Potrivit Teatrului Naţional din Timişoara, prima zi a festivalului va cuprinde, pe lângă "Visul", şi spectacolul "Tempo! Tempo!", după o idee de Thomas Richardt, regia Traian Şoimu, care va fi pus în scenă la Sala Studio a Teatrului Maghiar.
Festivalul va continua pe 7 octombrie, cu atelierele "Brecht", susţinut de Sanda Weigl (SUA), şi "Women on the Brink", suţinut de reprezentanţii ai Imago Theatre Montreal, ai Teatrul din Timişoara şi ai Stellar Quines Theatre Company Edinburgh.
În aceeaşi zi, la Sala Teatrului German / Maghiar, va fi pusă în scenă cunoscuta piesă "Bucharest Calling" de Ştefan Peca, regia Ana Mărgineanu, în timp ce la Teatrul din Timişoara va fi jucat "No One", un spectacol de Carmen Vioreanu, de la Teatrul Metropolis Bucureşti.
Totodată, în cadrul Festivalului Dramaturgiei Româneşti de anul acesta sunt pregătite o lansarea de carte – "Colecţia Dramaturgi americani contemporani" şi un spectacol-lectură "Lumină", de J.C. Van Italie, regia Sabin Popescu.
Manifestările vor continua în perioada 8-12 octombrie, urmând să fie pregătite mai multe spectacole-lectură, ateliere şi piese de teatru.
Festivalul se va încheia pe 12 octombrie cu Gala Premiilor şi un concert susţinut de trupa Vama.