Andrei Pleşu anunţă că nu va mai scrie în ziarul Adevărul

În editorialul intitulat "Pe altă dată", Andrei Pleşu îşi ia la revedere de la cititorii editorialelor sale din "Adevărul". Ziarul Adevărul face parte din trustul Adevărul, care este controlat de omul de afaceri Dinu Patriciu.

"Am hotărât să mă opresc. Sunt obosit. Am practicat, de când mă ştiu, scrisul ca pe un act de comunicare, ca pe un mod de a oferi ceva - "rambursabil" - unui potenţial partener de dialog. Or, de la o vreme, scrisul a devenit, din ce în ce mai apăsat, o specie a războiului. A scrie e a ieşi la bătaie. Îmi e tot mai clar că mă mişc într-o lume străină, pentru care nu sunt pregătit şi pe care nu pot şi nu vreau să o asum. E, poate, şi o problemă de vârstă. Vine o vreme când trebuie să faci un pas înapoi (...)", scrie Andrei Pleşu pe site-ul www.adevarul.ro.

El mai spune că îi trebuie o pauză şi vrea să ofere o pauză şi altora. "Forumiştilor mei, de pildă, care, cu excepţia unei minorităţi de condeie cuviincioase, se întrec, săptămână de săptămână, să mă tăvălească prin micile lor nevroze şi frustrări, să mă îngroape în obscenităţi, agramatisme, ameninţări, invitaţii la spânzurătoare şi cimitir. Sper că absenţa mea din gazetă va contribui, cât de cât, la însănătoşirea lor sufletească", scrie Andrei Pleşu.

De asemenea, el precizează că vrea să le ofere o pauză "şi cititorilor, sau unor publicişti harnici". "(...) care mă ceartă că nu scriu despre ce vor ei, că nu gândesc ca ei, că mă bag în toate, că nu mă bag în nimic, că sunt "omul lui Patriciu", sau, dimpotrivă, "intelectualul lui Băsescu", că mă vând pe bani grei şi privilegii cosmice, că sunt cripto-comunist, ţigan, homosexual, securist, că public în afara ţării nu din 1991 şi la solicitarea unor edituri străine, ci de-alaltăieri, de când mă susţine Patapievici, că două memorii către Ceauşescu în care ceream - în penibilul limbaj standard al birocraţiei comuniste - dreptul de a supravieţui erau, de fapt, scrisori de dragoste, că sunt gras, că sunt mason, kaghebist, British Intelligence, Mosad sau CIA, "jidănit", antisemit, cripto-fascist, fundamentalist, impostor, clovn, agent al unui monopol ideologic, mâncător de tinere valori şi câte şi mai câte alte lucruri, care de care mai respingătoare, mai scandaloase şi mai periculoase pentru neam şi patrie", mai scrie Andrei Pleşu.

Totodată, el recunoaşte că a atins "o anumită limită" şi "prin concursul unor împrejurări imediate". "Mi se pare exasperant ca, în gazeta la care scriu, câţiva băieţi încă nenăscuţi să se răfuiască nărăvaş cu Mircea Dinescu. La vârsta lor eram în faza "primim marfă": mă străduiam să învăţ, să pricep, să găsesc modele. Dânşii ştiu, au aplomb, au trecut peste noapte de la grădiniţă la procuratură. Am mai multe motive decât ei să mă cert cu Dinescu, să fiu întristat sau scos din minţi de o anumită evoluţie a lui, de excesele nonşalanţei sale. Dar, până una alta, omul a scris o pagină de neînlocuit în literatura română şi a avut, înainte de 1989, un curaj care nu poate fi terfelit zglobiu prin ipoteze "ştiinţifice" de doi bani", precizează Andrei Pleşu.

El face referire la faptul că, în 2 decembrie, ziarul Adevărul a publicat articolul "Dinescu şi Revoluţia", în care se spunea printre altele că "poetul-disident avea susţinere diplomatică din Occident şi făcea vizite la Moscova", dar şi că "Mircea Dinescu, omul care la 22 decembrie 1989 apărea la Televiziune şi anunţa fuga dictatorului, pare să fi fost pregătit din timp pentru un astfel de moment psihologic, după cum o arată acţiunile sale din zilele Revoluţiei, dar şi dinainte de 1989". Ulterior, Mircea Dinescu nu a mai publicat, în cel mai recent număr al revistei Caţavencii, obişnuitul său editorial de pe prima pagină a publicaţiei.

Pe de altă parte, în finalul editorialului său, Andrei Pleşu spune că nu mai suportă să aibă de-a face, vrând-nevrând, "cu un anumit personaj" din "Holdingul Adevărul", "când sentimental ca o telenovelă, când ţâfnos ca un fost şef de sală, bucuros să se tragă în poză cu felurite VIP-uri pentru o ţâră de notorietate, haotic administrativ şi cu veleităţi culturale pendulând între Paulo Coelho şi Dan Diaconescu".

"Regret că mă despart de cititori, dar am măcar satisfacţia de a scăpa de vecinătatea unui asemenea ins", mai scrie Andrei Pleşu.