebuie să avansăm o anumită sumă, chiar dacă cea mai mare parte a banilor vor fi viraţi în 2013", a explicat acesta pentru MEDIAFAX.
Astfel, potrivit lui Andrei Marga, costurile participării României la Salon du Livre din Paris se ridică la suma aproximativă de 600.000 de euro, iar prima tranşă care trebuie achitată de ICR, în calitate de instituţie responsabilă cu pregătirea evenimentului, este de 200.000 de euro.
Într-un comunicat dat publicităţii luni, conducerea ICR a precizat că instituţia are nevoie, în total, de aproximativ 15 milioane de euro pentru finanţarea programelor din 2013.
În acest sens, atât sediul din Bucureşti al Institutului Cultural Român, cât şi filialele din teritoriu şi institutele culturale amplasate în străinătate se vor preocupa, fiecare, de creşterea resurselor extrabugetare şi de accesarea resurselor europene, se mai arăta în document.
Institutul Cultural Român doreşte să continue în 2013 o serie de proiecte demarate în perioada anterioară conducerii lui Andrei Marga, printre care se numără "Translation and Publication Support Programs" şi "Programul Publishing Romania", destinate traducerii şi publicării de autori români în străinătate - ICR va subvenţiona anual traducerea a cel puţin treizeci de autori români -, programul EUNIC (European Union National Institutes for Culture), participarea la târgurile şi expoziţiile de carte românească în străinătate şi programul "Bursele Institutului Cultural Român", care are ca scop sprijinirea talentelor autonome în efortul lor de pregătire specializată şi consacrare, sprijinirea unor activităţi culturale ale românilor din străinătate, sprijinirea traducătorilor străini de scrieri din limba română şi sprijinirea de jurnalişti străini în vederea documentării.
Pe de altă parte, noua conducere a ICR a anunţat că nu va sprijini "finanţări preferenţiale, la marginea legii, pentru activităţi cu rezultate adesea efemere". Potrivit comunicatului, "unele persoane au fost plătite cu sume neobişnuit de mari pentru activităţi cu impact, în fapt, redus, iar astăzi ele reacţionează vehement la orice schimbare". În acest context, conducerea instituţiei anunţă că se dezice de maniera de promovare a culturii române folosită de predecesori şi care a fost catalogată drept una "de favorizare a unora în dauna altora" şi anunţă că "va pune capăt desemnărilor în funcţii fără raţiuni profesionale, dar şi finanţărilor la marginea legii".
În 2011, bugetul aprobat de Parlament pentru Institutul Cultural Român a fost de 43 de milioane de lei, sumă considerată "suficientă" pentru o bună funcţionare a instituţiei de către fostul preşedinte al acesteia, Horia-Roman Patapievici. Iniţial, bugetul pentru 2012 aprobat de Parlament pentru ICR a fost identic cu cel din anul precedent.
Citește pe alephnews.ro: Armistițiul de Crăciun a reprezentat un moment istoric în timpul Primului Război Mondial. Cum s-a produs acest lucru
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe