Prima pagină » Cultură-Media » Festivalul DraCOOLa, amânat pentru 2009

Festivalul DraCOOLa, amânat pentru 2009

Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) a amânat până în 2009 organizarea Festivalului de filme horror şi fantasy DraCOOLa, care urma să aibă loc în august, la Braşov, din cauza unor probleme organizatorice, a declarat pentru MEDIAFAX regizorul Tudor Giurgiu, reprezentantul APFR.
Festivalul DraCOOLa, amânat pentru 2009
30 iul. 2008, 13:51, Cultură-Media

"Am decis să îl amânăm până la anul, din motive organizatorice şi financiare", a declarat Giurgiu.

"Nu am reuşit, din lipsa timpului, să ne ocupăm cum trebuie de organizare, nu am reuşit să găsim parteneri", a mai spus acesta.

George Scripcaru, primarul Braşovului, a declarat, în aprilie pentru MEDIAFAX că, în urma unei şedinţe a Consiliului Local, a fost aprobat proiectul pentru Festivalul Internaţional de Film DraCOOLa, care va fi finanţat cu o suma totală de circa 350-400.000 de euro, aceasta urmând să fie "împărţită între municipalitate şi surse colaterale, cum ar fi sponsorii".

APFR a primit, în cadrul sesiunii de finanţări pentru organizarea sau participarea la festivaluri şi târguri de filme interne şi internaţionale, organizată de Centru Naţional al Cinematografiei (CNC), suma de 200.000 de lei pentru organizarea Festivalului DraCOOLa.

O hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Braşov din 31 martie 2008 arată, la articolul 1, că "se aprobă participarea Municipiului Braşov în calitate de co-organizator al evenimentului «DraCOOLa International Film Festival Braşov», ediţia I, în perioada 4 – 10 august 2008" şi, la articolul 2, că "se aprobă decontarea de către Municipiul Braşov a cheltuielilor legate de desfăşurarea acestui eveniment, respectiv premii, tipărituri, cazare, birou – comunicare – IT, diverse, în limita fondurilor aprobate în bugetul local pentru această destinaţie".