Ansamblul Pro Contemporania la Toamna Varşoviană

Publicat: 13 09. 2007, 10:42
Actualizat: 05 11. 2012, 16:11

Potrivit muzicienilor, programul ce va fi prezentat în Polonia este rodul experimentelor făcute în ultima vreme de către membrii acestui cvartet: Irinel Anghel, Andrei Kivu, Sorin Romanescu şi Virgil Oprina.

Pro Contemporania într-o formulă "100% electrică" – Irinel Anghel (keyboard/laptop, chitară electrică, live electronics), Andrei Kivu (sampler, groove-box, violoncel electric, trompretă/flaut & live electronics), Sorin Romanescu (chitară electrică) şi Virgil Oprina (chitară bas) – va performa pe 23 septembrie, la Centrul de artă contemporană – Palatul Ujazdowski.

Toamna Varşoviană este unul dintre cele mai apreciate festivaluri de muzică contemporană din Europa. Ajuns la a 50-a ediţie, evenimentul demonstrează rezistenţa şi dezvoltarea sa de-a lungul unei jumătăţi de secol în care a promovat creaţia nouă, experimentele muzicale, atitudinile artistice curajoase.

Ansamblul Pro Contemporania este pentru a doua oară invitat la festival, după participarea din 2002.