Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de miercuri, modul în care posturile TV au difuzat, duminică, exit-poll-urile de la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.
În urma monitorizării, CNA a decis să someze public posturile Antena 1, Antena 2, Antena 3, N24, OTV, Pro TV, Realitatea TV, TVR 1 şi Vox News pentru că transmiterea exit-poll-urilor nu s-a făcut cu respectarea art. 19, alin. 1 din Legea 370/ 2004: „În perioada electorală, în cazul prezentării de sondaje de opinie cu conţinut electoral, acestea trebuie însoţite de următoarele informaţii:
a) denumirea instituţiei care a realizat sondajul;
b) data sau intervalul de timp în care a fost efectuat sondajul şi metodologia utilizată;
c) dimensiunea eşantionului şi marja maximă de eroare;
d) cine a solicitat şi cine a plătit efectuarea sondajului”.
Sancţiunile au fost date la propunerea lui Ioan Onisei, vicepreşedintele CNA.